Dreptul Comunitar al Afacerilor

IMPOZITELE PE AVERE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

I. Instituirea impozitelor pe avere

Instituirea acestor impozite a fost făcută în strânsă legătură cu faptul că diferite persoane fizice şi juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

În practica fiscală din diferite ţări, impozitele pe avere se întâlnesc sub următoarele forme: impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulaţia averii şi impozite pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.

Această modalitate de impunere este practicată pe scară din ce în ce mai mare, fiind întâlnită în ţări ca: Marea Britanie (Income Tax), Belgia (Impot des perssones physique), Franţa (Impot sur le revenu), Italia.

II. Impozitele pe avere

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi întâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obţinut de pe urma averii respective, cât şi ca impozite instituite pe substanţa averii. Acestea din urmă conduc la micşorarea materiei impozabile, deoarece se plătesc chiar din substanţa averii supuse impunerii, motiv pentru care se întâlnesc foarte rar ca impozite cu caracter permanent. Ele sunt introduse, de regulă, ca impozite excepţionale pe avere, care se percep o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea unui război).

Analiza celor două sisteme de impunere a persoanelor fizice evidenţiază ca în cazul impunerii separate, persoanele care realizează venituri din mai multe surse sunt avantajate, deoarece ele nu mai sunt afectate de progresivitatea impunerii care este specifică sistemului de impunere globală.

Stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se face de regulă anual, pe baza unei declaraţii de impunere data de subiectul impozitului.

Încasarea impozitelor stabilite asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente etc. se face, în cele mai frecvente cazuri, prin stopajul la sursă, iar impozitele aplicate asupra celorlalte venituri sunt încasate direct de la contribuabilii plătitori.

Impozitele pe veniturile persoanelor fizice înregistrează creşteri continue pe plan mondial. Ele deţin ponderi mai mari în totalul veniturilor bugetare, comparativ cu cele deţinute de impozitele pe veniturile persoanelor juridice. În România, cel mai important impozit, din categoria impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, este în prezent impozitul pe salarii.

III. Clasificarea impozitelor pe avere

Impozitele pe avere sunt instituite în legătură cu existenţa drepturilor de proprietate, ale diferitelor persoane fizice şi juridice, asupra unor bunuri mobile şi imobile.

În practica fiscală din diferite ţări aceste impozite există sub următoarele forme principale:

- impozite propriu – zise asupra averii;

- impozite asupra circulaţiei averii;

- impozite asupra sporului de avere sau creşterii averii.

Impozitele propriu – zise asupra averii

Se practică în două variante:

- ca impozite aşezate asupra averii, plătite din venitul produs de averea respectivă;

- ca impozite instituite pe substanţa însăşi a averii şi plătite chiar din această.

Acestea din urmă au de regulă un caracter excepţional, fiind percepute o singură dată(de exemplu, în timpul sau după încheierea unui război).

Cele mai frecvente impozite aşezate asupra averii propriu – zise sunt:

- impozitele pe proprietăţile mobiliare;

- impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietăţile mobiliare sunt întâlnite în mod frecvent sub forma impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor. Baza impozabilă asupra bunurilor care intră sub incidenţa fiscală a acestei categorii de impozite o reprezintă, fie valoare de înlocuire sau valoarea declarată de proprietar a bunurilor respective, fie veniturile capitalizate rezultate din folosinţă acestor bunuri. În general, cotele de impunere în cazul aplicării acestor impozite nu sunt ridicate, pentru a putea fi suportate uşor de contribuabilii plătitori din veniturile produse de averea respectivă.