Criza Bancară

G20 si noile reguli pentru banci

Liderii celor mai mari economii ale lumii au insistat pe implementarea unor reguli dure de administrare a capitalului, reguli care sa forteze bancile sa mentina un nivel de tampon suficient de mare impotriva unei viitoare crize.

In cadrul summit-ului G20 dela Toronto, participantii au sustinut ca este nevoie ca bancile sa mentina suficient capital disponibil, astfel incat sa poata face fata unei crize severe, similare celei din 2008, informeaza Financial Times.

G20 a ajuns la un acord si in privinta unei variante de compromis prin care urmeaza sa fie scazut deficitul fiscal pana in 2013, compromis ce a aparut pe fondul rupturii intre tarile europene precum Germania, pe de-o parte, si Statele Unite impreuna cu unele piete emergente, pe de alta parte.

Presedintele american, Barack Obama, a negat ca ar fi existat tensiuni in privinta deficitelor, explicand ca G20 este intr-un "consens violent" cu privire la aceasta chestiune, insa a avertizat ca alte tari trebuie sa dezvolte cererea interna. "Nicio tara nu ar trebui sa considere ca drumul sau catre prosperitate este pavat cu exporturi catre America", a ilustrat plastic presedintele SUA noua politica.

David Cameron, primul ministru britanic, a declarat despre marirea nivelului de capital: "In vreme ce regulile trebuie sa fie dure, trebuie sa fim tot timpul atenti astfel incat sa nu restrangem baza monetara".

In momentul de fata marja de risc pe care si-o asuma banca - sub forma de capital mentinut in raport cu activele sale riscante - este de 2%. Espectativa este ca aceasta marja sa se dubleze si chiar sa creasca mai mult decat dublu.

Cautand sa dea un nou impuls politic discutiilor tehnice din momentul de fata, comunicatul G20 a precizat: "Cantitatea de capital va fi semnificativ ridicata, iar calitatea acestui capital va fi semnificativ imbunatatita cand reformele vor fi complet implementate".

Exista insa in continuare un nivel de dezacord considerabil in privinta a ceea ce poate fi considerat un tampon de capital, insa, intr-o incercare de a rezolva aceste diferente si de a obtine niste standarde mai stranse, G20 a inlaturat tinta temporara anterioara, dupa care trebuia sa se ajunga la noi standarde privind capitalul pana la finalul lui 2012. In momentul de fata acesta tinta temporara a fost retrogradata la nivelul de "scop", fara a fi precizat un orizont temporar.

Insa pentru a mentine fericite tarile cu un sistem bancar slab, noul sistem global "va reflecta diferite puncte de pornire si circumstante cu o variatie initiala in jurul noilor standarde, variatie ce se va inlatura de-a lungul timpului, pe masura ce tarile vor deveni convergente", se arata in comunicat.

Adoptand un ton similar, oficialii americani au semnalat ca marile banci americane s-ar putea confrunta cu masuri mai draconice decat au anticipat. Neal Wolin, adjunct al secretarului Trezoreriei americane, a declarat: "Nu exista niciun dubiu ca legislatia, pe drumul ei catre aprobarea in Congres, va impune unora dintre companii un evantai de metode prin care sa obtina mai mult capital, de o calitate superioara".

Factori declanşatori şi cauze

Deşi asistăm la un continuu proces de sofisticare şi dezvoltare al instrumentelor de supraveghere, un aspect concludent se evidenţiază faptul că în ultimii 20-25 de ani, practic toate ţările au cunoscut într-o măsură mai mult sau mai puţin pregnantă crize bancare.

Crizele bancare, fiind cunoscute drept forme speciale ale crizelor financiare, se manifestă în contextul economic, financiar şi bancar de o perioadă îndelungată, indiferent de gradul de dezvoltare a sistemului financiar. Astfel începând cu cea mai mare piaţă bancară – Statele Unite ale Americii, unde în perioada 1980-1996 au fost închise peste 2000 de bănci şi case de economii, cu un cost total de aproximativ 932 de miliarde de dolari, continuând cu Japonia, apoi cu celelalte ţări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, şi finalizând cu ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est. Crizele bancare, ca forme speciale de manifestare a crizelor financiare, sunt cunoscute de o perioadă îndelungată. Crizele bancare sunt generate de o serie de factori micro şi macroeconomici, iar formele pe care le îmbracă variază de la declararea falimentului, fuziunii sau preluării de către sectorul public prin naţionalizarea unei bănci, a unui grup de bănci sau în unele cazuri, a întregului sistem bancar.

Astfel, această serie de factori declanşatori ar putea fi divizată în trei categorii :

1.O evoluţie defavorabilă în cadrul macroeconomic.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practică, se merge pe concepţia că într-o economie nesănătoasă nu poate exista un sistem bancar perfect sănătos. Această afirmaţie pare a fi dovedită de confruntarea ţărilor în tranziţie din Europa Centrală şi de Est cu efectele crizelor bancare majore dezvoltate pe fondul unor inflaţii ridicate, a funcţionării nefavorabile a instituţiilor principale ale statului şi a carenţei pieţelor funcţionale pentru creearea de forţa de muncă şi pentru active. Evoluţiile nefavorabile din cadrul macroeconomic sunt considerate premisele declanşării unor crize din America Latină, cum ar fi Chile (la începutul anilor 1980-1981), Mexic (1995-1996) şi Argentina (la debutul anului 2001).

2.Creşterea ponderii creditelor neperformante şi a costurilor operaţionale ridicate

Acest factor se explică prin faptul că aceste credite neperformante reprezintă o trăsătură comună, deoarece nicio bancă nu poate avea cunoştinţe şi informaţii 100% corecte despre clienţii săi, iar procesul de acordare a creditelor poate fi derulat pe baza unor indicatori greşiţi privind posibilitatea debitorilor de a-şi achita obligaţiile faţă de bancă pe termen lung.

Într-un context economico-financiar normal, ponderea creditelor neperformante nu trebuie să depăşească mai mult de 1-2% din totalul creditelor acordate. Specialiştii au observat şi că procesul de liberalizare financiară poate constitui factor important al declanşării crizelor bancare, deoarece liberalizarea genrerează un “boom” al creditelor, urmat, de cele mai multe ori, de falimente bancare. Mai mult, între creditele neperformante şi liberalizarea financiară există o relaţie de interdependenţă, deoarece dacă aceasta din urmă nu este urmată îndeaproape de întărirea supravegherii bancare, se resimte mai ales în activitatea de creditare unde, carenţa adoptării unor măsuri coerente de management a riscului de creditare poate duce la creşterea creditelor neperformante.