Criză zonei euro

ABSTRACT: Această lucrare analizează situaţia actuală a sistemului Uniunii Economice şi Monetare în pragul unei noi extinderi şi, mai ales, în vederea înglobării tuturor membrelor actuale ale UE. Instrumentul folosit în analiză este teoria Zonelor Monetare Optime. Arătăm în continuare care sunt trăsăturile unei Zone Monetare Optime, care ar fi cauzele unor posibile crize în interiorul UEM, precum şi consecinţele acestora. În acelaşi sens propunem gestionarea pro-activă a potenţialelor crize, ca şi soluţie mult mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât ameliorarea urmărilor. Vom demonstra prin aceasta că deşi UEM nu îndeplineşte criteriile necesare pentru a fi Zonă Monetară Optimă, poate deveni Zonă Monetară funcţională prin eliminarea cauzelor crizelor.

CUVINTE CHEIE: sistem, Uniune Economică şi Monetară, criză, gestiune pro-activă, Zonă Monetară Optimă.

Introducere

Suntem prea obişnuiţi să reacţionăm la crize, în loc să le prevenim. Gestiunea re-activă a crizelor este tradiţia în societatea noastră. Este timpul să schimbăm ceva. A venit vremea să preîntâmpinăm în loc să aplicăm remedii. Dacă vom înţelege să fim pro-activi, vom suporta mult mai puţine costuri. Iar acest lucru trebuie să se întâmple atât la nivel individual, cât şi la nivel macro, la nivel statal.

Având acestea în minte, spunem că UEM este un sistem care funcţionează, dar care – rămas în „starea” actuală – poate fi în pericol.

În continuare analizăm situaţia UEM, folosindu-ne de cunoştinţele legate de ZMO. În primul rând vom defini conceptele de bază, pentru a ne asigura că înţelegem la fel noţiunile, după care vom caracteriza toate criteriile ZMO în parte, şi vom prezenta problemele acestora particularizate pe UEM. În final, propunem soluţii pentru rezolvarea problemelor existente şi o abordare pro-activă asupra UEM.

Definiţii

Vom defini în continuare termenii cheie ai acestei lucrări: sistem, Uniune Economică şi Monetară, criză, gestiune pro-activă, Zonă Monetară Optimă.

Un sistem este “un ansamblu de elemente aflate într-o relaţie structurală, de interdependenţă şi interacţiune reciprocă, formând un tot organizat”. Putem spune despre Uniunea Economică şi Monetară că este un sistem, având în vedere instituţiile şi aparatul legislativ care au stat la baza fondării ei, precum şi condiţionarea şi influenţa reciprocă dintre acestea. În decursul acestei lucrări vom folosi în egală măsură termenul “Eurosistem” pentru a ne referi la UEM.*

Înainte de a ajunge în forma actuală, Sistemul Economic si Monetar European a parcurs trei etape: în 1990 – este lansată prima fază a UEM, în 1994 – faza a doua (este înfiinţat şi Institutul Monetar European, precursorul Băncii Central Europene), iar la 1 ianuarie 1999 este lansată etapa ultimă a UEM, prin fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb a monedelor şi desfăşurarea unei politici monetare unice sub responsabilitatea BCE. (vezi Anexa 1).

În Dicţionarul de sociologie , criza este definită ca „o perioadă în dinamica unui sistem, caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcţionarea sa normală, declanşându-se puternice presiuni spre schimbare“. Conform Dicţionarului explicativ de jurnalism, relaţii publice şi publicitate , o criză este „o situaţie în care o problemă importantă riscă să pună în discuţie întreaga funcţionare a sistemului [...] situaţia este nouă, necunoscută, deci punctele de reper nu există”.

În literatura de specialitate se întâlnesc două tipuri de planuri/atitudini în domeniul gestionării crizelor: programe pro-active (de prevenire) şi re-active (de remediere). „Reactivitatea” implică îmbunătăţirea situaţiei de conflict sau de criză atunci când aceasta deja s-a declanşat, programele pro-active, în schimb, urmăresc preîntâmpinarea apariţiei crizelor. Gestiunea pro-activă a situaţiilor de criză presupune eforturi planificate şi continue, “iniţierea de acţiuni constructive în scopul de preveni şi evita alte probleme dificile” , „solicitând acţiuni coerente înainte să se producă eventuale evenimente negative”. Cu alte cuvinte, gestionând pro-activ o criză nu facem altceva decât să prevenim, pe cât posibil, izbucnirea respectivei crize.

Făcând referire directă la lucrarea noastră, trebuie să menţionăm că avem intenţia să arătăm în continuare care sunt cauzele ce ar putea împinge Eurosistemul către o situaţie de criză, nouă şi necunoscută, iar – în acelaşi timp – să prezentăm modalităţile prin care această potenţială criză poate fi evitată. Aşadar, gestionăm pro-activ (în teorie) o posibilă criză europeană.

Zonele Monetare Optime – definiţii, trăsături, criterii

Odată cu dezvoltarea Uniunii Europene, abordările teoretice s-au pliat pe realităţi. Însuşi conceptul de “zonă monetară optimă” a evoluat foarte rapid după Mundell, ajungând în 2005 la următoarea formă:

Un spaţiu economic în cadrul căruia sunt îndeplinite următoarele condiţii: un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul intracomunitar, un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi a forţei de muncă, o flexibilitate înaltă a preţurilor şi a salariilor, transferuri fiscale în condiţiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone aflate în recesiune .