Decalaje între populația săracă și bogată datorate globalizării

Dimensiunea economică a globalizării

Globalizarea este văzută de mulţi dintre specialişti ca fiind un fenomen eminamente economic, implicând o interacţiune economică în creştere a statelor sau o integrare a sistemelor economice naţionale, prin sporirea activităţilor de comerţ internaţional, a fluxului de capital şi investiţii. Sugestivă din acest punct de vedere este definiţia dată de George Soros: „globalizarea reprezintă dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale”. Thomas Friedman defineşte globalizarea drept „proces de integrare la nivel mondial a pieţelor financiare, statelor-naţiune şi tehnologiilor în cadrul unei pieţe libere capitaliste la o scară nemaiîntâlnită până în prezent”. Practic, globalizarea înseamnă în acelaşi timp libertate şi dependenţă, uniformitate, mişcări libere de bunuri, oameni şi idei la scară mondială, trăsături locale combinate şi confundate cu cele mondiale, lumea întreagă regăsindu-se astfel în fiecare localitate şi, concomitent, fiecare localitate, regiune sau naţiune regăsindu-se pe întreg mapamondul.

Caracteristicile principale ale globalizării cuprind internaţionalizarea schimburilor şi a producţiei, o nouă diviziune internaţională a muncii, noi mişcări de migraţie dinspre Sud spre Nord, liberalizarea pieţelor financiare, libera circulaţie a capitalurilor, informaţiilor, persoanelor şi mărfurilor, a treia revoluţie industrială şi transnaţionalizarea tehnologiei, dominaţia companiilor multinaţionale, intensificarea concurenţei la nivel global (hiperconcurenţa), comprimarea timpului şi a spaţiului (tranzacţii în timp real). Cele mai importante pârghii ale globalizării sunt transnaţionalizarea comunicării, producţia, comerţul, individualismul, consumul, descentralizarea organizaţională, transferul resurselor publice în mediul privat. Consecinţele globalizării sunt dintre cele mai diverse şi sunt deopotrivă pozitive, cât şi negative. Astfel:

- apar oportunităţi extraordinare pentru unele state, permiţându-le să valorifice într-un mod superior avantajele oferite de progresul tehnologic şi de deschiderea pieţelor;

- sunt reduse distanţele şi se permite comunicarea în timp real;

- se formează o conştiinţă globală care reclamă, la modul ideal, şi o abordare la scară planetară a problemelor;

- apar preocupări legate de creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern; vechiul conflict între Nordul bogat şi Sudul sărac fiind înlocuit de o nouă diviziune a muncii;

- se inaugurează o epocă de severă inegalitate, în primul rând, printr-o deteriorare a distribuţiei veniturilor, ceea ce face ca procesul analizat să fie tot mai mult asociat cu viaţa de zi cu zi;

- statul-naţiune are de înfruntat concurenţi serioşi (organizaţiile guvernamentale internaţionale şi corporaţiile multinaţionale).

În planul rezultatelor concrete, globalizarea ar trebui să apară ca un proces al creşterii economice şi a bunăstării generale, contribuind prin transferul tehnologic la o dezvoltare de tip durabil, care să nu afecteze resursele de bază ale planetei. Din păcate însă, până în prezent, globalizarea din acest punct de vedere este încă foarte neprielnică, provocând introducerea de noi decalaje economice la scară continentală sau subcontinentală prin dezvoltarea unor mari poli de creştere. Statele capitaliste avansate se află sub impactul globalizării contemporane. Ele sunt obligate să intre în competiţie unele cu altele în dorinţa atragerii de investiţii străine directe. Pe de altă parte, pentru ţările în curs de dezvoltare, economia globală este un dat – ele trebuie să se adapteze regulilor instituite de statele mult mai puternice, găsindu-se astfel într-o poziţie de subordonare dependentă. Ca accentuare şi generalizare a internaţionalizării, globalizarea a însemnat şi evoluţia calitativă a companiilor multinaţionale, prin extinderea pieţelor de desfacere şi prin ridicarea concurenţei la scară mondială. Firmele trebuie să facă faţă astăzi atât unei concurenţe autohtone, cât şi celei venite din afara graniţelor. Nu pot fi încheiate aceste consideraţii referitoare la implicaţiile globalizării fără a aduce în prim plan actuala criză mondială ca argument suprem şi concret al acestui fenomen. După cum au demonstrat evoluţiile economico-financiare la scara întregului mapamond, criza din SUA şi intervenţia statului în stoparea ei au fost urmate de reacţii similare la nivelul statelor europene. În acest context, se evidenţiază cu claritate efectul de domino pe care orice eveniment dintr-un colţ al lumii îl declanşează în alt colţ al lumii.