Crize Financiare Globale

În primul rând am simţit nevoia să definesc ce este aceea o criză. Trebuie spus că în evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, sunt deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză (orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă.

Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză. Convenţional s-a stabilit că recesiune este atunci când după 2 trimestre succesive avem de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.

Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim intotdeauna de o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale . Bursa este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii) suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor. Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi incertitudini în economie. De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas.

Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte mare de oameni / companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să nu fie atât de vizibile, deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră. Probabil încălzirea globală nu va genera o criză decât atunci când nivelul apelor oceanelor vor creşte brusc cu 5 m şi vor genera dificultăţi în găsirea rapidă de soluţii eficiente. La fel, politica expansionistă a băncii centrale nu va genera o criză decât atunci când ne vom da seama cu toţii de acest lucru şi ne va fi dificil să ajungem (în panica noastră) la un consens sau un echilibru pe piaţă. Crizele nu sunt greu de previzionat (cauzele acestora fiind destul de clare) însă cel care va face o astfel de predicţie va fi greu de crezut de către cei mai mulţi dintre noi mult prea puţin preocupaţi de efectele încălzirii globale sau a expansiunii monetare şi mai preocupaţi de cum să valorificăm cât mai bine poziţia noastră privilegiată (a se vedea exemplul lui Robert Triffin care a prezis cu câţiva ani înainte căderea Sistemului de la Bretton Woods şi care nu a fost băgat în seamă până când nu a avut loc criza respectivă).

Criza din Argentina (1999 - 2002):

• Criza economică din Camerun (1980 - 2001)

• Criza financiară din Asia (1997 - 1998):

• Criza din Rusia (1998

• Criza mecanismului de schimb ERM din UE (1992 - 1993): a culminat cu retragerea lirei sterline din ERM I ca urmare a atacurilor speculative care au costat Banca Angliei 3.4 miliarde lire sterline (pierdute într-o singură zi - 16 septembrie 2002 cunoscută şi sub denumirea de “Miercurea Neagră”).

Pentru a preveni astfel de crize si a reglementa sistemul financiar global, la scurt timp dupa terminarea cel de-al doilea Razboi Mondial, a fost creat asa numitul Fond Monetar International, care vegheaza securitatea pietei monetare internationale. Aproape toate statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite sunt reprezentate in cadrul IMF, cu cateva exceptii notabile: Coreea De Nord, Cuba, Liechtenstein, Andorra, Monaco, Tuvalu si Nauru. Greutatea voturilor unui stat in cadrul IMF si accesul la rezervele fondului sunt direct proportionale cu contributia sa anuala. Fondul a luat nastere ca urmare a acordurile de la Bretton Woods, la 1 Martie 1947 avand ca prim director pe belgianul Camille Gutt si ca mandat, pe langa cele enumerate mai sus, asigurarea stabilitatii financiare, incurajarea comertului liber si a cresterii economice.

Acest sistem a fost acuzat de multe probleme sociale si economice in statele care accepta asistenta Fondului. Sa ne uitam la doua dintre cazuri: criza economica asiatica din anii '90 şi privatizarea utilitatilor din Ghana.

Pana in 1996, tarile in curs de dezvoltare din Asia erau atragatoare pentru investitorii straini, aducatori de capital strain. In aceasta situatie pe fondul careia Thailanda, Indonezia si Coreea de Sud mentineau tare de schimb fixe in raport cu monede straine, imprumuturile externe erau destul de atractive, dar destabilizau piata de schimb. In acelasi timp, economia in crestere a Chinei incepea sa concureze celelalte tari exportatoare din Asia. Datorita faptului ca in China moneda nationala nu avea rata de schimb blocata si in plus era foarte devalorizata fata de dolar, pietele chineze au devenit un magnet pentru producatorii straini care gaseau aici mana de lucru ieftina. Cu o incredere in economiile altor tari in scadere, investitorii straini au inceput sa-si retraga capitalul, creand o reactie in lant.

In aceasta situatie, moneda Thailandeza a suferit atacuri semnificative din partea celor ce speculau rata fixa de schimb si presedintele Chavalit Yongchaiyudh a fost nevoit sa elibereze cursul de schimb. Efectul a fost devalorizarea imediata a baht-ului