Criza Financiară

Introducere

În acest an cuvântul de ordine de pe buzele tuturor este ”CRIZĂ”, fie că vorbim de responsabilii din sectorul financiar bancar, din administrația publică sau din industrie, fie că ne referim la decidenții din domeniul agricol, din comerț sau servicii, iar percepția actuală este aceea de incertitudine . Nu se știe unde ne aflăm – la începutul, la mijlocul sau la sfârșitul perioadei de criză, nu se știe dacă trebuie economisim, să investim sau să consumăm mai mult. Singura certitudine este aceea că trebuie să întreprindem ceva, plecând de la o analiză cât mai corectă a situației existente, continuând cu realitatea unui plan de acțiune pentru depășirea crizei, cu luarea hotărârilor necesare și cu trecerea la fapte.

Crizele financiare se caracterizează prin perturbații intermitente ale modului de stabilire a prețurilor pe piață, al căror moment din timp prin definiție trebuie să fie neanticipat – dacă oamenii își dau seama că ele se apropie, atunci piața le neutralizează prin arbitraj .

Criza nu a fost imposibil de prezis; ea a arătat eșecul piețelor puțin sau deloc reglementate, demonstrând încă o dată că piața financiară nu se poate reglementa singură.

Criza financiară este de proporții epice, astfel că sumele cheltuite pentru a aborda această problemă au fost insuficiente. O analiză a cauzelor fundamentale ale acestui colosal eșec care a pus întregul sistem financiar la risc este justificată, atât în scopul de a rezolva problema și pentru a evita astfel de evenimente în viitor.

Scăderile preţurilor la locuinţe, a avut efecte majore asupra bilanţurilor şi portofoliilor instituţiilor financiare din întreaga lume, fapt ce a dus la dublarea efectelor bulei speculative a imobiliarelor.

Răspunsul politic la criza din 2008 a fost rapid şi de mari dimensiuni. Răspunsul a fost parţial realizat prin noua legislaţie şi prin intermediul agenţiilor cu autoritatea de a aborda problemele de credit şi de locuinţe.

Criza financiară actuală, declanșată de creditele ipotecare cu nivel ridicat de risc acordate în SUA și de produsele derivate din acestea, s-a extins la nivel mondial din cauza integrării sporite a piețelor, ceea ce evidențiază faptul că modalitățile actuale de reglementare și supraveghere a piețelor financiare nu sunt suficient de convergente nici la nivelul UE, nici la nivel internațional. În consecință, este necesară o reformă a modalităților de reglementare și supraveghere a piețelor financiare.

Criza a condus la o limitare drastică a creditelor, care a determinat scumpirea acestora pentru mulți dintre actorii pieței. De asemenea tulburările actuale de pe piețele financiare afectează creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Activitățile de intermediere de pe piața de capital și apariția unor noi tipuri de vehicule financiare au adus beneficii, dar, în același timp, au generat noi factori de risc sistematic la nivel global.

Situația ante – criză

Anii dinaintea crizei din august 2007 au mărit balonul euforic de creștere artificială a prețurilor pe piața imobiliară. Peste tot în lume, până în 2005, creșterea valorii de piață a acțiunilor firmelor, a obligațiunilor, a activelor imobiliare rezidențiale și comerciale, a ipotecilor pe locuințe și a altor obligații asumate de întreprinderi financiare și persoane fizice, a înregistrat un ritm mult accelerat față de creșterea venitului intern global. Aceste active, când au fost cumpărate de intermediari financiari au generat mai departe o creștere masivă de lichiditate. Semnele unei stabilități în creștere și pentru a-și îmbunătăți ratele rentabilității, investitorii au achiziționat active de clasă inferioare, cu randamente mari, fapt ce a comprimat ecarturile de randament de pe piață, aducându-le cele mai scăzute niveluri din ultimele decenii. Astfel, valoarea proprietăților lor imobiliare a crescut în mare măsură, majoritatea economiilor naționale înregistrând boomuri pe piața imobiliară.

Având în vedere că riscurile păreau la acea perioadă minime, Statele Unite a înregistrat în acea perioadă o creștere notabilă a valorilor mobiliare cu randament mare ce aveau la bază împrumuturi garantate cu ipoteci de categorie subprime. Condițiile de obținere a unui credit ipotecar erau minime : puteai să iei un credit ipotecar fără să plătești nici un avans, puteai să obții un credit ipotecar ”cu opțiune de plată variabilă”, care îți dădea voie să alegi cât voiai să plătești în fiecare lună, nu erai obligat să dovedești cu documente veniturile și averea și nu aveai obligația de a angaja un evaluator independent pentru proprietatea ipotecată.

Până în 2005 numărul creditelor ipotecare subprime acordate ajunsese la o cotă de 20%. Emiterea de valori mobiliare garantate cu creanțe subprime a crescut puternic în ultima parte a anului 2005, acoperind peste 80% din totalul creditelor ipotecare subprime acordate.

Primele de randament pentru acțiuni- plusul de rentabilitate la care investitorii se așteaptă din partea acțiunilor, față de rentabilitatea investițiilor ”lipsite de risc”, cum ar fi cele în bonuri de tezaur ale Statelor Unite- se contractaseră și ele semnificativ. În încercarea de a obține o rentabilitate cât de cât mai mare, investitorii ajunseseră să accepte un risc de foarte multe ori mai mare.