Decizii de Finanțare pe Termen Lung

Tema : Decizii de finanţare pe termen lung

1 Finanţarea prin emisiunea de acțiuni obișnuite și preferențiale;

2. Finanțarea prin instrumente tradiționale de îndatorare

3. Leasingul – sursă de finanțare a activelor reale

4. Surse netradiţionale de finanţare

Finanţarea prin emisiunea de acțiuni obișnuite și preferențiale;

Deciziile de finanţare pe termen lung stabilesc cadrul general al dezvoltării unei întreprinderi. În decizia de finanţare, principala alegere se face între sursele interne si sursele externe, criteriul acestei selecţii fiind costul procurării capitalului.

Din punctul de vedere al surselor proprii, nu prea există multe alternative, respectiv ori se recurge la autofinanţare (profitul nerepartizat), ori se aduc aporturi noi la capitalul societatii. Autofinanţarea este cea mai puţin costisitoare soluție, dar cel mai adesea este insuficientă, de aceea se apelează și la surse externe care pot fi:

noi aporturi de capital (emisiune de acțiuni obișnuite și preferențiale);

împrumuturi - emisiuni de obligatiuni sau credite bancare, leasing;

Orice decizie de achiziție de noi active (investiții în active pe termen lung) necesită atragerea unui capital suplimentar, iar acestea, de regulă sunt finanțate cu capital pe termen lung. Deoarece finanțarea prin capitaluri proprii este prima sursă pentru o firmă înființată recent, iar finanțarea din surse proprii asigură și baza pentru a contracta anumite împrumuturi, vom aborda inițial aceste surse, și anume: emisiunea de acțiuni obișnuite sau comune și acțiuni preferențiale.

Emisiunea de acțiuni obișnuite sau comune și acțiuni preferențiale

Acţiunea este un document, care atestă dreptul proprietarului lui (acţionarului) de a participa la conducerea societăţii pe acţiuni, de a primi dividende, precum şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia. Societățile pe acțiuni sunt în drept să plaseze acţiuni ordinare şi preferenţiale.

CARACTERISTICI ALE ACȚIUNILOR ORDINARE ȘI PREFERENȚIALE

Acţiunea ordinară conferă proprietarului ei dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia. Drepturile patrimoniale ale proprietarilor de acţiuni ordinare pot fi realizate numai după satisfacerea tuturor drepturilor patrimoniale ale proprietarilor de acţiuni preferenţiale. Acţiunea preferenţială dă proprietarului ei drepturi (privilegii) suplimentare faţă de proprietarul acţiunii ordinare referitor la ordinea primirii dividendelor şi la cuantumul dividendelor, precum şi la ordinea primirii unei părţi din bunurile societăţii care se distribuie în cazul lichidării ei. Acţiunea preferenţială nu dă drept de vot proprietarului ei, dacă legea cu privire la SA nu prevede altfel. Acţiunea preferenţială dă proprietarului ei dreptul la primirea unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia într-un cuantum corespunzător valorii de lichidare a acestei acţiuni. Valoarea de lichidare a acţiunii preferenţiale este stabilită în statutul societăţii şi poate depăşi valoarea ei nominală (fixată). Dacă în statut nu este stabilită valoarea de lichidare a acţiunii preferenţiale, în caz de lichidare a societăţii, proprietarul acestei acţiuni are dreptul la primirea unei părţi din bunurile societăţii în cuantum corespunzător valorii nominale (fixate) a acţiunii. Cota-parte de acţiuni preferenţiale nu poate depăşi 25% din capitalul social al societăţii pe acțiuni.

Acţiunile preferenţiale sunt titluri de valoare hibride cu unele caracteristici ale obligaţiunilor şi unele caracteristici ale acţiunilor. Natura hibridă reiese din caracteristicile ei similare cu cele ale obligațiunilor: caracteristica de prioritate la profit și caracterul fix al dividendelor. Totodată, poziția preferențială este limitată, astfel, deținătorii acțiunilor ordinare primesc toate avantajele utilizării părghiei financiare, adică primesc toatele avantajele obținute în rezultatul utilizării eficiente a surselor împrumutate. Dacă firma nu va fi în stare să achite dividende pentru acțiunile preferențiale, administratorii pot amîna plata acestora fără riscul de a duce compania la faliment. Din aceste considerente acțiunile preferențiale au caracteristici similare cu cele ale acțiunilor ordinare.

Contabilii clasifică acțiunile preferențiale ca componentă a capitalului propriu. Analiștii financiari uneori le tratează ca capital propriu, alteori ca datorii, în funcție de scopul analizei. Dacă analiza se efectuează de către un acționar care deține acțiuni ordinare, pentru care dividendul este un cost fix, care reduce profitul ce revine acțiunilor ordinare, acesta le va considera similare datoriilor. Dar dacă analiza se efectuează de către un creditor (bancă, deținător de obligațiuni) care analizează vulnerabilitatea firmei la faliment ca urmare a declinului vînzărilor, atunci acesta le va considera ca acțiuni, deoarece creditorii au drepturi preferențiale față de acționarii preferențiali. De pe poziția managerilor financiari, acțiunile preferențiale au o poziție intermediară între acțiunile ordinare și obligațiuni.

Avantaje și dezavantaje ale acțiunilor preferențiale

-Pentru emitent principalele avantaje ale acţiunilor preferenţiale sunt:

-acţiunile preferenţiale permit firmei să se eschiveze de la obligaţia de a plăti dividendele şi că neplata acestora nu va falimenta firma;

-deţinătorii de acţiuni preferenţiale nu au dreptul la vot, astfel se evită împărţirea controlului asupra companiei.

-Principalul dezavantaj al finanţării cu acţiuni preferenţiale este costul. Deoarece dividendele plătite de acţiunile preferenţiale nu sunt deductibile din impozite, costul acestei componente este mult mai mare decît al obligaţiunilor.

-Pentru deţinător, acţiunile preferenţiale oferă avantajul unui venit mai sigur şi stabil faţă de acţiunile obişnuite. Principalele dezavantaje sunt rentabilitatea limitată şi faptul că deţinătorul nu are posibilitatea de execuţie silită a dreptului la dividende.