Deosebiri între mercantiliști și fiziocrați

Mercantilisti si fiziocrati

Economia politica este stiinta economica fundamentala care studiaza relatiile economice dintre oameni generate de crearea bunurilor necesare existentei,in vederea descifrarii tendintelor stabile ,a regularitatilor si legitatilor ce guverneaza viata economica si punerii la indemina subiectilor economici de metode si mijloace menite sa-i ajute sa invinga tensiunile dintre resursele limitate si nevoile nelimitate ale indivizilor si ale societatii.

Potrivit studiilor de isotria gandirii economice, termenul de Economie Politica a fost intrebuintat pentru prima data de catre francezul Anton De Montchrestien De Vatteville, in anul 1615 in lucrarea “Traite d’economie politique” in perioada mercantilista.

Primele doua mari scoli sau curente de gândire economica au fost:

- Mercantilismul

- Fiziocratismul

- Mercantilismul a reprezentat o doctrina si o politica economica care a dominat trei secole (XVI-XVIII), despartind societatea medievala de capitalismul industrial. Abia prin mercantilisti progresul stiintei economice isi reia cadenta imprimata de antici. Ideea centrala a doctrinei mercantiliste o reprezinta abordarea problemelor economice din punct de vedere al imbogatirii comerciantilor si a statului. Aurul si argintul sunt considerate sursele cele mai importante ale bogatiei.

Mercantilismul dezvolta teza dupa care statul isi sporeste forta, favorizand imbogatirea cetatenilor. Autorii care apara aceasta idée sunt comercianti, finatisti, manufacturieri. In aparenta , marea lor grija este puteresa statului. Dar, cea mai mare parte a lor apara statul pentru ca ai apreciaza ca prosperitatea comertului unei natiuni este strans legata de expansiunea puterii politice a suveranului si de succesul companiilor sale militare pe uscat si –mai ales- pe mare. Se trece astfel, de la conceptia “statul – scop supreme al vietii” la conceptia “bogatia – valoare suprema”

Se pot distinge trei mari etape de gandire economica si ale politicii economice mercantiliste:

- mercantilismul timpuriu

- mercantilismul matur

- mercantilismul tarziu

Mercantilismul timpuriu (XVI) urmarea sporirea rezervei de bani a tarii respective pe orice cale, recurgând la masuri foarte drastice, începând cu restrictii severe împotriva negustorilor din alte tari pe care îi obligau sa lase o parte din banii încasati din vânzarea marfurilor lor în tara gazda (sub forma de taxe sau obligându-i sa achizitioneze unele marfuri autohtone ) si terminând cu jaful direct al unor tezaure din tarile celor doua Americi cotropite de conchistadorii spanioli si portughezi, mai ales în secolul XVI. Tipica pentru aceasta forma de mercantilism este atât politica externa practicata în Spania, Portugalia si Anglia în secolele XVI si XVII, cât si gândirea economica a englezului William Stafford (sec. XVI), expusa în lucrarea „Analiza critica a unor plângeri ale compatriotilor nostri” (1581). Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea si retragerea unei cantitati cât mai mari de bani, respectiv de metale pretioase în tara respectiva.

Mercantilismul matur (XVII) creaza o politica noua care depaseste teoria cantitativa a banilor. Treptat mercantilismul matur s-a asezat pe noi fundamente teoretice, transformandu-se in doctrina productiva. In acest sens, prima dovada a fost „Traite d’economie politique” a lui Montchrestien, publicat in 1615. Conform acestei noi doctrine, bogatia, reprezinta masa produselor consumabile si o tara este mai bogata cu cat produce mai multe; astfel dezvoltarea productiei nationale devine scopul politicii economice. Mercantilismul matur priveste balanta platilor externe de pe pozitiile capitalismului. Intelegand ca banii „nasc pui”, mercantilistii au apreciat ca banii nu trebuiesc sa stationeze, ci, sa se afle intr-o miscare continua. Ei trebuie aruncati mereu in circulatie de unde sa se intoarca mai multi.