ECU și Determinarea Cursului Pivot

Apariţia şi lansarea monedei unice europene

În anul 1969, şefii statelor care făceau parte în acel moment din Comunitatea

Europeană, reuniţi la Haga, au lansat ideea constituirii Uniunii Economice şi Monetare. Pentru demararea unui asemenea ambiţios proiect, a fost constituit un comitet, condus de premierul luxemburghez Pierre Werner. În raportul comitetului, prezentat în anul următor, nu se punea încă problema creării unei monede unice europene, ci se recomanda centralizarea politicilor macroeconomice ale statelor membre, ceea ce însemna fixarea completă şi ireversibilă a parităţilor şi liberalizarea totală a circulaţiei capitalului. Între timp, planul Wernner (aşa a fost denumit raportul menţionat) a fost subminat de o serie de procese şi fenomene economice mondiale, respectiv criza petrolieră, divergenţele apărute între ţările membre ale Uniunii Europene şi slăbirea dolarului. În aceste condiţii, în perioada 1971-1973 a fost abolit sistemul cursurilor fixe dolar-aur (cunoscut sub denumirea de sistemul Bretton - Woods), acest lucru constituind poate cea mai grea lovitură dată speranţelor de Uniune monetară europeană. În martie 1979, planul de constituire a Uniunii Economice şi Monetare a fost reînsufleţit, prin crearea Sistemului Monetar European care, printr-un transfer de autonomie monetară fără precedent, crea un mecanism al ratelor de schimb stabil şi uşor ajustabil, prin definirea unor rate etalon, în funcţie de o nouă unitate monetară constituită sub forma unui „coş” E.C.U.

E.C.U. este acronimul de la European Currency Unit (Unitate Monetarã Europeană). A funcţionat între 1979–1998, fiind în acelaşi timp unitate de cont şi Unitate Monetară Europeanã pentru statele membre ale UE. E.C.U. reprezintã un coş în care se introduc în proporţii determinate (în virtutea unui acord unanim al statelor participante) diferitele monede ale ţărilor UE ce fac parte din Sistemul Monetar European (SME). De exemplu, raportul de schimb între E.C.U. şi câteva monede europene la nivelul anului 1999: 1E.C.U. = 40,28FB, 1E.C.U. = 1,97DM, 1E.C.U. = 6,62FF.

Experienţa E.C.U. a reuşit, fluctuaţiile ratelor de schimb fiind mult reduse, ca de altfel şi ratele inflaţiei în ţările comunitare, cu efecte pozitive în crearea unei stabilităţi economice între statele membre. În acest context, s-a apreciat că mijlocul anilor ’80 se constituia într-un moment prielnic pentru realizarea Uniunii Economice şi Monetare. În acest sens, în anul 1988, Consiliul European de la Hanovra a înfiinţat un comitet condus de preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Jaques Delloris, care avea drept atribuţie formularea de propuneri în vederea finalizării Uniunii Economice şi Monetare. Comitetul a propus un plan în trei etape, care să conducă la crearea monedei unice europene, plan care a fost respectat de toate ţările comunitare. Drept urmare, în decembrie 1991, liderii ţărilor membre ale U.E. la acea vreme, au semnat tratatul care instituia Uniunea Economică şi Monetară (U.E.M.), cunoscut mai ales sub denumirea de Tratatul de la Maastricht.

La 1 ianuarie 1999 este introdusă oficial moneda unică europeană Euro. De la această dată, politica monetară şi cea de schimb s-a făcut numai în Euro. De menţionat că la lansare (ianuarie 1999) s-a stabilit o paritate a monedei unice de 1,17 faţă de dolar.

Conversia de la monedele naţionale la Euro s-a realizat prin intermediul E.C.U., pornindu-se de la paritatea 1E.C.U. = 1Euro.

De menţionat că E.C.U. a fost o monedă de cont, stabilită pe baza unui coş de valută a 12 ţări europene, din cele 15 membre pe atunci ale Uniunii Europene. Ponderea fiecărei monede în cadrul coşului a reflectat puterea economică a ţării respective la acea dată.

Coşul E.C.U. a conţinut nu numai monede ale ţărilor care fac parte din Uniunea Economică şi Monetară, dar şi monedele unor ţări care au utilizat Euro începând cu 1 ianuarie 1999 şi care au continuat să fluctueze în tot cursul anului 1998, fluctuaţii care au modificat contravaloarea E.C.U. exprimată în monedele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Economice şi Monetare. Este vorba de lira sterlină (care avea o pondere în coşul E.C.U. de 13,4%), coroana daneză (cu o pondere de 2,6%) şi drahma grecească (având o pondere de 0,4%).

La data de 31 decembrie 1998, ora 11:30, toate băncile centrale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene au comunicat cursurile de schimb ale monedelor lor faţă de dolarul SUA. În baza acestor date, Comisia Europeană a stabilit valoarea E.C.U. în raport cu dolarul SUA. Cursul de schimb între dolarul american şi E.C.U. a fost multiplicat cu cursul de schimb al monedelor naţionale în raport cu dolarul SUA, rezultând astfel cursurile monedelor celor 11 state faţă de Euro, care au fost făcute publice la ora 13 a aceleaşi zi. Aceste cursuri stabilite pentru data de 1 ianuarie 1999 rămân irevocabile şi nemodificate pe întreaga perioadă, când cele 12 monede (cele 11 şi Euro) vor fi folosite ca mijloc de plată, respectiv de la 1 ianuarie 1999 şi până cel târziu la 30 iunie 2002.

Stabilirea cursurilor de schimb fixe între monedele naţionale şi Euro nu are nimic comun cu o reformă monetară. Stabilirea cursurilor reprezintă doar un calcul aritmetic, care nu afectează puterea de cumpărare, pentru că în acelaşi raport se transformă şi veniturile şi cheltuielile. Se modifică, aşadar, cifrele şi nu valoarea monedei. Nimeni nu pierde bani şi nu câştigă. Hârtiile de valoare nu-şi modifică, de exemplu, nivelul convenit al dobânzilor decât că, după 2002, o dată cu introducerea în circulaţie a Euro, acestea vor fi plătite în Euro şi nu în moneda naţională. La fel va fi şi în cazul asigurărilor de viaţă.

Integrarea monetară europeană şi sistemul monetar internaţional(SMI)

Etape premergătoare

Începuturile procesului de integrare europeană se plasează în deceniul al şaselea, când sunt semnate două tratate esenţiale în crearea unei comunităţi economice:

- anul 1951, când se semnează, la Paris, tratatul cu privire la Comunitatea Economică a Cărbunelui şi a Oţelului (la care participţ şase ţări: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg);

- anul 1957, când se semnează, la Roma tratatul privind crearea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE). Astfel, tratatul de la Roma a pus în funcţiune un mecanism de cooperare economică, care ulterior a necesitat o coordonare a activităţii monetare.

Obiectivele CEE, către care a fost orientată întreaga politică comunitară au vizat:

• realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protecţii comune tarifare faţă de terţi;

• realizarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, a fortei de muncă şi a serviciilor;

• realizarea unei politici comunitare în domeniul agriculturii. Integrarea monetară în cadrul SME a fost iniţiată prin mecanismul „şarpelui monetar”(1972), continuată cu infiinţarea SME (1979) şi urmată de procesul înfiinţării monedei unice EURO cu începere din anul 1993.

SMI îşi are începuturile în 1945 prin acordul de la Bretton Woods, care a însemnat pentru prima oară în istoria monetară capitalistă crearea unui sistem monetar internaţional, care presupune:

-principiul fixităţii ratelor de schimb, se fixa o marjă de fluctuaţie de 1% faţă de moneda de referinţă. Moneda cheie era dolarul american. În cazul degradării cursului de schimb, băncile naţionale ale statelor erau obligate să intervină (să cumpere sau să vândă valută);

-libera convertibilitate a dolarului în aur a avut un mare rol în crearea încrederii faţă de moneda americană. Dolarul este instrument de schimb internaţional şi instrument de rezervă.

Sistemul a funcţionat fără probleme până la sfârşitul anilor ’60, apoi au apărut probleme legate de evoluţia economiei americane care a afectat poziţia dolarului, şi cauze externe pentru că între timp raportul de forţe au început să se modifice. Ţările occidentale aveau o economie slăbită, în timp ce economia americană avea o poziţie întărită (în urma războiului). Între timp, ţările occidentale şi-au refăcut economia şi cursurile lor de schimb faţă de dolar au început să se amelioreze. Ele au avut liberă convertibilitate a monedelor, iar autorităţile americane au suspendat libera convertibilitate a dolarului în aur, rezultând scăderea cursului dolarului (o lipsă de încredere în el a populaţiei);