Cum funcționează UE

CUM FUNCŢIONEAZĂ UNIUNEA EUROPEANĂ

Uniunea Europeană (UE) este unică. Ea nu este un stat federal sau organizaţie interguvernamentală,deoarece ţările membre îşi reunesc o parte a suveranitătii adica statele membre deleagă anumite puteri de decizie unor instituţii comune pe care le-au creat, astfel încât deciziile cu privire la probleme specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.

Există trei instituţii de decizie principale:

Parlamentul European (PE), care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia;

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre individuale;

Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii ca un tot unitar.

Mai există câteva instituţii care îndeplinesc un rol esenţial în funcţionarea UE:

Curtea de Justiţie este arbitrul final în litigiile din domeniul dreptului european.

Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii

Comitetul Economic şi Social European reprezintă actorii economici şi sociali

Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale;

Banca Europeană de Investiţii finanţează investiţiile în proiecte de dezvoltare economică

Banca Centrală Europeană este responsabilă de politica monetară europeană

Ombudsmanul European investighează plângerile privind administrarea defectuoasă înaintate împotriva instituţiilor şi organismelor UE

Controlorul European pentru Protecţia Datelor asigură protecţia datelor cu caracter personal ale cetăţenilor.

De asemenea, agenţiile specializate îndeplinesc anumite atribuţii de natură tehnică, ştiinţifică sau administrativă.

Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şi normele şi procedurile pe care trebuie să le urmeze sunt prevăzute în Tratatele care stau la baza UE.

UE are la bază patru tratate:

•Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris, intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi expirat la 23 iulie 2002.

•Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE), semnat la 25 martie 1957 la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Este numit în mod frecvent „Tratatul de la Roma”.

•Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), semnat la Roma în acelaşi timp cu Tratatul CEE.

•Tratatul privind Uniunea Europeană (UE), semnat la Maastricht la 7 februarie 1992, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Este numit în mod frecvent „Tratatul de la Maastricht”.

Tratatele stau la baza tuturor acţiunilor UE, fiindmodificate de fiecare dată când au aderat noi state membre saupentru a realiza reforma instituţiilor Uniunii Europene şi pentru a-i atribui noi domenii de responsabilitate. Aceasta se realizează întotdeauna prin organizarea unei conferinţe speciale a guvernelor naţionale ale UE (o „conferinţă interguvernamentală” sau CIG). Conferinţele interguvernamentale majore au avut ca rezultat:

Actul Unic European (AUE), semnat în februarie 1986, în vigoare de la 1 iulie 1987

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 2 octombrie 1997, în vigoare de la 1 mai 1999

Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, în vigoare de la 1 februarie 2003

Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa (2004)

Tratatul de la Lisabona, asupra căruia s-a ajuns la un acord în 2007.

Procesul decizional în cadrul UE

Cele trei proceduri principale sunt „codecizia”, „consultarea” şi „avizul conform”.

Codecizia este procedura utilizată în prezent pentru majoritatea proceselor legislative comunitare. Prin procedura de codecizie, puterea legislativă se împarte în mod egal între Parlament şi Consiliu.

În cazul în care Consiliul şi Parlamentul nu pot conveni asupra unei propuneri de legislaţie, nu va exista o lege nouă. Conform procedurii, se pot efectua două „lecturi” succesive ale proiectului de lege în fiecare instituţie. Dacă se ajunge la un acord cu ocazia acestor lecturi, legea poate fi adoptată. În caz contrar, proiectul de lege va fi prezentat unui comitet de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Consiliului şi ai Parlamentului.

Trei „consilii”: ce face fiecare?

Consiliul European

Acest consiliu este alcătuit din şefii de stat sau de guvern ai tuturor statelor membre ale UE şi din preşedintele Comisiei Europene. În funcţie de sistemul politic al fiecărei ţări, participantul la Consiliul European este preşedintele şi/sau primul ministru. În principiu, Consiliul European se reuneşte de patru ori pe an pentru a defini, de comun acord, politica UE şi pentru a analiza progresele Uniunii.

Consiliul Uniunii Europene

Cunoscută anterior sub denumirea „Consiliul de Miniştri”, această instituţie este alcătuită din miniştrii guvernelor tuturor statelor membre.

Consiliul Europei

Acesta nu este o instituţie a UE, fiind o organizaţie interguvernamentală, iar câteva dintre obiectivele acesteia sunt: protejarea drepturilor omului, promovarea diversităţii culturale a Europei şi combaterea problemelor sociale precum intoleranţa şi prejudecăţile rasiale. Consiliul Europei a fost înfiinţat în 1949 şi una dintre realizările sale timpurii a fost elaborarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Consultarea - procedura de consultare este utilizată în domenii precum agricultura, impozitele şi concurenţa. Pe baza unei propuneri din partea Comisiei, Consiliul consultă Parlamentul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.

Prin procedura de consultare, Parlamentul are posibilitatea:

•să aprobe propunerea Comisiei,

•să o respingă sau

•să solicite modificări.

În cazul în care Parlamentul solicită modificări, Comisia va lua în considerare toate modificările pe care le sugerează Parlamentul. Dacă acceptă oricare dintre aceste sugestii, Comisia va trimite Consiliului o propunere modificată. Decizia finală revine Consiliului, care adoptă propunerea modificată sau îi aduce modificări suplimentare.

Avizul conform - prin procedura de aviz conform, Consiliul trebuie să obţină avizul conform al Parlamentului European înainte de adoptarea anumitor decizii foarte importante. Procedura este similară procedurii de consultare, cu deosebirea că Parlamentul nu poate modifica o propunere: fie o acceptă, fie o respinge. Acceptarea necesită o majoritate absolută a voturilor exprimate.

Cine lucrează pentru instituţiile UE?

Funcţionarii publici care lucrează pentru instituţiile UE provin din toate statele membre ale UE. Personalul UE acoperă o gamă largă de activităţi şi aptitudini şi cuprinde de la oameni politici şi manageri până la economişti, ingineri, jurişti, lingvişti, secretari şi personal pentru asistenţă tehnică.

Pentru a deveni funcţionar public european trebuie să treceţi cu succes de o examinare competitivă şi severă. Aceste examene sunt organizate la nivel central, de către Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO).

Parlamentul European: vocea cetăţenilor

Parlamentul European (PE) este ales de cetăţenii Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele. Îşi are originea în anii ′50 şi are la bază tratatele fundamentale. Din 1979, membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot direct de către cetăţenii UE. Alegerile au loc o dată la cinci ani şi fiecare cetăţean UE are dreptul de a vota şi de a candida, indiferent unde locuieşte în UE, Parlamentul avand 785 de membri din toate tarile UE.