Doctrina Economică a Cooperației

Cooperația a apărut în Europa la jumătatea secolului al XIX-lea, în special în Marea Britanie și în Franța. Ea s-a născut ca reacție la condițiile sociale și economice ale acelei perioade. Revoluția industrială și continua mecanizare au dus la o transformare a societății, care amenința mijloacele de existență a multor muncitori. Trecerea la capitalism și doctrina liberală au condus la împărțirea populației în proprietari și proletariat, categoriile de mijloc dispărând, fapt care a dus la o revoltă a populației defavorizate. Pornită ca un experiment practic, cooperația este, așa cum profesorul Gromoslav Mladenatz precizează în lucrarea sa, “Istoria gândirii cooperative”, “singurul experiment al secolului al XIX-lea care a reușit”. Prin înființarea cooperației s-a dorit eliminarea competiției și a capitalismului, ajungându-se astfel la o societate neîmpărțită pe clase sociale. S-a mai dorit, de altfel, și eliminarea crizelor și a disfuncționalităților. Dar aceste obiective nu au fost pe deplin realizate, în mare parte și datorită faptului că, odată cu trecerea anilor, cooperația și-a schimbat treptat structura, evoluând spre marea proprietate capitalistă.

Începând cu ultima treime a secolului al XIX-lea, cooperația a fost organizată la nivel național și chiar internațional. Mișcarea cooperatistă internațională reunește astăzi 230 de organizații naționale, din mai mult de 100 de țări, înglobând aproximativ 10% din populația globului. Cooperațiile sunt prezente în număr mai mare în țările dezvoltate din punct de vedere economic, prezența lor scăzând în țările mai puțin dezvoltate.

Cooperația este bazată pe următoarele valori co-operative: “auto-ajutorare, responsabilitate, democrație si egalitate, egalitate si solidaritate” si principii co-operative: “ calitatea de membru este voluntară și deschisă, controlul membrilor este democratic, fiecare membru participă economic, autonomie și independență, educație și formare, cooperație între cooperative, și grija pentru comunitate”. De asemenea, respectând tradiția fondatorilor, membri cooperativei cred în valorile etice ale onestității, în responsabilitatea socială și în afecțiunea pentru alții. Astfel de entități au un lanț de caracteristici sociale unice. Calitatea de membru este deschisă, ceea ce înseamnă că orice persoană care satisface anumite condiții non-discriminatorii poate sa adere. Beneficiile economice sunt distribuite proporțional în funcție de nivelul de participare al fiecărui membru în cooperativă, de exemplu un dividend din vânzări sau cumpărări, nu în funcție de mărimea capitalului investit.

Principalele sisteme cooperatiste sunt:

1. Sistemul “Pionierilor de la Rochdale”

2. Sistemul “Schulze-Delitzsch”

3. Sistemul “Raiffeisen”

1. Sistemul “Pionierilor de la Rochdale”

Societatea pionierilor de la Rochdale (The Rochdale Society of Equitable Pioneers) a fost un grup format din 28 de țesători și alți artizani din Rochdale, Anglia, care a fost fondat în anul 1844. Pe măsură ce revoluția industrială se mecaniza și forța tot mai mulți muncitori în sărăcie, acești comercianți s-au decis să se alieze si să deschidă propriul lor magazin în care să vândă alimente pe care altfel nu și le-ar fi permis. Având în minte încercările anterioare de a forma o cooperație care au sfârșit în eșec, ei au pus baza acum faimoaselor principii rochdaliene (Rochdale Principles) și timp de patru luni s-au chinuit să strângă câte o liră sterlină de persoană pentru un capital total de 28 de lire sterline. Pe data de 21 Decembrie 1844, ei și-au deschis magazinul cu o selecție foarte slabă de unt, zahăr, făină, fulgi de grâu și câteva lumânări. În trei luni de zile, ei și-au mărit selecția de produse pntru a include ceai și tutun, și au devenit repede cunoscuți pentru faptul că furnizau produse de calitate înaltă. Peste zece ani, mișcarea cooperatistă britanică a crescut la aproape 1000 de cooperative.

Deși nu a fost prima cooperativă înființată, lucrul care îi conferă Societățiia pionierilor de la Rochdale un statut unic în istoria mișcării cooperatiste este setul de principii alcătuite de fondatori pentru a reglementa activitatea lor ca societate. Aceste principii sunt:

1. Adeziunea liberă. Acest principiu reprezintă o diferență majoră între cooperativă și celelalte organizații. Aproape fiecare formă de organizare din acea perioadă era creată pentru a se asigura faptul că beneficiile mergeau către membri săi, care aparțineau aceleiași clase sociale, religii, sex etc. Cooperativa permitea oricui să adere cu condiția ca noul membru să plătească aceeași sumă pe care a plătit-o și cel mai vechi membru.