Economia mondială în secolul XXI - provocarea capitalismului global

Robert Gilpin este profesor emerit de afaceri publice şi internaţionale la Woodrow Wilson School of Public and International Affairs, Universitatea Princeton. A fost membru al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice, vicepreşedinte al acesteia şi vicepreşedinte al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe.

Lucrarea este structurată în unsprezece capitole, denumite sugestiv după ideea principală a fiecărui capitol, acestea având la final câte o concluzie succintă.

În această carte, autorul îşi propune să argumenteze faptul că politica internaţională influenţează în mod semnificativ natura şi dinamica economiei internaţionale. El susţine că deşi progresele tehnologice şi interacţiunea forţelor de piaţă sunt cauze suficiente pentru creşterea nivelului integrării economiei mondiale, baza necesară pentru o economie mondială stabilă şi unificată o constituie politicile de susţinere şi relaţiile de cooperare dintre statele puternice. În opinia lui, Gilpin spune că în ciuda uriaşelor avantaje ale liberului schimb şi ale altor aspecte ale economiei globale, o economie globală deschisă şi integrată nu este nici atât de cuprinzătoare şi inevitabilă, nici atât de ireversibilă pe cât se crede. El menţionează că globalizarea economică şi capitalismul global au fost şi trebuie să rămână susţinute de o bază politică fermă. Însă fundamentele economiei globale postbelice au fost zdruncinate după ce ameninţarea sovietică a dispărut. Pentru a asigura supravieţuirea economiei globale, autorul susţine că Statele Unite şi celelalte mari puteri trebuie să-şi asume din nou angajamentul de a lucra împreună pentru a-i reconstitui bazele politice şubrezite.

În capitolul A doua mare epocă a capitalismului, Robert Gilpin prezintă idei şi fapte referitoare la globalizarea economică din 1960 şi până spre anul 2000. Globalizarea economică a fost determinată de schimbări politice, economice şi tehnologice. Compresia timpului şi a spaţiului, datorată progreselor din comunicaţii şi transporturi, a redus semnificativ costurile comerţului internaţional şi, sub conducerea Statelor Unite, atât ţările industrializate, cât şi cele mai puţin industrializate au luat o serie de iniţiative menite să reducă barierele impuse comerţului şi investiţiilor. Eliminarea restricţiilor asupra capitalului şi orientarea către un sistem financiar global, precum şi renunţarea la restricţiile impuse de investiţiilor economice directe au contribuit şi ele la accelerarea mişcării spre integrarea globală şi regională a serviciilor şi producţiei. În acelaşi timp, deschiderea tot mai mare a economiilor naţionale, numărul în creştere al exportatorilor de bunuri prelucrate, creşterea mai rapidă a comerţului faţă de cea a producţiei economice globale, precum şi internaţionalizarea serviciilor au intensificat semnificativ competiţia economică internaţională. Autorul susţine că deschiderea mare a economiei mondiale, apariţia unor noi puteri industriale şi încetinirea economică globală au contribuit la apariţia unui mare surplus de capacităţi de producţie în mai multe sectoare industriale. Adunând mai multe păreri ale criticilor revizionişti, Gilpin prezintă o poziţie pesimistă, după părerea lui, în care lupta globală pentru cucerirea pieţei şi pentru supremaţia tehnologică se va da între blocul Uniunii Europene, având în frunte Germania, blocul Americii de Nord, condus de Statele Unite şi cel al Asiei cu Japonia pe prim plan. Astfel, înfruntarea dintre comunism şi capitalism a fost înlocuită cu cea dintre forme rivale de capitalism şi dintre sisteme sociale reprezentate de blocuri economice regionale, ajungând la concluzia că economia internaţională va avea să devină tot mai mult un tărâm al conflictelor.

Cartea îşi propune să arate că, deşi ordinea economică internaţională de după al doilea război mondial nu mai există, nu s-a ajuns încă la nici o concluzie privind o nouă ordine economică. Scopul activităţilor economice nu este determinat doar de prescripţiile ştiinţei economice ci şi de norme şi interese ale sistemelor naţionale politice şi sociale din care acestea fac parte. Autorul susţine cu tărie faptul că pe lângă factorii economici, care au un rol major în trasarea caracteristicilor economiei globale, factorii mai importanţi sunt şi vor rămâne cei politici. În continuare, autorul exprimă un punct de vedere important şi anume acela că este foarte puţin probabil ca statele puternice să lase chestiuni esenţiale ca distribuţia avuţiei, a industriei şi a puterii în voia interacţiunii libere a forţelor pieţei şi la fel de puţin probabil, naţiunile îşi vor sacrifica autonomia economică, independenţa politică şi interesele de securitate pentru maximizarea eficienţei economiei globale. Gilpin concluzionează ca o previziune faptul că atât eficienţa economică, cât şi ambiţiile naţionale, cu precădere cele ale marilor puteri, vor fi forţele călăuzitoare ale economiei globale a secolului XXI.