Economia de piață - fundamentele instituționale ale prosperității - recenzie

Cartea “Economia de piaţă. Fundamentele instituţionale ale prosperităţii” publicată la editura ASE, este coordonată de lector universitar doctor Cosmin Marinescu şi este scrisă în principal de profesori din cadrul ASE, doctori şi doctoranzi în economie, dar şi de alţi autori precum Marius Spiridon, secretar I la Ambasada României la Uniunea Europeană, Cosmin Rogojanu, project manager la BRD Groupe Societe Generale, şi Emilia Topolică, studentă la Facultatea de Marketing din cadrul ASE, Bucureşti.

“Economia de piaţă” este formată din 3 părţi, fiecare dintre acestea având mai multe capitole. Prima parte poartă numele de “Economia de piaţă: Fundamente teoretice” şi conţine 6 capitole. Autorii încep cu “În loc de introducere ”, aducând în prim plan un adevăr trist: “”53% dintre români consideră socialismul o idee bună”, însă în general prost aplicată – iată concluzia Barometrului de Opinie Publică al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă din octombrie 2006”.

Autorul care reprezintă reperul de referinţă în această carte este Ludwig von Mises (1881-1973), economist şi filozof politic austriac-american, şi reprezentatul cel mai de seamă al Şcolii austriece de drept şi economie. În opera lui Mises, liberalismul îşi găseşte o fundamentare a cărei coerenţă şi rigoare intelectuală sunt greu egalabile. Pentru gânditorul austriac, ordinea proprietăţii private este conceptul ce subsumează perfect filozofia politică liberală. În opinia sa, toate celelalte realizări teoretice majore ale liberalismului - pledoaria pentru libertate, toleranţă, pace - pot fi înţelese drept consecinţe fireşti ale dreptului la proprietate privată. Mai există însă şi alţi sciitori la care autorii cărţii “Economia de piaţă” fac referiri, precum Murray Rothbard, economist american, reprezentant al Şcolii austriece de economie şi Friedrich Hayek, economist şi filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1974), reprezentant de seamă al şcolii austriece şi al ultraliberalismului, remarcându-se prin apărarea pieţei libere şi respingerea economiei centralizate. Aceştia însă sunt economişti la care autorii fac referire pentru a explica efectele negative ale unei economii cetralizate.

În “introducerea” cărţii se pune accentul pe cele 53 de procente care arată câţi oameni sunt de acord cu socialismul şi câţi susţinători are capitalismul dar şi pe importanţa ideilor: “În evoluţia umanităţii, ideile sunt fermenţii esenţiali ai oricărei schimbări”, “Succesul acţiunii umane depinde în mod fundamental de idei”. O altă problemă esenţială în această carte este “libertatea” sau, mai bine zis, ““puterea libertăţii” sau “libertatea puterii” - iată întrebarea ultimă căreia trebuie să îi facă faţă, fără echivoc, filozofia politică şi ştiinţa economică”.

Autorii exprimă de la început ceea ce vor să transmită cititorilor: “Cartea de faţă a fost zămislită cu credinţa că învăţămintele ştiinţei economice, împletite cu virtuţile moralei creştine, asigură “lecţia completă” - necesară şi suficientă – pentru exercitarea cu folos a darului raţiunii”, “sperăm că cititorii noştri vor regăsi în cartea de faţă atât un prieten al gândirii libere, cât şi un duşman al “dictaturii” intelectuale, de care, din păcate, încă nu am scăpat. Ne-ar bucura ca o asemenea “lecţie”, despre ordinea naturală a economiei de piaţă să deschidă şi mai larg, undeva, cândva, poarta cunoaşterii adevărului economic despre prosperitate.”

În primul capitol, “Societate, instituţii şi economie de piaţă”, autorul începe prin a spune că va încerca să arate necesitatea cunoaşterii adevărului în sţiinţă pentru a “raporta la realitatea societăţii omeneşti”. Capitolul este şi el subdivizat, fiecare parte a sa având un nou titlu.

Astfel, în ““Anatomia” societăţii umane: ce sunt instituţiile?”, autorul explică cât de importantă este înţelegerea felului în care oamenii interacţionează, deoarece numai prin cooperarea acestora se poate ajunge la o satisfacere cât mai bună a nevoilor fiecărui individ în parte. Prin urmare, autorul ajunge la a deduce importanţa instituţiilor. Ca o introducere pentru ceea ce urmează să prezinte, autorul introduce diferite întrebări despre societatea umană şi funcţionarea acesteia.

După ce cititorul a înţeles că trebuie făcută mereu legătură între nevoile individuale şi cooperarea în societate, această cooperare constituind chiar unul dintre fenomenele asupra căruia s-au concentrat aproape mereu ştiinţele economice. O mare importanţă se mai alocă însă şi schimbului care are loc între oameni, în cadrul societăţilor: “Procesul de schimb asigură fundamentul vieţii economice; în absenţa lui nu ar exista, de fapt societate şi nici economie”. Autorul mai arată, de asemenea, că acţiunea umană este eminamente individuală, fiecare având scopul său pentru a întreprinde o acţiune, care poate să fie sau nu înţeles de către cei din jurul său. Ceea ce însă a dus la această cooperare în cadrul unei societăţi a fost “acţiunea umană desfăşurată în condiţiile diviziunii muncii”; astfel oamenii ajung să caute să îşi atingă scopurile unul lângă celălalt, în cadrul instituţiilor. Acestea devin aşadar extrem de importante în societatea umană atât datorită regulilor care iau naştere pentru ca acestea să funcţioneze normal însă şi datorită faptului că astfel apar şi stimulentele.