Economia și Mediul - Premisele Dezvoltării Durabile

Introducere

Una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă România şi umanitatea în general este protejarea mediului înconjurător, în condiţiile creşterii poluării acestuia într-un ritm din ce în ce mai alert. Transformările care au avut loc la nivel global în ceea ce priveşte caliatatea mediului impun găsirea unor soluţii pentru asigurarea echilibrului ecologic al planetei.Conflictul dintre om şi natură s-a accentuat ca urmare a creşterii demografice si a dezvoltării producţiei materiale.

Neglijarea costului degradării şi a pagubelor aduse mediului înconjurător şi sanatăţii umane a generat cheltuieli care au trebuit şi trebuie suportate de întreaga societate ameninţată cu agravarea pericolelor ecologice.

Expansiunea economică şi cea demografică va constitui un potenţial de presiune asupra resurselor naturale. Omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunastării şi de procesele economice în general.

În acest sens a luat fiinţă Comisia Mondială asupra Mediului şi Dezvoltării, comisie care a organizat şi efectuat studii ce s-au concretizat în recomandări privind mediul înconjurător.

Dezvoltarea durabilă a fost noul concept apărut în acest context, prin el întelegându-se acea manifestare a dezvoltării economice circumscrisă folosirii resurselor umane ale planetei, a formelor de energie convenţionale şi a celor neconvenţionale, concomitent cu protejarea şi conservarea mediului înconjurător.

Este necesar să înţelegem că dezvoltarea durabilă se aplică în realiatatea concretă nu numai prin definirea conceptului dar şi prin găsirea mijloacelor de aplicare a tuturor dimensiunilor sale economice , tehnologice, sociale, politice, morale şi evident ecologice.

Este esenţial ca şi în România obiectivele economice şi cele ecologice să includa acţiuni de protecţie a mediului integrate de la început, cu scopul de a minimaliza pagubele ecologico-economice.

1. Mediul – factor de producţie vital.

Este un fapt bine cunoscut că bunurile şi serviciile oferite de mediu societăţii au fost dintotdeauna desconsiderate, sau subvalorificate din punct de vedere economic. Ele au rămas în afara mecanismului pieţei, a sistemului de preţuri sau au fost racordate conjunctural la sistemul pârghiilor economice, de pe poziţiile dominante ale politicii economice, chiar dacă şi- au manifestat continuu şi oriunde caracterul vital.

Mediul este un factor economic de cea mai mare importanţă, considerat, în mod tradiţional, de analiza economică, drept factor de producţie, alături de capital şi muncă. În linii generale, mediul (fizic) pe lângă faptul că este un factorproductiv generator de inputuri primare dobândite de procesul productive este, de asemenea, “recipientul”produselor reziduale al proceselor de producţie şi consum, care vor putea fi sau nu absorbite în funcţie de capacitatea de asimilare a mediului considerat

Pe de altă parte, o funcţie actuală a mediului este aceea de furnizor de servicii cu character recreativ sau altele legate de conceptul de calitate a vieţii, a căror cerere este determinată de nivelul de dezvoltare al societăţii.

Mediul nu poate fi limitat însă numai la funcţia de “furnizor” de resurse şi de servicii recreative, el “administrând”cel mai mare serviciu pentru umanitate : menţinerea vieţii pe pământ – bază a întregii activităţi economice – graţie procesului de fotosinteză, a ciclurilor biogeochimice, care sunt profund implicate în homeostaza ecosistemelor, în menţinerea funcţionalităţii circuitelor informaţionale genetice, etc.

Dimensiunea economică a mediului nu trebuie introdusă în analiza economică în “regim de urgenţă”, ca o nouă variabilă; este necesară modificarea metodei de analiză economică, pe o bază interdisciplinară şi sistemică, altfel, oricât de riguroasă ar fi modelarea teoretică a lor, aceasta va eşua în faţa acţiunii practice, a realităţii.

2. Raportul economie - ecologie şi evoluţia economiei mediului

Între economie şi ecologie, de-a lungul întregii istorii a civilizaţiei umane, s-a manifestat o relaţie conflictuală, în care s-a trecut pe rând de la cuvântul de ordine potrivit căruia omul trebuie să fie stăpân al naturii la conştientizarea necesităţii de a concilia economia cu natura. Odată cu accelerarea ritmului creşterii economice s-au adâncit diferenţele între principiile de funcţionare ale celor două sisteme reprezentate de economie şi ecologie.

Japonezul Saburo Okita, una dintre cele mai autorizate voci, afirmă: „Mediul înconjurător este factorul de bază pentru continuarea supravieţuirii omului, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput dacă nu suntem în stare să asigurăm generaţiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. În acelaşi timp însă, dezvoltarea este necesară pentru a putea soluţiona problema sărăciei din ţările în curs de dezvoltare şi a da posibilitatea oamenilor de pretutindeni să trăiască în mod civilizat într-un mediu ambiant mai propice. Deci, protecţia mediului şi dezvoltarea economică trebuie să constituie preocupări contemporane”

Calitatea mediului prezintă importanţă pentru toate ţările, dar mai ales pentru cele în curs de dezvoltare, deoarece pierderile din producţia economică (părţi din P.N.B.) şi cheltuielile pentru păstrarea calităţii mediului sunt mai puternic resimţite. De aceea, politicile şi legislaţia acestor ţări trebuie să-şi îndrepte atenţia spre definirea clară a drepturilor de proprietate, pentru ca aceia care folosesc o resursă să aibă interesul să o conserve pentru viitor, iar preţurile pieţei trebuie să asigure şi acoperirea integrală a cheltuielilor ecologice.

Relaţiile dintre economie şi ecologie, termeni apropiaţi etimologic, sunt complexe, dar încă pline de ambiguitate R. Passet, în anul 1979, vorbeşte chiar de apariţia unei „economii ecologice”, născută din ajutorul pe care alte ştiinţe, îndeosebi ale naturii, l-a acordat ştiinţei economice tradiţionale. Putem spune că Raportul Brundtland şi Summit-ul de la Rio de Janeiro reprezintă concretizări ale ofensivei ecologiştilor din anii ’60 şi ’70, asupra economiştilor.