Economia Mediului - Vatican

Italiei) si are o suprafata de numai 44 ha. Buget: Venituri (2003) 252 milioane $; cheltuieli (2003) 264 milioane $. Industrii: tipărituri și producția unor mozaicuri și uniforme pentru angajați; activități bancare și financiare internaționale. Această economie non-comercială unică este sprijinită financiar de donatori (cunoscuți ca Obolul Sfântului Petru), catolici din întrega lume, din vânzarea timbrelor poștale și a suvenirurilor, taxe de intrare în muzee și vânzarea publicațiilor. Veniturile și standardele de viață pentru muncitorii laici sunt comparabili cu - sau într-un fel mai bune decât - cei care lucrează în alte părți ale Romei.

Statul este amplasat in inima Romei (Italia), pe colina Vatican, de pe dreapta Tibrului,de dimensiuni liliputane (lungime max. c.900 m, latime maxima c. 600m), situat la 41º54’ lat N, 12º27’ long E. Clima este mediteraneana, cu temperaturi medii lunare cuprinse intre 7ºC (in ianuarie) si 25ºC (in iulie) si precipitatii in jurul a 650 mm/an. Este format din basilica San Pietro, piata San Pietro, Palatul Vatican, muzee si gradini. Activ turism legat de inestimabilele valori cuprinse in muzeele sale. Nu publica statistici asupra economiei si finantelor. Sursele de venit ale statului sunt reprezentate de Instituto per le opere di Religione (IOR,f.1887), apoi de contributii voluntare,donatii, precum si de dobanzile investitiilor facute in Italia si restul lumii(in domeniul economic,mai putin in ind. Chimica si de armament); se apreciaza de la 3-4 md. In ultimii decenii (din 1970), bugetele anuale au fost deficitare, cu exceptia anilor 1993 si 1994 cand s-au inregistrat mici excedente (1,5 mil.$,1985 si 57,8 mil.$,1990).

Vaticanul folosește euro ca monedă de la 1 ianuarie 2002. Acesta are propria bancă, Banca Vatican.

Statul papal, inconjurat de un zid, creeaza o atmosfera magica, da impresia unei fortarete secrete. Gradinile lui (rareori vazute de straini) ocupa o treime din suprafata sa. Aici se afla conducatorul spiritual – Papa.

Are propriul guvern, secretarul de stat este cardinalul Tarcisio Bertone. Intrarea este controlata strict (pentru siguranta papei), nimeni nu trece de poarta fara un permis special. Aici lucreaza cca. 1700 de angajati (din care 500 locuiesc intre zidurile sale), si doar un sfert au pasaport de Vatican. In interior, toate camerele sunt pazite, are propriile magazine, o posta, o farmacie si chiar o benzinarie.Sfantul Scaun isi numeste propriii ambasadori (numiti ,,nunzio”) in toata lumea.Fiind centrul spiritual al lumii, statul papal atrage numerosi pelerini de pretutindeni.

Toate arhivele (cu diferite documente ce redau domnia papilor) sunt pastrate intr-un mediu controlat si prezinta trecutul Vaticanului. Multe nu au fost catalogate inca, iar multe dateaza chiar din sec. IX-lea. Unele documente, redactate de papi catre ,,nunzio” (ambasador papal), trebuie sa ramana secrete (constituie posta diplomatica a Vaticanului).

Omul este doar o parte dintr-un întreg bine organizat, unitatea şi armonia materiei vii fiind structurată pe diverse nivele de organizare, de la celule, ţesuturi şi organe, până la indivizi, specii, biocenoze şi biosferă. Plantele dintr-o biocenoză constituie sursele care stau la baza lanţului trofic, deoarece în procesul de fotosinteză se produc substanţele organice cu care se hrănesc animalele fitofage, consumate la rândul lor de animalele zoofage.

Este de datoria fiecărui locuitor la Terrei să gospodărească cu grijă resursele materiale şi energetice de care dispune, fără să altereze proprietăţile mediului ambiant. Specialiştii în ecologie pun în evidenţă circuitele naturale ale substanţelor determinate de acţiunea organismelor, precum şi posibilităţile de autoorganizare şi regenerare a resurselor de viaţă. Atât biosfera, cât şi ecosistemele sale componente, se caracterizează prin echilibre dinamice complexe, stabilite de milenii în natură, care presupun o permanentă reglare şi autoînnoire a materiilor prime necesare vieţii. Orice intervenţie brutală a omului în natură (poluare industrială, defrişări masive ale pădurii, exploatarea neraţională a unor zăcăminte naturale, modificări de relief şi schimbarea unor cursuri de apă) pot perturba grav echilibrele ecologice, cu implicaţii negative asupra întregii biosfere.

În prezent, problemele ecologice frământă nu numai pe oamenii de ştiinţă, ci au trecut în agenda politicii de stat şi a sferei de preocupări pentru organzaţii internaţionale. Începutul mileniului trei reprezintă o răscruce pentru soarta omenirii, deoarece acţiunea conjugată a unor factori poluanţi (substanţe chimice, deşeuri radioactive) a condus la efectul de seră, prin distrugerea stratului de ozon din zona polară. Modificarea bilanţului energetic terestru are consecinţe dramatice asupra încălzirii globale, ridicarea nivelului apei din mări şi oceane prin topirea calotelor polare, instabiliatea dinamicii atmosferei şi a regimului de precipitaţii, extinderea zonelor aride şi insecuritatea alimentară. Se impun măsuri ferme de protecţie a mediului înconjurător prin crearea unui cadru juridic adecvat atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Cum industrializarea nu poate fi evitată, pentru ieşirea din impas s-au propus două soluţii posibile de protecţie a mediului înconjurător. Adepţii tehnicii în continuu progres susţin ideea menţinerii artificiale a echilibrelor ecologice, prin reglarea circuitelor biochimice la nivel planetar cu mijloace tehnice, biosfera devenind astfel biotehnosferă.

A doua soluţie, mult mai realistă, a noosferei (gr.noos-raţiune), militează pentru instaurarea raţiunii pe planeta noastră, astfel încât mediul optim de viaţă să fie asigurat atât pentru generaţia actuală, cât şi pentru cele care urmează. După V. Soran „instaurarea noosferei ar trebui să însemne, printre altele, şi menţinerea echilibrelor ecologice din biosferă, prin conservarea pe suprafeţe relativ întinse şi judicios alese a ecosistemelor naturale, prin îmbunătăţirea randamentului ecosistemelor artificiale, prin armonizarea proceselor tehnologice cu cele ecologice”.

Subscriu la ideea generoasă a noosferei în care „plămânul verde al Terrei” are un rol esenţial în dinamica ecosistemelor naturale, omul fiind responsabil prin acţiunile sale pentru sănătatea planetei, gospodărirea resurselor naturale, tehnicile şi tehnologiile aplicate, extinderea amenajărilor funciare şi a habitatelor umane. În acest scop, propun specialiştilor în ecologie şi factorilor de decizie politică un proiect pentru reducerea concentraţiei de CO2 din atmosferă prin fixarea acestuia în sol sau hidrosferă, precum şi prin intensificarea proceselor de fotosinteză din biosferă.

Dioxidul de carbon este un gaz incolor şi inodor, mai greu decât aerul (greutatea specifică 1,55), nu arde şi nu întreţine arderea, se dizolvă în apă, dar se şi combină cu apa pentru a forma acid carbonic, iar din reacţia cu oxidul de calciu rezultă carbonatul de calciu. Asimilaţia bioxidului de carbon în plante este o reacţie endotermă, energia necesară fiind furnizată de radiaţia solară care este absorbită de clorofila din frunze.