Dezvoltarea Rurală Durabilă a României în Contextul Integrării Europene

Dezvoltarea rurală durabilă a României

în contextul integrării europene

Cunoaşterea, cercetarea, ameliorarea şi dezvoltarea spaţiului rural sunt activităţi de importanţă vitală pentru o ţară, atât prin dimensiunea spaţiului rural, exprimată prin suprafaţa deţinută, cât şi prin ponderea populaţiei ocupate în activităţi productive, de servicii social-culturale, de habitat şi de turism.

Cu toată urbanizarea rapidă, ca urmare a industrializării fără precedent în a doua parte a secolului al XX-lea, în condiţiile reducerii populaţiei ocupate în agricultură, silvicultură şi piscicultură (fără a se reduce însă şi populaţia rurală) şi a diminuării ponderii relative a agriculturii în produsul intern brut, importanţa spaţiului rural nu se reduce, ci, dimpotrivă, este din ce în ce mai atent studiată, cercetată şi supusă unui proces complex de dezvoltare.

Ponderea populaţiei rurale şi a suprafeţei ocupate de spaţiul rural, precum şi importanţa vieţii rurale pentru o ţară, fac ca problema dezvoltării şi amenajării rurale să capete dimensiuni şi importanţă naţională şi internaţională. Tot mai multe ţări, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au ridicat problema spaţiului rural la nivel de politică europeană şi comunitară. Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1296/1996 cu privire la Carta europeana a spaţiului rural, documentul-cadru, politic şi juridic al dezvoltării şi amenajării rurale în Europa.

Problema dezvoltării şi amenajării rurale este una dintre cele mai complexe teme ale contemporaneităţii, datorită faptului că, în esenţa sa, presupune realizarea unui echilibru între cerinţa de conservare a spaţiului rural economic, ecologic şi social-cultural ale ţării, pe de o parte, şi tendinţa de modernizare a vieţii rurale, pe de altă parte. În acelaşi timp, dezvoltarea şi amenajarea rurală se află la confluenţa dintre tendinţa de expansiune a urbanului, a dezvoltării agresive a industriei pe seama spaţiului rural şi cerinţa de a menţine, pe cât este posibil, ruralul la dimensiunile sale actuale. În fine, dezvoltarea şi amenajarea rurală, care tinde să se modernizeze, să se europenizeze ca arie de cuprindere, la nivelul fiecărei ţări, are ca principal obiectiv menţinerea şi conservarea caracterului naţional al spaţiului şi culturii rurale, iar acolo unde s-au produs grave distrugeri (fizice sau socio-culturale) locale, regionale sau naţionale (cum este cazul ţărilor foste comuniste şi în unele zone superindustrializate în Europa occidentală) se propunea soluţia reconstrucţiei sau, eventual, restaurării acestor zone, în sensul readucerii lor la standardele de ruralitate.

Un moment important pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul dezvoltării rurale l-a reprezentat Conferinţa Internaţională de la Cork intitulată Europa rurală – perspective de viitor, care a avut ca obiectiv stabilirea orientărilor fundamentale ale politicilor rurale ale Europei comunitare după anul 2000. Întrunind peste 500 de specialişti, oameni de ştiinţă şi politicieni din ţările UE, ţările PECO, SUA, Japonia, Canada, Conferinţa de la Cork a fost calificată drept cea mai importantă manifestaţie cu privire la dezvoltarea rurală, organizata vreodată în Europa, trebuind să răspundă marilor provocări:

- mondializarea economiei, inclusiv a agriculturii;

- introducerea monedei unice europene ;

- lărgirea Uniunii Europene.

Putem aprecia că lucrările Conferinţei de la Cork teoretizează şi, în acelaşi timp, lărgesc problematica aplicării practice a dezvoltării rurale în ţările UE, precum şi în celelalte ţări participante. Declaraţia finală a conferinţei cuprinde 10 puncte, în centrul cărora este pusă preferinţa rurală bazată pe dezvoltare durabilă, ca principiu fundamental de politică rurală europeană. Dezvoltarea rurală durabilă este definită în coordonate foarte precise: stabilizarea populaţiei în spaţiul rural, prin eliminarea sau diminuarea exodului rural, eradicarea (combaterea) sărăciei prin stimularea şi sporirea ocupării forţei de muncă, promovând egalitatea de şanse pentru toţi locuitorii rurali, sporirea calităţii vieţii şi a bunăstării generale, prin conservarea, protejarea şi ameliorarea calităţii mediului şi peisajului rural.

Dezvoltarea rurală este un concept şi o acţiune integrată, care presupune o abordare metodologică multidisciplinară, intersectorială şi teritorială (regională). Toate orientările cuprinse în noua reformă PAC şi-au găsit corespondenţa în mecanismul de finanţare al agriculturii şi dezvoltării rurale, cuprins în noul model agricol european definit de Agenda 2000, conform Acordului de la Berlin din martie 1999. Prin acest document, noua politică agricolă comunitară echilibrează sistemul de alocare a fondurilor structurale europene pe doi piloni de susţinere ai (1) pieţei agricole şi ai (2) dezvoltării rurale.

Principalele obiective finanţate de UE, conform politicii agricole şi de dezvoltare rurală, propuse la Conferinţa Internaţională de la Cork pentru Agenda 2000, sunt:

1) investiţiile în fermele agricole, care vizează, cu precădere, ameliorarea calitativă a producţiei, reducerea costurilor (având în vedere inclusiv diminuarea consumurilor materiale, în primul rând de îngrăşăminte chimice, pesticide etc.), protejarea mediului şi ameliorarea peisajului (agrosilvic), asigurarea bunului tratament şi a bunăstării animalelor, încurajarea pluriactivităţii. Este de observat faptul că, prin Agenda 2000, investiţiile în fermele agricole vizează descurajarea intensificării producţiei şi susţinerea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul, peisajul şi animalele de producţie;

2) cheltuieli pentru resursele umane cu trei componente: susţinerea fermierilor tineri, încurajarea pensionării anticipate şi stimularea formării profesionale. Constatându-se fenomenul de îmbătrânire a fermierilor – şefi de exploataţii – UE a stimulat, prin măsuri financiare concrete, întinerirea fermierilor prin schimbul de generaţii.