De Recuperatione Terrae Sanctae de Pierre Dubois

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie De Recuperatione Terrae Sanctae de Pierre Dubois.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

Introducere. 3
1. Ideea de Unitate Europeană în istorie. 4
2. Promotorul ideii de Unitate Europeană, Pierre Dubois. 5
3. Conţinutul şi importanţa lucrării lui Dubois, "De recuperatione Terrae Sanctae", pentru ideea de unitate europeană. 7
Concluzii. 10
Bibliografie. 12

Extras din document

Introducere.

Uniunea Europeană are la bază democraţia şi drepturile omului. Pentru a putea transpune visul unei Europe puternice ca factor de stabilitate printr-o abordare comunitară transparentă, eficientă, democratică Uniunea a trebuit să parcurgă o serie de etape instituţionale.

Conform Tratatului privind instituirea unei Constituţii pentru Europa, Uniunea dispune de un cadru instituţional unic care are drept scop: urmărirea obiectivelor Uniunii, promovarea valorilor sale, servirea intereselor Uniunii, ale cetăţenilor şi ale statelor membre, asigurarea coerenţei, eficacităţii şi continuităţii politicilor şi acţiunilor întreprinse în vederea atingerii obiectivelor sale. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor comunitare Uniunea urmăreşte să combată orice discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Ratificarea Constituţiei Europene reprezintă un punct crucial. Inspirată de dorinţa statelor membre de a construi un spaţiu de securitate, libertate şi justiţie, fără frontiere interne, Constituţia europeană atribuie personalitate juridică Uniunii Europene. Prin forţa dreptului, prin eforturi susţinute pe calea unei construcţii pragmatice şi dinamice, continentul este în plin proces de unificare. Procesul de extindere nu este nici pe departe finalizat.

La început, Europa economică a precedat o pe cea politică. Construcţia europeană a constat iniţial din cele trei Comunităţi: două sectoriale – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, iar cea de a treia, cu un câmp de aplicare general, în afara primelor două: Comunitatea Economică Europeană. Procesul s a dezvoltat prin extindere şi aprofundarea solidarităţii dintre state şi, pe parcursul timpului, Europa politică şi a început consolidarea. Integrarea politicilor externe şi a celor de apărare – factori esenţiali ai unei reale cooperări politice – a fost pusă la punct pas cu pas, prin crearea unei baze juridice, a unui cadru instituţional, care să răspundă noilor nevoi. Actul Unic European, tratatele care au urmat, au conceput o nouă arhitectură: Comunitatea Europeană, politica externă şi de securitate comună şi cooperarea în materie de justiţie şi de afaceri interne, care sunt cei trei piloni ai Uniunii.

Idealul construirii unei Europe unite a fost, cu o intensitate şi amploare variabile, prezent în conştiinţa multor europeni. Sigur, ideea este veche. Istoricii ideii europene au evocat proiectele precursorilor, dar toate acestea au rămas în stadiu teoretic, oamenii politici nu le au putut da consistenţă. Singurele realizări au fost dictate cu sabia, prin ambiţii personale şi prin voinţă de hegemonie, prin constrângere. Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, cuceririle lui Napoleon, Germania cancelarului Bismark, cel de al III lea Reich ş.a. sunt asemenea realizări parţiale şi efemere. Au existat coaliţii, sisteme de alianţe, dar toate acestea nu erau decât combinaţii diplomatice, combinaţii militare. Nu se căuta egalitatea între părţi, reciprocitate în schimburi, ci subordonarea unora faţă de alţii. Conjuncturile istorice nefavorabile au împiedicat procesul de unificare, au dilatat sau contractat marginile Europei.

A trebuit să se încheie cel de al doilea război mondial pentru ca ideea să prindă contur, să prindă forţă. Europa era ruptă în două, cu regimuri politice, sociale şi economice diferite şi curând antagoniste. Începuse "războiul rece". Factori favorizanţi au existat. Teama de pericolul sovietic a fost unul din aceştia. Un al doilea factor a fost încurajarea venită din Statele Unite ale Americii, ţară interesată în existenţa unei Europe din care trebuiau eliminate haosul şi sărăcia, în condiţiile unei producţii industriale şi agricole mult scăzute, fără schimburi comerciale, fără rezerve financiare, cu o infrastructură de transport deteriorată sau distrusă, cu oraşe ruinate.

Istoria Europei se înscrie pe noi coordonate. În curând, în anii ce vor veni, Europa va vorbi cu o singură voce în termeni de libertate, democraţie, de respect al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O dată cu viitoarea Constituţie Europeană noi dimensiuni au marcat orizontul european. Pe de o parte, Uniunea Europeană a parcurs o serie de reforme instituţionale, ca rezultat al unei extinderi fără precedent, iar pe de altă parte Uniunea a trebuit să-şi adapteze politicile în funcţie de specificul fiecărui stat membru, în spiritul valorilor împărtăşite în comun.

1. Ideea de Unitate Europeană în istorie.

De-a lungul istoriei europene au existat factori care au indicat disponibilitatea pentru unitate şi, de asemenea, factori care au pus în evidenţă diversitatea. Speranţele şi aspiraţiile noastre pentru viitor n-au totdeauna conexiuni necesare în trecut. Validarea sau nevalidarea idealului integrării europene un este consolidată şi nici stabilită de consideraţiile asupra precedentelor istorice. Analiza istorică poate revela obstacole care s-au dovedit redutabile, în trecut, sau poate revela noţiuni, tendinţe, mişcări şi aspiraţii care ar putea oferi premize pentru realizarea unei unităţi necunoscute de generaţiile anterioare.

Ideea de Europa, care desemnează un spaţiu geografic, politic şi spiritual specific, datează de câteva milenii. Construcţia europeană ­ procesul conştient de formare a unităţii economice, politice şi instituţionale a acestui spaţiu ­ au o vechime de doar câteva decenii, declanşându-se efectiv în contextul bipolarităţii mondiale, instaurate după al doilea război mondial, în care Europa îşi putea salva locul, rolul, identitatea şi puterea doar prin transpunerea în practică a premizelor unităţii sale. Acest proces a fost întemeiat, desigur, pe antecedentele unei evoluţii de circa un mileniu, în care ideea de unitate europeană s-a cristalizat şi afirmat în numeroase iniţiative şi proiecte, care se constituie, în ansamblul lor, într-o adevărata preistorie a construcţiei europene, aflate azi în plină desfăşurare. Modalităţile preconizate în cursul timpului pentru unificarea spaţiului european s-au concentrat, în esenţa, în jurul a două soluţii posibile: cea imperială, o unificare prin forţa a continentului în jurul unei puteri hegemonice, şi cea a asocierii statelor europene, pe baza propriei voinţe, într-o formă federativă sau confederativă. Soluţia federativă implica realizarea unei structuri instituţionale suprastatale, căreia statele participante îi cedează, într-o măsura mai mare sau mai mică, atributele suveranităţii lor. Formula confederativă menţine intacte prerogativele suverane ale statelor participante, care se asociază în vederea realizării unor obiective precis circumscrise, de natură politică sau economică.

Fisiere in arhiva (1):

  • De Recuperatione Terrae Sanctae de Pierre Dubois.doc