Echilibru și Dezechilibru Economic

Asupra obiectelor, fenomenelor si proceselor din natura si societate actioneaza în permanenta factori (forte) contradictorii, care tind sa mentina starea de repaus sau de miscare a acestora denumita echilibru "aequilibrium".

stiinta economica a împrumutat termenul de echilibru din fizica, chimie, psihologie. în fizica, echilibrul desemneaza starea de repaus sau de miscare a unui corp sau a unui sistem solicitat de mai multe forte (procese) opuse, care se desfasoara cu aceeasi viteza, mentinând nemodificate starea în care se afla corpul sau sistemul respectiv. în chimie, echilibrul este prezentat de legatura dintre doua reactii reversibile ce decurg simultan din directii opuse si se desfasoara cu aceeasi viteza. Cercetând senzatia de echilibru a anului, psihologia o defineste ca reflectând pozitia si miscarile corpului în spatiu, prin devierile de la pozitia verticala.

1.1. Echilibrul economic: premise, concept, forme si corelatii fundamentale

Moment esential al stabilitatii sistemelor dinamice din lumea nevie si vie, echilibrul desemneaza:

- egalitatea a doua marimi opuse, a doua forte contradictorii care se anuleaza reciproc;

- deplasarile foarte mici ale corpurilor (sistemelor) dupa care acestea revin la pozitiile initiale;

- deplasari ale corpurilor (sistemelor) fata de pozitia initiala care nici nu revin la pozitia initiala, dar nici nu se departeaza prea mult de aceasta;

- deplasari mai mari ale corpurilor (sistemelor) care nu le readuc la pozitia initiala, continuând sa se miste neuniform.

Sistemul economic este mult mai complicat decât oricare corp sau sistem natural si, în consecinta, notiunea de echilibru este aplicabila acestui sistem, dar nu în mod mecanicist. Echilibrul economic afirma doar faptul ca unele caracteristici (proprietati) ale sistemului economic pot sa fie asemanatoare cu cele ale sistemelor din orice domeniu al realitatii. Notiunea de echilibru a fost încetinita de multa vreme în stiinta economica; ea are valente numeroase cum ar fi: echilibrul (optimul) producatorului, echilibrul consumatorului, echilibrul dintre cerere si oferta; echilibrul fiecarei piete, echilibrul conjugat al pietelor, echilibrul fluxurilor, echilibrul macroeconomic s.a.

Elucidarea conceptului de echilibru economic implica, înainte de toate, formularea unor raspunsuri adecvate la doua întrebari: a) care sunt premisele pe care se întemeiaza existenta echilibrului economic; b) în ce consta, respectiv cum se defineste echilibrul economic.

Premisele cele mai importante care permit existenta echilibrului în economie sunt:

1. Economia de piata consta dintr-un ansamblu, o multime de fenomene si procese interdependente, care se desfasoara în acelasi timp dar cu sensuri diferite, ceea ce face ca în orice moment sa se manifeste tendinte opuse. Acestea pot sa conduca temporar spre o concordanta relativa, prin anihilarea reciproca a fortelor economice contrarii. Totodata, economia este o succesiune de fenomene si procese economice, o miscare permanenta ce implica determinari de tipul cauza - efect si functionale, între verigile sistemului economic, între treptele succesive ale evolutiei acestuia, care se articuleaza în timp si tind sa mentina, cel putin temporar, o anumita coeziune (stabilitate) a sistemului economic.

2. Una din premisele echilibrului economic o constituie structurile economiei nationale. Acestea sunt numeroase, în functie de criteriile utilizate, distingându-se ca tipuri mai importante: structura tehnologica, structura de proprietate, structura de ramura si sectoriala, structura teritoriala etc. între diversele structuri ale economiei exista o strânsa interconditionare, ceea ce face ca la un moment dat între structuri sa se manifeste un grad mai mare sau mai mic de compatibilitate reciproca, prin care se întelege masura în care o anumita structura permite înfaptuirea cu eficienta a obiectivelor (functiilor) celorlalte structuri. Pe masura ce se dezvolta factorii de productie si se adânceste diviziunea muncii, asigurarea compatibilitatii dintre componentele sistemului economic devine o problema tot mai importanta. Compatibilitatile structurale cu gradul cel mai înalt de generalizare sunt între acumulare si consum (prin care se delimiteaza volumul de resurse ce se pot aloca simultan pentru dezvoltare si pentru ridicarea nivelului de viata al populatiei) între structura de ramura (sectoriala) si cea teritoriala ale economiei.

3. Activitatea economica reprezinta o lupta continua cu raritatea resurselor si bunurilor ceea ce presupune un ansamblu de legaturi între factorii tehnici, stiintifici, culturali, sociali, ecologici etc. care sa asigure corespondenta dintre comportamentele si deciziile oamenilor referitoare la atragerea si utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei, distributiei si consumului de bunuri, în acord cu nevoile si interesele lor economice. Se urmareste astfel un echilibru dinamic între procesul de înaintare a economiei si traiectoria satisfacerii trebuintelor nelimitate ale oamenilor, prin folosirea cât mai eficienta a bunurilor si resurselor relativ rare.

4. Economia înseamna nu numai interdependenta între factorii de productie utilizati, între producatorii si utilizatorii de factori de productie, între productie si consum, ci si între domeniul economic si celelalte domenii ale societatii (juridic, politic, cultural - spiritual, moral etc.), care se manifesta ca un ansamblu de impulsuri, cu tendinte si intensitati diferite asupra componentelor în miscare ale economiei. Factorii economici si sociali predominanti asigura concordia dintre componentele economiei, adica tind sa mentina starea sistemului economic dat. în raport cu acesti factori, actioneaza factorii perturbatori; ei creeaza tendinta de modificare a starii sistemului economic, unii dintre ei modificând pozitiv corelatiile din economie, iar altii având tendinta sa distruga coerenta sistemului economic. Anihilarea reciproca a fortelor opuse create de catre cele doua categorii de factori determina echilibrul economiei, în conditiile în care acestea se misca (se dezvolta).