Economia subterană și comerțul ilegal

Economia subterana a fost inteleasa de catre toti autorii ca fiind acea activitate economica ce se desfasoara la limita sau in afara obligatiilor fiscale si sociale(ex:munca la negru sau evaziunea sau frauda fiscala) sau activitatea economica ilegala si coruptionala(traficul de droguri si prostitutia). Tot in sfera economie subterane intra si activitatilecare se desfasoara la nivelul familiilor, sau cele ce constau in schimburi de bunuri si servicii benevole in afara pietei si neevidentiate in statistica.

O activitate economica este subterana atunci cand autorul ei doreste in mod deliberat sa obtina avantaje sau profitul material prin practici de evitare a obligatiilor sociale sau de incalcare a legii.

În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate două categorii de persoane; cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv in economia subterană iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană.

Economia subterana poate inbraca diferite forme:economia intreprinderii subterane si economia muncii subterane.

Studiile recente incearca o diversificare a cauzelor economiei subterane mai ales in conditiile globalizarii si ale crearii pietei unice europene. Astfel se evidentiaza urmatoarele cause:

-Nivelul inalt al fiscalitatii si al contributiei la fondurile de securitate sociala

-Sistemul fiscal a devenit mult prea complicat si prea dificil de interpretat

-Gradul de acceptare al regulilor si institutiilor nationale si comunitare este in descrestere

-Reducerea numarului de ore saptamanale de munca si a varstei de pendionare

-Reducerea nivelului de educatie civica si de loialitate fata de institutiile si legile tarii

Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană este deosebit de cuprinzătoare dar sunt acceptate şi analizate drept componente ale economiei subterane: frauda fiscală, munca la negru şi activităţile criminale.

1 Frauda fiscală reprezintă ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate sau în parte a impozitului datorat statului

În funcţie de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite în antiteză cu legislaţia economică fiscală, dar şi cu morala şi toleranţa societăţii frauda poate îmbrăca anumite forme precum: evaziunea fiscală, contrabanda, înşelăciunea dar şi forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării impozitării.

În activitatea practică, încadrarea fraudei, în formele dure de manifestare sau în cele speculative este determinată de legislaţia statelor şi de momentul desfăşurării unei anumite activităţi. Astfel, funcţie de politica economică adoptată la un moment dat operaţiunile de import pot fi purtătoare ale unor impozite foarte mari sau după caz, ale unor taxe convenţionale justificate de costurile unor servicii vamale.

Fără a detalia motivele care determină opţiunea pentru o anumită politică vamală, rezultă clar că eludarea obligaţiilor vamale va produce efecte diferite în cele două cazuri, aceeaşi faptă putând fi considerată o gravă infracţiune sau o eroare statistică.

Declararea veniturilor şi, în consecinţă stabilirea impozitului aferent acestora pot fi operaţiuni simple dacă sursele sunt bine delimitate şi tehnica de calcul se bazează pe un sistem logic, dar complexitatea operaţiunii creşte, iar siguranţa unor corecte determinări ale impozitelor scade accentuat în cazul existenţei unei multitudini de surse de venit concomitente pentru acelaşi subiect.

În practică se întâlnesc foarte des situaţiile când contribuabili cu venituri mici sunt riguros impozitaţi, în timp ce posesorii unor surse multiple de venituri beneficiază de o sumedenie de circumstanţe care in final conduc la o impozitare ce contravine evident principiilor de echitate fiscală

În acelaşi cadru, trebuie explicată egalitatea dintre veniturile pe care un stat le obţine în cazul în care fiscalitatea nu există sau nu este excesivă şi eficienţa organizării în aceste condiţii a instituţiilor de control.

In ceea ce priveste combaterea fenomenului evaziunii sau fraudei fiscale se poate realiza de către state, în primul rând, prin identificarea contribuabililor şi a surselor de venit prin declaraţia proprie a acestora (de exemplu SUA, Canada), fie datorită obligaţiei de a raporta informaţii despre tipurile de fonduri plătite sau încasate în anul fiscal respectiv. Astfel, actul asupra echităţii impozitului şi responsabilităţii fiscale1 din anul 1992 din SUA impune ca 10% din acţionarii americani şi managerii de companii străine să prezinte un raport despre acţionari şi venituri în fiecare an fiscal. Tot în contextul limitării evaziunii sau fraudei fiscale, introducerea sau scoaterea din ţară a sumelor ce depăşesc 5000 de dolari trebuie raportată autorităţilor, menţionându-se originea, destinaţia şi ruta de transport.