Economia socială de piață - modelul german

INTRODUCERE

Economia socială de piață: (Soziale Marktwirtschaft) este o “economie de piață” deoarece fundamentele sale se bazează pe mecanismul cererii și al ofertei dar este o economie socială deoarece Statul federal are obligația să asigure bunăstarea tuturor cetățenilor săi prin împărțirea mai justă a bogăției naționale. Prin lege, întreprinderile sunt obligate să asigure angajaților anumite avantaje sociale (concedii, prime, pensii, asigurări, etc).

Într-o economie de piață, securitatea socială este responsabilitatea fiecărui individ. Aceasta înseamna între altele, că fiecare este responsabil de bunăstarea proprie. Dar, în anumite situații, individual poate să nu fie în stare să câștige un salar adecvat, care în caz de boală, invaliditate sau șomaj să-i fie suficient pentru a-și continua viața normală de pâna atunci. În economia socială de piață, Statul se angajeaza în asemenea situații, să aduca compensații, însă, numai unde individual nu se poate ajuta singur. Acolo unde riscul poate fi acoperit prin asigurări obligatorii,statul le poate impune făra ca ele să vină în contradicție cu mecanismele pieței.

Termenul “german” apare doar la sfârșitul secolului al VIII-lea în partea de Est a ținutului locuit de franci pentru a face diferența între limba vorbită, germana, și cea literară, Latina. După moartea lui Carol cel Mare în 814, ținutul francilor se dezintegrează și apare diviziunea între Franța medievală și Germania de Nord, care datorită diferenței lingvistice accentuează sentimental de apartenența comună a locuitorilor din Est. “Germania” se constituie astfel ca țara în care se vorbește “germana”.

Pe la 1900 Germania începe să conteze ca și greutate economică în Europa și aceasta datorită unor factori cum ar fi:

a) Zollverein, sau “uniunea vamală”, fondată în 1834, din care făceau parte peste 30 de state. Se baza pe o zonă de liber schimb si un tarif extern comun.

b) Construcția căilor ferate, care a avut ca și efect dezvoltatea sistemului bancar deoarece numeroase bănci au făcut avere ca urmare a investițiilor în căile ferate

Dezvoltarea căilor ferate a deschis și o piată de desfacere imensă pentru carbine, fier și industria de masini.Pe la mijlocul secolului al XIX-lea existau deja numeroase întreprinderi de acest tip în jurul bazinului Ruhr, unele dintre ele cum ar fi Lrupp, Thyssen sau Heniel fiind și astăzi în topul întreprinderilor germane.

c)Tradiția pentru construcția mașinilor, începuta cu construcția de locomotive și continuată cu specializarea unor muncitori care au devenit elite ale societății. Succesul economic și social al acestor specialiști a dus la o deosebită valorizare a meseriilor din industria mecanică și a facut ca fabricile să fie “o colecție de ateliere”.(McCraw, 1997)

d)Sistemul educațional a stat dintotdeauna la baza dezvoltării Germaniei. Educația obligatorie între 6 si 13 ani a fost introdusă deja la sfârșitul secolului al XVIII-lea ( cu un secol înaintea Angliei ) iar Universitățile germane au pus mult accentul pe cercetarea în domeniul fizicii, chimiei și matematicii

e)Sistemul asociativ din Germania a diminuat distanța între afacerile publice și cele private și între piața și politică. Un exemplu în acest sens sunt Camerele de comerț care erau organizate pe regiuni și reflectau interesele întreprinderilor mici și mijlocii ( IMM ). Ele au dezvoltat coduri comerciale pentru tranzacții și s-au implicat în formarea profesională.

Foarte rapid, economia germană devine o putere mondială. În 1913, Germania producea 21% din oțelul mondial, cu 50% mai mult decât Anglia. Oțelul fiind baza economiei în acel timp, Germania a devenit unul din cei mai mari producători de mașini ,unelte, motoare, produse electrice dar și produse chimice și material militar. De la începutul secolului al XX-lea industria germană se orientează puternic înspre export iar în domeniile în care anterior se specializase, devine acum unul din cei mai mari exportatori mondiali.

În timp ce în alte țări nici nu se punea problema cercetării în industriile de bază ca și cele ale cărbunelui și oțelului, industria germană, datorită sistemului asociativ, trecuse deja la faza diseminării cunoștințelor. Asociații precum cea a inginerilor sau cea a producătorilor de oțel, au început pe la sfârșitul secolului al XIX-lea să funcționeze ca și locuri de informare și de consulting, aveau propriile servicii de statistică și publicau propriile reviste de specialitate. În 1876, producătorii de oțel și textile au fondat Asociația Centrală a Industriașilor Germani iar câțiva ani mai târziu, lua fiintă și Federația Industriașilor, care regrupa celelalte ramuri industriale.

Deja în 1848, Landul Wurttemberg a înființat Oficiul Central pentru Afaceri și Comerț care urmărea încurajarea și orientarea formării profesionale, promovarea politicilor sociale și îmbunătățirea condiților pentru întreprinderile din Mittlelstand.

Întreprinderile germane știau că atacul este cea mai bună formă de apărare și ca urmare, decât să se apere împotriva cartelurilor, le-au integrat. Datorită existenței lor în număr mare, capitalismul german este numit și capitalism cooperativ. Principalele scopuri ale acestor carteluri erau:

- Să asigure investitorilor veniturile dorite prin evitarea unei prea mari concurențe;

- Reglementarea piețelor prin acorduri asupra producției și vânzărilor, pentru a evita problemele legate de ciclurile economice;

- Obținerea unei puteri mai mari în reprezentarea intereselor sectorului industrial față de terți dar și posibilitatea stabilirii de acorduri între firme.