Cum ar arăta un ecosistem aflat aproape de echilibru

Ecosistemele naturale au o structura extrem de complexa si un echilibru dinamic solid. Ecosistemele amenajate de om au o structura simplificata, cu sustinere energetica sporita pentru mentinerea echilibrului în conditiile realizarii obiectivului pentru care au fost create, si anume o productivitate ridicata. Desi structural difera, omul, prin cunoasterea aprofundata a ecosistemelor naturale, poate perfectiona permanent structura propriilor ecosisteme.

În ecosistemele naturale interactiunile dintre specii variaza în functie de sezon, stadiul de dezvoltare, masura necesarului, structurii si taliei or¬ganismelor. Toate aceste influente au consecin¬te pentru supravietuirea speciilor si pentru nisa ecologica pe care o ocupa.

Ţinând cont de complexitatea unui ecosistem, tipurile de interactiune sunt extrem de diverse, ele reprezentând practic multitudinea combinatiilor posibile între elementele sale structurale. Dintre toate acestea, cele mai importante grupe de interactiuni sunt cele din lumea vegetala, cele din reg¬nul animal, cele dintre plante si animale, iar pentru ecosistemele amenaja¬te, interactiunile în care este implicat si omul.

Interactiunile existente în lumea vegetala se produc atât între specii cât si între indivizii aceleasi specii. Ele se manifesta în diferite feluri: con¬curenta pentru apa, influenta umbrei, raspândirea bolilor etc., multe altele nefiind înca descoperite si analizate.

Interactiunile în regnul animal sunt la fel de diversificate, ele aratând labilitatea echilibrului biologic în interiorul ecosistemului. Daca aceste interactiuni sunt perturbate, consecintele sunt mari; cel mai adesea, per¬turbarile sunt provocate de om. De aceea, subliniem precautia pe care trebuie sa o avem în abordarea agroecosistemelor si implicit a fermelor agroturistice.

În ecosistemele naturale relatiile între pradatori si prada, între paraziti si gazda sunt evidente: un animal are un avantaj pe seama altuia. Competitia între specii sau populatii vecine poate fi atât de mare încât resursele habitatului sa de¬vina insuficiente. Uneori, unele specii se pot mentine numai schimbându-si modul de hranire sau distrugând concurentul respectiv (conform prin¬cipiului excluderii concurentilor).

Relatiile între plante si animale sunt extrem de variate. Cel mai frecvent plantele servesc drept hrana animalelor. În unele situatii indivizii regnu¬lui animal pot raspândi semintele plantelor sau asigura polenizarea. Aceste interactiuni nu sunt statice, lucru care mareste dificultatea studierii lor, ele putându-se schimba, de exemplu, si numai în functie de sezon. În fine, animalele pot utiliza plantele si pentru a-si face cuib, sau într-o alta interactiune ele pot fi într-o relatie de aparare mutuala (ca de exemplu unele furnici care se hranesc cu secretia unor plante si care, simultan, alunga animalele care sunt tentate sa se hraneasca cu plantele respective).

Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem incomplet, în sensul că simplificarea biodiversităţii naturale nu poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot organiza în cadrul unor lanţuri trofice complete. Acesta are drept consecinţă simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice. Circuitul materiei este afectat în sensul că dinamica circuitelor naturale, materiale şi energetice este perturbată, ajungându-se la o linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Funcţionarea ecosistemului urban devine dependentă de fluxurile de energie şi materiale introduse de către om, care sunt luate din “zestrea” capitalului natural, într-un ritm care depăşeşte capacitatea de refacere a acestuia.

Una din cele mai importante trăsături definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt puternic perturbate de activităţile omului,aportul energetic al acestuia fiind determinat pentru menţinerea sistemului socio-uman, dar şi a unor asociaţii de plante şi animale din teritoriul oraşului. Hrana introdusă de om în oraş este produsă în ecoagrosisteme. Cantitatea de energie introdusă de către om în ecosistemul urban prin diferite căi (îngrăşăminte,pesticide,dar mai ales energia de intrare din ariile industriale şi de locuit)depăşeşte cu mult energia solară introdusă în sistem de către producătorii primari şi are drept consecinţă puternica antropizare a teritoriului urban. Dependenţa ecosistemului urban faţă de resurse externe materiale şi energetice duce la un mare grad de vulnerabilitate în cazul unei perturbări majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile oraşelor sunt create de om, pentru a îndeplini funcţiuni precise.

Biodiversitatea în teritoriile urbane. Structura heterogenă a oraşului generează un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul unor biocenoze ale căror specii asociate au cerinţe ecologice dintre cele mai diverse; astfel este posibil ca numărul de specii,ca şi numărul de indivizi ai unor specii ce trăiesc în ariile urbane să fie mult mai mare decât în ecosistemele originare.Zona de periferie a oraşelor, în special constituie un teritoriu unde se poate identifica o mare biodiversitate. Contrar aşteptărilor, oraşul şi ariile urbane poate constitui sediul unei importante varietăţi de habitate specifice. Populaţia umană prezintă un înalt grad de diversitate culturală şi social-economică,apreciată ca fiind mai mare în cadrul aglomeraţii urbane şi al ariilor metropolitane. Heterogenitatea acesteia este determinată de structura complexă a activităţilor care se desfăşoară în oraşe.