Dezvoltare Rurală Durabilă

Introducere

Dezvoltarea rurală durabilă are o importanță majoră pentru fiecare țară în parte, astfel spre exemplu în România 87% din teritoriul țării este spațiul rural unde trăiește aproximativ 45% din populație, iar densitatea medie a populației în zonele rurale este relativ constantă, mai exact de 45,1 loc/km2.

Lucrarea este structurată pe trei părți. Prima parte conține o abordare teoretică a termenului de spațiu rural și dezvoltare rurală, a doua parte prezintă conceptul de dezvoltare durabilă, iar cea de-a treia parte evidențiază ceea ce semnifică termenul de ”Dezvoltare rurală durabilă”.

Așadar, putem face referire la spațiul rural care reprezintă forma cea mai veche de umanizare a Terrei, expresia închegării legăturilor dintre om și mediul său proximal, cu toate implicațiile de ordin social, economic, cultural și spiritual. De asemenea, ruralul deține întâietatea cronologică față de urban, deoarece primele comunități umane au dezvoltat un mod de viață în acord cu echilibrul mediului înconjurător, cu un grad redus de artificializare pe când, urbanizarea, care a urmat firesc în timp, a apărut pe seama îndepărtării tot mai pronunțate de viața în armonie cu natura, constituindu-se într-un cadru de independență făță de mediul natural.

Spațiul rural se caracterizează în mare parte prin condiții de viață nesatisfăcătoare, cauzate de subdezvoltarea infrastructurii fizice ( drumuri, apă, canalizare ) și sociale ( servicii de sanatate, educaționale și culturale ). Economia rurală din România este slab diversificată și depinde într-o prea mare măsură de agricultură, dominată de ferme de subzistență și semi- subzistență care produc în principal pentru consum propriu și doar marginal pentru piață.

Principalele tendințe demografice în spațiul rural românesc sunt scăderea și îmbătrânirea populației, datorat atât descreșterii sporului natural, cât și fenomenului migratoriu din rural spre urban sau în străinatate în rândul tinerilor. De asemenea considerăm ca nivelul educațional scăzut al populației rurale este o altă problemă din perspectiva ocupării forței de muncă. Ba mai mult, veniturile rurale sunt mai scăzute decât veniturile din mediul urban și diferența dintre venituri continuă, ca urmare incidența sărăciei este semnificativ mai înaltă în mediul rural.

Considerăm că această descriere nu prea ”optimistă ” este valabilă pentru localitățiile rurale ” tipice” ,” medii ” conform datelor statistice. Dar în realitate situația diferă de la caz la caz : astfel în România putem găsi atât localității rurale în plină dezvoltare, cât și localități rurale rămase în urmă și care se confruntă cu probleme socio-economice grave, iar altele care sunt pe cale de dispariție.

Capitolul 1 Notiuni de bază : spațiul rural și dezvoltare rurală

În literatura de specialitate numeroşi specialişti în domeniu au definit noţiunea de spaţiu rural şi dezvoltare rurală sub diferite aspecte. Așadar ,începând din anii `80, în Uniunea Europeană se poate observa o preocupare mai aparte de problematica spațiului rural. Aceste spații rurale sunt legate de valori precum : experiența mediului sănătos, ocrotirea naturii, apartenența la o colectivitate, păstrarea unor valori culturale, mâncarea gustoasă pregătită în condiții controlabile etc.

Spațiul rural este definit de ” Charta europeană a spațiilor rurale ” ca fiind un teren continental sau litoral, care conține satele și micile orașe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:

- Agricultură, silvicultură, acvacultură și pescuit ;

- Activități economice și culturale ale locuitorilor acestor zone ( artizanat, indstrie, servicii etc. ) ;

- Funcția de odihnă și agrement cu caracter neurban sau de ocrotire a naturii;

- Alte utilizări

Părțile agrare și neagrare ale spațiului rural formează o entitate distinctă față de spațiul urban, care este caracterizată printr-o puternică concetrare de locuitori și de structuri verticale și orizontale.

Într-o țară, distincția tradițională între zonele urbane și cele rurale se bazează pe ipoteza că zonele urbane oferă un alt standard de viață și, de obicei, un nivel de trai economic superior.

Totodată spaţiul rural îşi poate îndeplini funcţiile de aprovizionare, de destindere şi de echilibru, din ce în ce mai cerute în societate, doar dacă el va rămâne un spaţiu de viaţă atrăgător şi dotat cu o bună infrastructură, o agricultură şi o silvicultură viabilă, condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole, un mediu intact şi cu un peisaj îngrijit.

Dar spaţiul rural se defineşte ca un mod particular de utilizare a spaţiului şi a vieţii sociale şi se caracterizează prin:

a) o densitate redusă de locuitori şi de construcţii, făcând să apară preponderent în peisaje o întindere vegetală; b) uzanţa economică de dominanţă agro-silvico-pastorală; c) modul de viaţă a locuitorilor săi caracterizat prin apartenenţa lor la colectivităţile de talie limitată şi prin raportul lor particular cu spaţiul; d) o identitate şi o reprezentare specifică, cu conotaţii puternice ale culturii săteşti.