Definirea, obiectivele și sfera de cuprindere a controlului financiar de stat

Capitolul 1: Conceptul de control financiar

Controlul financiar intervine în viaţa economică şi se interpune în amplele procese de reformă economică, financiară şi socială. Acesta reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a abaterilor şi deficienţelor, şi de stabilire a măsurilor necesare pentru intrarea în legalitate.

Locul deosebit pe care controlul îl ocupă în economiile statelor lumii a fost confirmat de-a lungul timpului de realităţile economice, întrucât acesta constituie un instrument de bază al managementului tuturor segmentelor din cadrul societăţii, aria sa de cuprindere acoperind toate fazele proceselor economice.

1.1. Controlul – funcţie a managementului

Controlul asupra activităţii economice constituie o necesitate, atât pentru întreprinderi, cât şi pentru autorităţile publice. Economia de piaţă nu dispune de un asemenea mecanism de reglare a proceselor economice care să permită renunţarea la control.

Ca fenomen unitar şi complex managementul oferă pentru studiu patru puncte nodale - mecanismul, structura, dinamica şi evoluţia - care sunt etapele logice ale oricărui proces de conducere şi succesiunea oricărui act de conducere. Există în toată lumea o funcţie generală denumită conducere care serveşte aceluiaşi scop în toate societăţile dezvoltate.

Prin control, conducerea îşi asigură informarea dinamică, reală, preventivă care ridică valoarea concluziilor şi calitatea deciziilor.

Controlul nu se rezumă la constatarea modului de manifestare a neajunsurilor, ci este un instrument, un mijloc de cunoaştere a realităţii şi a posibilităţilor de determinare şi de prevenire a deficienţelor şi anomaliilor.

Controlul pătrunde în esenţa fenomenului şi contribuie efectiv la conducerea ştiinţifică şi eficientă, sesizează aspecte negative în momentul în care acestea se manifestă ca tendinţă şi intervine operativ pentru prevenirea şi lichidarea cauzelor.

În cadrul procesului de management se delimitează mai multe componente cărora le corespund funcţiile şi atribuţiile managementului: previziunea, organizarea, antrenarea, coordonarea şi controlul. Acestea alcătuiesc conţinutul procesului tipic de management, care se exercită în toate sistemele social-economice. Luate separat, fiecare din aceste funcţii înseamnă şi decizie, dar mai presus de orice, înseamnă cunoaştere.

Activitatea oricărei entităţi economice se desfăşoară pe două planuri:

 conducerea – ansamblul acţiunilor de decizie privind organizarea, strategia, coordonarea, gestionarea şi controlul, şi

 execuţia – ansamblul acţiunilor sau operaţiunilor legate de producerea de bunuri sau prestări de servicii, etc.

Activităţile desfăşurate la nivel microeconomic şi macroeconomic de la entităţi economico-sociale şi până la nivelul sistemelor sunt urmărite în permanenţă pentru a se ajunge la realizarea obiectivelor şi intereselor urmărite. Această activitate care cuprinde mecanisme complexe, fiind un atribut esenţial a conducerii societăţii şi o formă de manifestare a funcţiilor statului este cunoscută sub denumirea de control.

Controlul este o componentă intrinsecă a managerului, iar prin exercitarea sa este o activitate umană, autonomă şi specifică, care serveşte atât conducerii entităţii economice, societăţilor şi partenerilor acesteia, cât şi autorităţilor publice sau populaţiei.

Controlul este un atribut al conducerii, o funcţie a conducerii şi în acelaşi timp este o activitate independentă. În calitatea de funcţie a conducerii, controlul vizează maximizarea parametrilor care se referă la rezultatele obţinute şi la creşterea vitezei de realizare a lor. Făcând parte din sistemul de control, controlul financiar este, în fapt, un instrument indispensabil managementului pentru supravegherea activităţii entităţii economice, în scopul de a lua din timp deciziile care se impun.

În condiţiile economiei de piaţă, controlul financiar, serveşte unui triplu sistem de interese:

- intereselor entităţilor economice prin acţiunea de evitare a situaţiilor de disfuncţionalitate în procesul de gestionare a patrimoniului, cât şi prin cea de remediere a unor abateri de la prevederile legale cu efecte perturbatorii în activitatea acestora;

- intereselor terţilor, cărora le oferă informaţii exacte asupra entităţii economice la care se efectuează verificarea, contribuind la mediatizarea aspectelor pozitive sau negative, după caz, ale acesteia;

- intereselor statului în realizarea politicii sale pe termen lung în domeniul economic, prin efectele de prevenire sau de reglare a disfuncţionalităţilor ce pot interveni, la un moment dat, în activităţile desfăşurate în cadrul sistemelor economice.

1.2. Abordări conceptuale privind controlul financiar

Controlul, potrivit dicţionarelor de specialitate, este definit ca fiind verificarea, analiza permanentă sau periodică a unei activităţi pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire sau verificare permanentă, periodică ori inopinată, făcută într-un domeniu oarecare cu scopul de a cunoaşte realităţile şi modul cum se desfăşoară activitatea în domeniul respectiv spre a preîntâmpina sau a elimina eventualele lipsuri şi pentru a îmbunătăţi activitatea.

Controlul în sens larg constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinele date şi principiile stabilite. De asemenea, controlul poate fi definit ca fiind puterea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei întreprinderi pentru obţinerea de beneficii din activitatea ei, fiind sinonim cu noţiunile de verificare, inspecţie, supraveghere, examinare sau cercetare atentă şi amănunţită.

În calitatea de componentă a controlului economic, controlul financiar se defineşte ca fiind acţiunea de determinare a stării unor activităţi economice reprezentate de documente financiare şi contabile, prin raportarea acestor reprezentări la prevederile legale prin care au fost definite.

Controlul financiar reprezintă acţiunea de determinare a unor adevăruri în legătură cu starea unor proiecte de activităţi economice sau cu a celor care au fost efectuate, prin compararea modului efectiv de prezentare sau manifestare al acestora cu prevederile şi/sau normele legale prin care au fost definite şi instituţionalizate, în vederea preîntâmpinării sau depistării şi remedierii abaterilor de la aceste prevederi şi norme.

Controlul financiar reprezintă o formă de perfecţionare a activităţii sociale şi se orientează spre următoarele aspecte:

• organizarea mai bună a muncii în toate sectoarele de activitate;

• întărirea disciplinei, a ordinii, a spiritului de răspundere şi a legislaţiei;

• administrarea mai bună a resurselor materiale şi umane de care dispune entitatea economică;

• descoperirea operaţiunilor nereale, neeconomice şi ilegale;

• preîntâmpinarea apariţiei deficienţelor, neregulilor şi pagubelor;

• eliminarea minusurilor, deficienţelor şi abaterilor care există în domeniul economico-financiar;

• recuperarea abaterilor constatate şi perfecţionarea activităţii viitoare;

• asigurarea creşterii economice mai rapide şi nivelului de bunăstare

• evaluarea eficienţei rezultatelor obţinute.

1.3. Formele şi obiectul controlului financiar

Activitatea de control, în general, poate îmbrăca forme diferite în funcţie de domeniul în care se exercită, de conţinutul, obiectivele şi sfera de cuprindere a acestuia. Clasificarea controlului financiar este determinată şi de spaţiul de acţiune al acestuia în sfera puterii legislative sau executive.

În literatura de specialitate există mai multe puncte de vedere referitoare la modul de abordare, clarificare şi sistematizare a formelor de control în general şi a controlului financiar în special.

După momentul efectuării propriu-zise a activităţilor sau al întocmirii şi utilizării documentelor supuse verificării faţă de momentul efectuării verificării, controlul financiar se manifestă sub trei forme:

- control financiar preventiv sau anticipat;

- control financiar concomitent sau operativ-curent;

- control financiar ulterior sau postoperativ.