Criza Financiară din Grecia

La începutul anului 2010, temerile privind datoriile guvernamentale au crescut în unele țări din Europa, incluzând Grecia, Irlanda, Italia, Spania și Portugalia.

Economia Greciei a fost printre cele mai rapide economii în creștere din zona euro de-a lungul anilor 2000; din 2000 până in 2007 a crescut la o rată anuală de 4,2%.

Criza financiară globală care a început în 2008 a avut un efect particular asupra Greciei. Două dintre cele mai mari industrii ale țării - turismul și transporturile maritime – au fost sever afectate de scăderea cu 15% a veniturilor care s-a impus în 2009.

Pentru a se păstra in limitele liniilor Uniunii Monetare, guvernul Greciei a înaintat în mod deliberat rapoarte greșite, cu alte cuvinte , a falsificat statisticile economice oficiale ale țării. La începutul anului 2010 s-a descoperit că Grecia plătise pentru Goldman Sachs și alte bănci, sute de milioane de dolari în taxe din 2001 pentru aranjarea unor tranzacții ce ascundeau nivelul real al împrumutului. Scopul acestor aranjamente, făcute de mai multe guverne anterioare din Grecia, a fost să le permită să consume peste posibilități, ascunzând în acest timp supraveghetorilor Uniunii Europene deficitul real.

În 2009 , guvernul lui George Papandreou și-a revizuit deficitul de la un estimat 6%(sau 8% dacă o taxă specială pentru neregularitățile din construcție nu era aplicată), la 12,7%.

În mai 2010, deficitul guvernului grec era estimat a fi 13,6% și anume, unul dintre cele mai mari din lume raportat la Produsul Intern Brut.

În pofida resurselor financiare limitate, guvernul grec s-a arătat de-a lungul timpului generos cu poporul său. Razboaiele, inclusiv conflictul civil după cel de-al doilea război mondial, au redus populația greacă cu 10%. Situația s-a inrautățit în urma ciocnirii sângeroase dintre Cipru și Turcia în 1974. Prin urmare, pentru alinarea cetățenilor, a fost instituit statul bunăstarii, caracterizat prin salarii și pensii ridicate, un nivel redus al vârstei de pensionare și faimoasele salarii al treisprezecelea și al paisprezecelea.

Statul elen a continuat să cheltuiască pe infrastructură, servicii și salarii în sectorul public. Între timp, grecii au încetat să mai plătească taxe. Băncile și piețele financiare au umplut golul astfel format împrumutând Atenei miliarde de euro.

Economia greacă a crescut susținut după intrarea în UE. Sistemul a fost însă afectat de corupție și birocrație. După 15 ani de avans al produsului intern brut (PIB), statul a intrat in recesiune in 2009.

De departe cea mai mare problemă a Greciei este evaziunea fiscală. Potrivit ministerului Muncii din statul sud-european, un sfert din economie nu plăteste nimic.

Încasările la bugetul statului au scăzut ca urmare a faptului că impozitele au fost micșorate. În plus, în Grecia există o puternică economie subterană. Evaziunea fiscală este foarte răspândită în special în rândul concernelor, dar și în sectorul întreprinderilor mijlocii și pentru liberii profesioniști.

Clientela politică și corupția au influențat cheltuilelile făcute de statul grec, acestea dovedindu-se a fi de multe ori ineficiente. Aparatul de stat a devenit supradimensionat ca urmare a faptului că fiecare guvernare a avut grijă să-și plaseze susținătorii în sectorul administrativ .

Aproximativ 24% din numărul total al angajaților activează în sectorul public, majoritatea dintre ei fiind angajați pe o perioadă limitată de timp. În contextul crizei financiare, supusă criticilor a fost politica guvernamentală care le-a oferit salariaților de la stat anumite bonusuri:

- Bonus pentru folosirea calculatorului;

- Bonus pentru vorbirea unei limbi străine;

- Bonus pentru punctualitatea la locul de muncă;

- Bonus pentru lucrătorii în silvicultoră care munceau în aer liber;

Aceste bonusuri ajungeau până la 1300 de euro pe lună, iar toți salariații din Grecia primeau 14 salarii anuale. Și cu toate acestea, cota cheltuielilor de stat a Greciei nu este cu mult mai mare decât cea a statelor industriale.

Pentru angajații din sectorul public, reglementările privitoare la pensii sunt foarte generoase, spre deosebire de angajații din sectorul privat. Cei din sectorul public se pot pensiona și la 50 de ani. Chiar și pensionarii primesc 14 pensii pe an. Un alt lucru de menționat este faptul că până și fiicele nemăritate sau chiar divorțate ale funcționarilor din serviciile publice primeau după moartea părinților lor pensia ce le revenea acestora. Aproximativ 40.000 de femei au beneficiat de această reglementare care a costat statul grec circa 550 de milioane de euro.