Dezvoltarea economică și interregională la nivelul UE

Rezumat

Deosebirile economire interregionale care persistă o perioadă mare de timp afectează nivelul eficienţei economice naţionale. În plus, aceste discrepanţe pot avea efecte de ordin politic si social extrem de importante. Interacţiunea dintre dezvoltările la niveluri diferite de agregare spaţială depinde de sporirea resurselor care pot fi canalizate de un nivel de dezvoltare către celălalt. Această interacţiune poate fi argumentată şi de rezultatele politicii regionale faţă de presiunea inflaţionistă, în sensul atenuării deosebirilor în profil teritorial .

În condiţiile actuale,principalele probleme cu care se confruntă UE la nivel regional, sunt:

- Structurarea şi scăderea ponderii industriei în cadrul economiei, care conduc la diminuarea oportunităţilor de angajare în sectoarele tradiţionale ale economiei

- Expansiunea sectorului terţiar, atât în unităţile private cât şi în cele publice

- Modificări tehnologice legate de tehnologia informaţională , robotizare şi procesarea producţiei

- Modificarea structurii cererii de factori de producţie,legată de modificarea structurii economiei naţionale

- Creşterea integrării ,la nivel naţional,european şi internaţional a pieţelor factorilor de producţie şi a pietelor financiare

- Modificarea influenţei localizării activităţilor economice la nivel inter şi intraregional

- Accentuarea centralismului politic in anumite economii ,concomitent cu reducerea controlului politic la nivel regional şi local

- Posibilitatea cooperării firmelor private cu cele publice în căutarea soluţiilor problemelor urbane şi regionale

- Găsirea de răspunsuri efective problemelor regionale şi realizarea condiţiilor necesare unei intervenţii politice eficiente

Mai mult de 15 ţări au implementat reforme de stat creând noi autorităţi regionale sau au întărit rolul regiunilor existente. “Declaraţia ARE cu privire la regionalizare în Europa” (1996) a contribuit semnificativ la procesul de descentralizare, regionalizare în majoritatea statelor Europei, aducând responsabilitatea politică mai aproape de cetaţeni.

Începând cu Actul Unic European (1986), rolul regiunilor în procesul luării de decizii de la nivelul UE a crescut permanent. Ca un rezultat al conlucrării interregionale în anul 1994 au fost fondate Comisia Regiunilor şi Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa, ca organisme consultative ale autorităţilor regionale şi locale pe lângă Uniunea Europeană, respectiv Consiliul Europei.

Astazi principiul subsidiarităţii şi conceptul coeziunii teritoriale sunt incluse în Tratatele Europene şi regiunile sunt recunoscute ca parteneri cheie în proiectul european.

Politica regională şi de coeziune a devenit al doilea ca importanţă la nivel european după

Politica Agrară Comună (CAP), contribuind la procesul de a face Europa mai relevantă pentru cetaţeni.

Înainte de adoptarea Actului Unic European în 1986, Fondurile Structurale, create în 1975 cu scopul de a reduce disparităţile regionale, au însemnat doar 25 % din bugetul Comunităţii; astăzi în schimb Fondurile Structurale reprezintă 41% din bugetul UE.

Datorită campaniei acerbe din perioada 2000-2004, ARE a reuşit de asemenea să se implice în protejarea serviciilor de interes general în domeniul culturii, educaţiei, sănătăţii şi a serviciilor sociale reglementate prin prevederile pieţei interne a UE şi utilizate ca produse comerciale, prin asigurarea unui vot unanim în diferite circumstanţe.