Curente Economice

Introducere

Pentru a putea înţelege confruntările de idei ce au loc astazi în cadrul ştiinţelor economice, ca şi tendinţele şi evoluţia principalelor curente de gândire economică este necesară efectuarea, chiar şi succintă,a unei incursiuni în istoria gândirii economice.

Gândirea economică este un fenomen complex care se modifică în decursul timpului. Izvorul gândirii economice îl constituie viaţa sau activitatea economică a oamenilor sau mai pe scurt economia.Gândirea economică reprezintă ansamblul reflecţiilor referitoare la viaţa economică a societăţii (idei, opinii, teorii, doctrine economice etc.) rezultate în urma interacţiunii dintre caracteristicile obiective ale mediului social ( şi implicit ale mediului natural ) în care se fac reflecţii şi calităţile subiective ale celor ce fac respectivele reflecţii (în principal – intereselelor).

Începuturile şi evoluţia gândirii economice

Reflecţiile oamenilor cu privire la activitatea lor economică datează din timpuri străvechi, dar consemnarea lor în scris a avut loc mult mai târziu, multe din aceste scrieri pierzându-se odată cu trecerea timpului.

Materialul documentar acumulat de-a lungul timpului este împărţit de specialişti pe două perioade importante ale dezvoltării gândirii economice:

- perioada până la mijlocul sec. XVII – denumită şi gândirea economică preclasică sau preistoria gândirii economice ştiinţifice;

- perioada de la mijlocul sec. XVII (din momentul în care începe constituirea ştiinţei economice) până în prezent – denumită şi gândirea economică ştiinţifică sau clasică.

La rândul ei, gândirea economică preclasicăpoate fi divizată în douăperioa de ,şi anume:

- perioada până în sec. XVI – denumită şi gândirea economică premodernă;

- perioada dintre sec. XVIşi sec. XVII – perioadă în care apare mercantilismul, considerat primul curent

de gândire economică.

Caracteristicile reflecţiilor economice din perioada gândirii economice premoderne

1. – ideile economice au avut un caracter descriptiv şi răzleţ, ele limitându-se să povestească, să descrie anumite fenomene economice în contextul unor preocupări de altă natură (filozofică, politică, morală, istorică etc.); exemplu: Upanişadele,codul lui Hammurabi etc.

2. – nu au existat lucrări cu caracter strict economic. (S-au mai întâlnitşi excepţii cum ar fi de exemplu „Economica” lucrare scrisă de filozoful antic din Grecia,Xenofon );

3. – ideile economice au fost răspândite prin lucrări cu caracter politic, filozofic şi chiar religios (de ex. „Summa theologica” a lui Toma d`Aquino);

4. – ideile economice exprimau interesele minorităţii privilegiate care deţinea puterea politică şi economică.

Cu trecerea timpului, acestora li se adaugă şi idei care exprimau nemulţumirea celor mulţi şi oprimaţi faţă de tratamentul aspru aplicat de cei aflaţi la putere. De asemenea se încearcă săse depăşească simpla descriere a fenomenelor şi principiilor economice, formulându-se câteva intuiţii şi chiar generalizări îndrăzneţe pentru timpul lor, anunţând astfel viitoarele progrese îngândirea economică.

Gândirea economică în Antichitate şi Evul Mediu.

Orientul Antic

Datorită vicisitudinilor condiţiilor naturale, a suprafeţelor întinse ce trebuiau administrate şi cultivate, a dependenţei ritmicităţii vieţii economice de unele fenomene climatice (revărsările râurilor Nil, Tigru, Eufrat), statele Orientului Antic (Egiptul, Asiro-Babilonia, Palestina) au fost organizate, aproape de la început, sub forma statului centralizat condus de un rege şi urmat de o ierarhie de preoţi şi funcţionari. Singurul proprietar şi unicul deţinător al puterii în stat era regele. Supuşii erau obligaţi să predea autorităţilor cea mai mare parte (pânăla ¾) din produsele solului care erau păstrate în magazii,şi din care se întreţineau funcţionarii, muncitorii, templele, armata, ofiţeriişi curtea regală.

Structura socialăa statelor antice era formată din sclavi şi stăpâni, cu anumite diferenţe de la o ţară la alta, de la o perioadă la alta, de la o regiune la alta.

Începând cu mileniul III î.e.n. începe să se dezvolte proprietatea privată (care va tinde să devină dominantă în întreaga Antichitate; spre sfârşitul mileniului I î.e.n.), să se restrângă economia naturală pe fondul extinderii economiei de schimb, să se intensifice circulaţia bănească etc.

Grecia antică

Spre deosebire de Orient, unde condiţiile naturale şi alte împrejurări au impus, încă de la început, formarea statelor centralizate în Europa, diversitatea cadrului natural, eterogenitatea resurselor şi formelor de relief, alături de alte condiţii sociale, au contribuit la menţinerea – pentru o perioadă relativ mai lungă a caracterului descentralizat al activităţilor umane (cu excepţia Imperiului Grecesc din perioada lui Alexandru Macedonşi apoi a Imperiului Roman – formate şi destrămate în Antichitate – celelalte state naţionale s-au format spre sfârşitul Evului Mediu)

În Grecia, politica avea prioritate faţă de economie, forma economiei fiind determinată de forma de stat. Dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai culturii Greciei Antice cu contribuţii şi în domeniul economic amintim: Heraclit, Xenofon, Platon, Aristotel.

Evul Mediu

O altă modalitate de abordare a problematicii economice se întrevede odată cu trecerea societăţii la feudalism. Din punct de vedere socio-politic, asistăm la un puternic proces de stratificare socială. În cadrul său, apare şi se dezvoltă proprietatea feudală asupra pământului şi se instalează dominaţia politică şi economică a clasei feudale. O dată cu accentuarea stratificării sociale, concomitent cu stabilirea unui anumit statut al acestor clase fundamentaleale societăţii – clasa feudalilor, iobagilor şi a ţăranilor liberi – are loc o creştere a importanţei bisericiişi a doctrinei creştine. Gândirea economică era subordonată teologiei, supusă unui ansamblu de norme juridice şi psihologice de origine religioasă. Biserica creştină urmărea, în principal, o revoluţie de ordin moral a societăţii, dar în subsidiar răzbat idei economice, cum ar fi condamnarea comerţuluişi cămătăriei, a luxului şi profitului exagerat, propovăduirea actelor de caritate şi altele.

Mercantilismul – primul curent de gândire economicămodernă(sec. XVI – XVII).

Mercantilismul a apărut şi s-a dezvoltat în perioada descompunerii feudalismului, când o nouă clasă socială– burghezia – era interesată în accelerarea procesului acumulării primitive a capitalului.

Mercantilismul este considerat primul curent de gândire economică modernă.Modernitatea lui derivă din două împrejurări: pe de o parte, preocuparea de laicizare a gândirii economice, de separare a acesteia de problemele religioase, iar pe de altă parte, contribuţia lui la autonomizarea gândirii economice, la consacrarea ei ca un domeniu distinct al culturii spirituale a popoarelor.