Economia Elveției

Elvetia este situata in Europa Centrala, fiind o republica federala parlamentara, constituita din 20 de cantoane si 6 semicantoane.

Capitala: Berna-situata in partea central-vestica a Elvetiei, pe valea raului Aar, intr-o zona colinara a Mitteland-ului, la 570 m altitudine. Mentionata documentar pentru prima data la 1191, Berna obtine in 1218 statutul de oras liber imperial si isi extinde, in deceniile urmatoare, autoritatea asupra tinuturilor invecinate. Resedinta a cantonului omonim, Berna este admisa in 1353 in Confederatia Elvetiana. Constitutia din 1848 proclama oficial Berna capitala a statului federal elvetian.In prezent, este principalul nod de transport ( 6 magistrale,feroviare, mai multe autostrazi si sosele, aeroport international) si important centru financiar si industrial ( aparate si utilaje electrotehnice, aparate electrice, masini tipografice, tricotaje, mobile, produse farmaceutice, ciocolata).

Populatia. Populatie Elvetiei era in anul 2004 de 7 451 000 loc, cu o natalitate de 9,8% si mortalitate de 8,4%. Elvetia avea un spor natural de 1,4%, cu o speranta de viata la nastere de 77 de ani pentru genul masculin si 83 de ani pentru genul feminin. Populatia urbana reprezenta 67,5%, una dintre cele mai scazute ponderi in randul tarilor dezvoltate. Procentul elvetienilor este de 80,2%, din care 65% de limba germana, 18% de limba franceza, 10% de limba italiana si 1% de limba retoromana. Circa 1,3 mil. de imigranti, aproape 20% din populatia Elvetiei, un record intre tarile Europei Occidentale), indeosebi italieni ( circa 45% din total), spanioli, germani (cate 10%) s.a. Peste ¾ din populatie este concentrate in Mitteland ( 30% din suprafata Elvetiei), regiunea de platou dintre Muntii Alpi si Jura, cele mai populate cantoane fiind Zurich si Bern ( fiecare detinand cate 1/6 din populatia totala a Elvetiei), primul inregistrand sic ea mai ridicata densitate a populatiei din tara ( circa 720 loc/kmp).

Limbile. Elvetia are patru limbi nationale:franceza, germana, italiana si romansa; primele trei sunt limbile oficiale ale Confederatiei, iar ultima-limba oficiala pentru raporturile dintre Confederatie si persoanele de limba romansa. Primele trei sunt limbi oficiale ale institutiilor UE. Franceza este limba a 19% din populatie, germana a 63%, italiana a 10%, iar romansa a 0,6%, aproape toti cel putin bilinvi.

In Elvetia sunt si vorbitori de catalana, francoprovensala, kurda, portugheza, romani/sinti, sarbo-croata, spaniola, tibetana, turca.

Drapelul. Alaturi de steagul Vaticanului, cel al Elvetiei este singurul, intre cele 192 de drapele ale statelor independente ale lumii, in forma de patrat. Varianta actuala, derivate din stindardul cantonului Schwyz din sec.13, dateaza oficial din 1848, dimensiunea crucii albe de pe drapel fiind usor modificata in 1889.

Istoria. Triburile celtice ale helvetilor sunt supuse in 58 i.Hr de Caesar si apoi romanizate ca urmare a includerii teritoriului Elvetiei, in sec. 1-5 d.Hr intre hotarele Imperiului Roman. Din sec.3 se stabilesc aici triburile germanice ale burgunzilor ( in regiunea lacului Leman si Jura) si alamanilor ( in restul Elvetiei), fragmentand teritoriul in doua viitoare zone lingvistice (franceza si germana). In secolele urmatoare, Elvetia face parte din Regatul Francilor, din cel Burgund, apoi, din 1032, din Imperiul Romano-German. La 1 august 1291, trei cantoane elvetiene: Ury, Schwyz, Unterwalden, incheie o “alianta perpetua” care sta la originea confederatiei. Aceasta isi apara cu succes independenta in fata tendintelor expansioniste ale statului burgundy si ale Imperiului Romano-German ( victoria de la Morgarten-1315). Prin aderarea cantoanelor Lucerna (1332), Zurich (1351), Glarus si Zug (1352), apoi Berna (1353), se constituie Confederatia celor opt cantoane, a caror independenta este recunoscuta de habsburgi in 1389. In sec.16, o parte din cantoane (patru) se convertesc la Protestantism, alte sapte raman insa fidele catolicismului si doua sunt mixte. In 1648, independenta Confederatiei Elvetiene este recunoscuta official prin Tratatul de pace westfalic. Congresul de la Viena (1814-1815) declara Elvetia (alcatuita acum din 22 de cantoane) stat confederate cu neutralitate perpetua, neutralitate favorizata de controlul trecatorilor din Alpi, indispensabile legaturilor N-S si E-V. In urma unui scurt razboi care opune, in 1847, cantoanele protestante celor catolice, incheiat cu Victoria cantoanelor liberale asupra celor catolice secesioniste, constitutia din 12 septembrie 1848 proclama Elvetia stat federal si stabileste drept capitala orasul Berna.

Din 1815, Elvetia nu mai participa la nici un conflict armat European, repectand o politica de stricta neutralitate, care devine modalitatea de raportare specifica Elvetiei in relatiile internationale. Elvetia cunoaste, in sec.19-20, o stabilitate economica, sociala si politica unica in Europa, nu adera la blocuri sau pacte militare si se impune ca loc de azil pentru refugiati politici, dar si pentru depozite bancare din intreaga lume. Elvetia adaposteste sediul a numeroase organizatii internationale: Societatea Natiunilor, Crucea Rosie, OMS, UPU s.a si devine loc predilect de desfasurare s numeroase congrese si conferinte internationale. Dreptul de vot este acordat femeilor abia in 1971, in urma unui referendum. Cetatenii Confederatiei resping prin referendum, in 1986, aderarea la ONU, Elvetia beneficiind doar de statutul de observator. Neimplicata in nici o alianta politica sau militara, Elvetia respinge printr-un alt referendum, in 1989, desfiintarea armatei nationale pana in anul 2000. Dupa 1990, Consiliul Federal, care din 1956 se bizuie pe aceeasi coalitie de partide ( Partidul Social Democrat, Partidul Democrat Liberal, Partidul Popular Crestin-Democrat si Partidul Popular Elvetian) incearca sa scoata Elvetia din izolare, propunand electoratului modalitati de integrare in structurile Comunitatii Europene, dar aceasta politica nu se bucura de sprijinul majoritatii cantoanelor (in special al celor germane). Majoritatea alegatorilor resping, prin referendum, in 1992, aderarea Elvetiei la UE.