Criza economică

Capitolul 1

1) Criza economica mondiala si consecintele sale

Criza economică actuală s-a declanşat urmare unei exploatări inconştiente a resurselor şi în goana după profit cu „multe zerouri', resursele monetare şi tranzacţiile pe pieţele financiare internaţionale nemai fiind reflexia economiilor pe care ar fi trebuit să le reprezinte.

In România, în ultimii ani, băncile au fost supuse unei multitudini de operaţiuni cu instrumente derivate şi bursa cu tranzacţii ale fondurilor de investiţii nerezidente, care, în contextul procesului de privatizare în serie al băncilor, au constituit tot atâtea provocări, ignorându-se regulamente monetare şi săpându-se periculos la temelia sistemului bancar naţional.

In lumea contemporană, informaţiile statistice şi ne referim in special, la cele din domeniu financiar, bursier, sunt distorsionate de intervenţii, care au ca scop câştigarea unei supremaţii mondiale pe un fond de evoluţie economică complet ruptă de imaginea financiară, de reflexia ei monetară.

In contextul liberalizării pieţelor şi circulaţiei libere a capitalurilor, o asemenea politică distonantă din start, voit nereală, crează in sistemul unde a fost creată o falsă iluzie de „bun standarde viaţă" şi propagă unde de alterare a tuturor sistemelor economice în care se infiltrează, sau, cu cele care se compară. .

Economia tradiţională a Începutului de secol punea accent pe un trai conservator care preţuia şi incuraja valoarea. Acum, după zeci de ani de economie de piaţă, liberă, o economie subordonată in totalitate goanei după profit cu oricât de multe zerouri, familia modernă este sclava unui consumism alert; nici un produs, indiferent că este pentru traiul zilnic sau bunuri imobile, toate acestea nu au o durată de viaţă liniştitoare care să dea sentimentul „durabilităţii", ci sunt făcute să reziste foarte puţin si să fie permanent inlocuite. Rezultatul: un consum exagerat de resurse, un climat de insecuritate atât în viaţa personalâ, cât şi în cea profesională, un mediu în permanentă schimbare şi presiuni pentru sistemul monetar, moneda nemai insemnând nimic in raport cu valoarea de schimb pe care o reprezintă.

După părerea mea, actuala criză a sistemului financiar monetar internaţional provocată, va induce o criză a sistemelor industriale in ţările care nu şi-au protejat economia printr-un sistem economic raţional, prudent, cu un sistem bancar puternic şi o conducere ancorată In valorile spaţiului naţional, bazată pe valorificarea propriului potenţial care să încurajeze tradiţia şi astfel, să ofere o şansă viitorului.

Se spune, nu întâmplător, că un popor care nu are trecut, nu are nici prezent şi nici viitor.

Acesta era un argument solid pentru ca la debutul aşa zisei „economii de piaţă" In România, moneda naţională să fi fost legată de un coş de valute european şi nu de dolar; în plus, orice economie care Îşi raportează moneda la o monedă de referinţă trebuie să-şi fundamenteze decizia pe o multitudine de factori, precum:

- asigurarea unei stabilitatăţi monetare durabile,

- ancorarea cu monede ale unor economii învecinate ca poziţie economică şi mai ales, pentru care se puteau anticipa dezvoltarea de schimburi comerciale în viitor, pe un orizont de timp de minim 20-30 de ani,

- informaţii în legătură cu o posibilă „alianţă economică", cu un grup de ţări, cum s-a şi ajuns să fim membri ai Uniunii Europene,

- comuniune istorică şi nu in ultimul rând şi apropiere geografică; România a fost în perioada interbelică un aliat economic puternic al Germaniei, dar şi al Suediei, Norvegiei, Franţei (a se vedea participarea acestor ţări la capitalul marilor corporaţii .trusturi şi banci din anii 1920-1939). Metoda raportării monedei naţionale la un coş european ar fi aşezat România în rândul ţărilor din Uniune, cu un demaraj economic sustenabil, durabil, lipsit de puseuri inflaţioniste (vezi în special anii 1993,1994 şi 1995) şi de continuă devalorizare a monedei care a indus permanent nesiguranţă în mediul de afaceri şi a crescut periculos, costul datoriei publice.

Din punct de vedere teoretic dar şi practic, aruncarea tuturor dezechilibrelor financiare şi monetare din ultimii ani numai pe experienţa că «piaţa" trebuie să regleze totul, a fost o a doua mare greşeală.

In economia de piaţă, Întotdeauna se vor întâlni doi parteneri, două forţe: sectorul privat şi cel public. Să se afirme că „piaţa" reglează totul se ajunge la concluzia aberantă ca viaţa societăţii cu aspectele ei multiple, financiare, monetare, dar mai ales, umane, sociale, sunt reglate la piaţa. Ori, sectorul public mai ales în economia de piaţă trebuie să fie puternic, pentru a asigura într-adevar acurateţea, buna funcţionare a mecanismelor pieţei.

Dacă România, la Începutul anilor 90 ar fi dat semnalul monetar că se leagă de monede europene şi ar fi anunţat un Program naţional de obiective, pe următorii 20 -30 de ani fundamentat pe ceea ce geografia şi tradiţia ne-o cerea, un sistem bancar şi financiar ancorat In politici de stabilitate, prin intervenţionism bine orientat spre dezvoltare, ne dădea avantajul comparabil al unui trai durabil, solid. Aceasta ar putea fi acum, baza de pornire pentru o reaşezare a Întregii strategii de administrare economică, încurajând investiţia in factorul uman subordonată conservării şi dezvoltării activităţilor tradiţionale, punând preţ pe experienţa trecută, salvarea mediului, stimulând activităţi care s-au dovedit viabile prin valorificarea bunei experienţe a trecutului, recunoscând specificul acestui spaţiu geografic şi cultural, condiţii care pot reface şi impune personalitatea acestui popor; Totodată, este posibilă valorificarea pe termen mediu şi lung a resurselor tradiţionale de o manieră care să asigure o oarecare „comodă independenţă", în asigurarea ofertei de produse şi servicii pentru populaţie, într-un model economic care să ducă la o expoatare regenerativă a potenţialului nostru intern.

O evoluţie responsabilă trebuie să plece de la reconsiderarea poziţiei capitalului autohton ca pondere în capitalul marilor companii din industria energetică, transport intern şi internaţional, rutier şi aerian, industria farmaceutică, alimentară, cercetare fundamentală şi aplicativă, pe scurt industrii care pot şi trebuie să ofere acea încredere în mediul economic propriu şi o oarecare autonomie, care poate diminua efectele influenţelor „din afară";