Echilibrul macroeconomic într-o economie deschisă

ECHILIBRUL BALANŢEI DE PLĂŢI

A. Mecanismele de ajustare ale balanţei de plăţi

Ce se întâmplă atunci când, dintr-un motiv oarecare, balanţa de plăţi este dezechilibrată?

Un deficit sau un excedent extern au efecte asupra preţurilor relative şi asupra venitului naţional, care, în ceea ce priveşte unele dintre ele, contribuie, în mod automat, la resorbţia deze¬chilibrului iniţial.

În plus, cursul de schimb reacţionează la dezechilibrul plăţilor externe, fie în mod continuu, în cazul regimului de cursuri fle¬xibile, fie în mod discontinuu (devalorizare sau revalorizare), în cazul regimului de cursuri fixe. Ne vom mulţumi aici să inventariem efectele unui dezechilibru al balanţei de plăţi care se produc automat şi efectele variaţiilor cursului de schimb. Rolul politicilor monetare şi bugetare în căutarea echilibrului extern va fi abordat în capitolele următoare.

Economiştii clasici sau neoclasici credeau, cel mai adesea, în efi¬cacitatea mecanismelor automate de ajustare prin preţuri. Transpunerea acestei ipoteze în domeniul schimbului internaţional ne face să credem că echilibrul balanţei de plăţi este în mod automat refăcut de către vari¬aţiile preţurilor bunurilor şi serviciilor în regim de cursuri de schimb fixe, sau de acelea ale preţului monedei (cursul de schimb) în regim de cursuri flexibile. Odată cu dezvoltarea abordărilor keynesiene, totuşi, în analiză au fost de asemenea integrate efectele venit determinate de către soldul balanţei de plăţi.

În exemplele care urmează, pornim de la o situaţie asemănătoare. Să examinăm balanţa de plăţi a două ţări, Germania şi Franţa, presupu¬nând că acestea realizează între ele totalitatea schimburilor lor externe (Germania reprezintă, deci, într-un fel, restul lumii). Datorită unei serii de inovaţii care îmbunătăţesc productivitatea în Germania, produsele germane dispun momentan de o mari bună calitate şi/sau sunt mai puţin scumpe decât produsele franţuzeşti; cererea se deplasează în acest caz spre producţia germană şi ocoleşte în parte producţia franceză; Ger¬mania are deci un exedent al balanţei tranzacţiilor curente, iar Franţa, un deficit.

- Efectele preţ în regim de cursuri de schimb fixe

Logica clasică şi neoclasică în acest caz are drept consecinţă o restabilire automată a echilibrului plăţilor între cele două ţări.

Într-adevăr, excedentul produce o intrare de devize (sau de aur în epoca clasicilor) în Germania, în timp ce deficitul cauzează o ieşire de devize (sau de aur) din Franţa. După cum am explicat deja, aceasta atrage după sine reducerea masei monetare în Franţa şi o creştere a masei monetare în Germania. în conformitate cu teoria cantitativă a monedei, variaţiile masei monetare determină variaţii proporţionale ale nivelului general al preţurilor. Preţurile germane cresc deci, în timp ce preţurile franceze scad. Această modificare a preţurilor stimulează cererea pentru produsele franţuzeşti şi frânează cererea de produse germane, contribuind astfel la disparitia dezechilibrului schimburilor. Atâta timp cât plăţile dintre cele două ţări nu sunt din nou echilibrate, se vor menţine presiuni asupra preţurilor (în creştere în Germania, în scădere în Franţa), care tind să reechilibreze schimburile.

Limitele acestei analize sunt totuşi serioase. Mai multe condiţii trebuie într-adevăr, să fie îndeplinite:

1°) Flexibilitatea perfectă a preţurilor. Analiza nu poate deci, să descrie decât o tendinţă pe termen lung. Pe termen scurt şi mediu, în economiile moderne, ajustările prin cantităţi sunt mai frecvente decât ajustările prin preţuri.

2°) Utilizarea deplină a forţei de muncă în ţara excedentară. Dacă Germania dispune de capacităţi de producţie neutilizate datorită unei insuficienţe a cererii, afluxul de monedă provocat de excedent nu se va traduce în întregime într-o creştere a preţurilor, ci, de asemenea, într-o sporire a producţiei şi a locurilor de muncă.

3°) Ofertele şi cererile elastice. Echilibrul nu este restabilit decât. Dacă cererile de produse germane şi franţuzeşti reacţionează rapid şi suficient la schimbarea preţurilor relative. Trebuie în plus ca oferta să fie perfect elastică în ţara cu deficit: întreprinderile franceze se pre-supun că răspund instantaneu cererii germane suplimentare. Vom vedea mai departe că aceste ipoteze sunt rar realizate pe termen scurt (vezi B.).

- Efectele preţ în regim de cursuri de schimb flexibile

În situaţia în care cursurile de schimb sunt perfect flexibile, dezechilibrul plăţilor între cele două ţări va fi restabilit fără modificarea preţurilor interne. într-adevăr, excedentul german provoacă o cerere excedentară de mărci germane şi o ofertă excedentară de franci pe pie¬ţele valutare. Autorităţile monetare neintervenind pentru a stabiliza cursul de schimb, acesta este în permanenţă ajustat pe piaţa valutară, astfel încât să se echilibreze oferta şi cererea celor două monede. În exemplul nostru, marca germană se apreciază, iar francul se depreciază. Să admitem că preţurile exprimate în moneda naţională rămân ne¬schimbate în Germania şi Franţa. Deprecierea francului sporeşte preţul în franci al produselor germane şi scade preţul în mărci germane al pro¬duselor franţuzeşti; aceasta stimulează exporturile franceze în Germania şi frânează importurile germane în Franţa; deficitul extern al Franţei se reduce. Atâta timp cât balanţa de plăţi între cele două ţări nu este reechilibrată, deprecierea francului în raport cu marca germană si efectul său reechilibrator asupra schimburilor continuă.

Logica fundamentală este strict identică cu aceea a analizei pre¬cedente. Variaţiile preţurilor relative sunt suficiente ca să restabilească echilibrul balanţei de plaţi. Singura diferenţă se datoreşte modalităţii în care se provoacă schimbarea preţurilor relative: printr-o modificare a preţuriror interne exprimate în monedă naţională, sau printr-o modificare a cursului de schimb la care se convertesc preţurile interne în preţuri internaţionale. Economiştii clasici, care raţionează, în secolele XVIII şi XIX, într-un cadru teoretic şi istoric marcat de flexibilitatea preţurilor, adoptă prima soluţie. Monetariştii, confruntaţi cu vâscozitatea, chiar rigiditatea preţurilor în a doua jumătate a secolului XX, vor fi dimpotrivă avocaţii flexibilităţii cursurilor. Aceasta din urmă apare aşadar, ca un înlocuitor al flexibilităţii pierdute de către preţurile interne.

Problema esenţială care desparte cele două abordări este aceea datorată elasticităţilor, asupra căreia vom reveni în continuare. Balan¬ţele de plăţi nu se apropie de echilibru decât dacă cererea germană pen¬tru produsele franţuzeşti şi cererea franceză pentru produsele germane sunt suficient de elastice faţă de schimbarea preţurilor relative.

- Efectele venit

Dacă abandonăm ipotezele conform cărora, pe de o parte, cele două ţări se află permanent în situaţie de utilizare deplină a forţei de muncă şi, pe de altă parte, variaţiile cererii sunt reflectate instantaneu de preţuri, un excedent sau un deficit extern au, de asemenea, efecte asupra venitului intern şi a utilizării mâinii de lucru. Or, în logica keynesiană, venitul intern este principalul determinant al cereri, şi, deci, de asemenea, a cererii de produse din străinătate. Dacă soldul balanţei de plăţi modifică venitul real al unei ţări. el afectează deci importurile sale, ceea ce modifică soldul schimburilor externe. Astfel, se pot pune în evidenţă mecanisme de echilibru automat asociate efectelor venit.

Să reluăm exemplul nostru şi să examinăm mai întâi ceea ce se petrece în Germania. Creşterea exporturilor, care a provocat exceden¬tul extern, a sporit, de asemenea, venitul naţional. Să reamintim că exporturile sunt unul din elementele cererii globale şi că sporirea lor provoacă, în logica keynesiană, un efect multiplicator, la fel cum ar face, de exemplu, o mărire a cheltuielilor publice. Apariţia unui exce¬dent (a unei cereri străine nete pozitive) cauzează deci un lanţ de efecte stimulatorii asupra produsului intern al Germaniei. Or, importurile germane sunt o functie crescatoare de produsul intern. La fiecare val de creştere a PIB-ului, importurile germane sunt, deci, stimulate, şi exce¬dentul extern atenuat. Să examinăm, acum, situaţia din Franţa. Deficitul cu Germania provine de la o reducere a cererii străine nete. Acest recul al cererii va da naştere unui efect multiplicator negativ asupra venitului intern. La fiecare val de reducere a produsului intern francez, importurile franţuzeşti de produse germane se reduc şi deficitul extern se micşorează.