Diviziunea Muncii

Societatea umană găseşte ca modalitate de supravieţuire, de satisfacerea a dorinţelor sale şi de dezvoltare: munca.

Încă din vechile timpuri oamenii au ştiut că fără muncă nu pot exista. Astfel, fie că vânau sau practicau agricultura, munceau, în primul rând pentru a avea hrana necesară. Surplusul devenea rezervă sau era vândut ori schimbat pentru a obţine alte lucruri care să le satisfacă cerinţele secundare: haine, unelte, arme.

Este evident că la începuturile existenţei umane în exercitarea muncii a predominat forţa, agilitatea, respectiv aptitudinile fizice, dar, chiar şi atunci munca a fost şi un efort intelectual de observare, deducţie, de prefigurare a scopului urmărit, care a dus în final la găsirea de metode şi unelte noi mult mai eficiente.

Cu timpul şi în special în prezent, într-un proces de muncă, inteligenţa devine factorul predominant.

Dintre toate resursele de care dispune un agent economic, cele umane sunt principale, deoarece omul este singurul creator de valoare. Acest motiv a condus economiştii să afirme că „nu există bogăţie mai mare decât omul”.

Activitatea umană este foarte complexă, implicând foarte mulţi factori în multe domenii, ce au ca scop primordial satisfacerea nevoilor consumatorilor şi dezvoltarea economică şi socială.

Fiind nevoie de produse şi servicii diversificate este necesară existenţa multor agenţi economici, care prin specializarea lor, să acopere cererea. Aici apare puntea de legătură între factorul muncă şi agenţii economici: specializarea agenţilor economici necesită diviziunea muncii.

Piaţa muncii se formează şi funcţionează după principiile de bază ale pieţei, dar nu le respectă în totalitate, apărând alţi factori. Astfel există cerere şi ofertă şi se formează un preţ specific fiecărei zone din sfera muncii, în funcţie de cunoştinţele necesare, pregătire profesională, experienţă, condiţiile de muncă.

O primă definiţie a muncii poate fi următoarea: munca este un atribut exclusiv al fiinţei umane, ea fiind, în esenţă, un consum de energie (intelectuală şi fizică), îndreptat spre un anumit scop, care se concretizează în bunuri economice.