Efectele economice și sociale ale inflației

Referat
9/10 (3 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2137
Mărime: 13.16KB (arhivat)
Publicat de: Victor Ivașcu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dragos Opris

Extras din referat

Efectele economice ale inflatiei

În perioada inflaţiei au loc importante modificări de structură în economia naţională fie că acestea sunt determinate de însăşi fenomenele inflaţioniste fie că unele măsuri de politică economică au determinat însuşi procesul inflaţionist şi dimensiunile sale.

În special în statele în curs de dezvoltare şi în deosebi politicile economice de industrializare, de dezvoltare a unor ramuri, au urmărit asemenea schimbări rapide orientând resursele materiale şi umane, financiare, valutare către acestea şi aducând perturbări în economie, perturbări accentuate chiar de evoluţia procesului inflaţionist.

Inflaţia aduce, prin creşterea nivelului preţurilor naţionale faţă de cele externe, slăbirea capacităţiii concurenţiale ale firmelor naţionale.

Fenomenul inflationist s-a facut simtit in viata oamenilor inca de la inceputuri sub diverse forme, care au afectat intr-o mare masura bunul mers al vietii economice,sociale si politice.

Efectele inflaţiei diferă de la ţară la ţară şi de la perioadă la perioadă; intră de asemenea în calcul formele şi intensitatea ei.

Există totuşi în literatura de specialitate o apreciere a punctelor de vedere în legatură cu efectele negative (costurile deosebit de mari) pe care le generează inflaţia si efectele influentele ei asupra dezvoltarii economice.

Printre aceste costuri vom sublinia:

1 – Inflaţia viciază corelaţiile normale dintre preţurile şi tarifele diferitelor bunuri şi servicii. Banii existenţi la populaţie se depreciază.

2 – Inflaţia descurajează investiţiile productive, având în vedere starea de incertitudine pe care o propagă. Inflaţia potentează incertirudinea şi riscul în economie.

3 – Inflaţia accelerează oscilaţiile cursurilor valutare; oamenii pierd încrederea în propria monedă naţională şi-şi transformă economiile în devize.

4 – Inflaţia puternică (hiperinflaţia) contribuie la decăderea societăţii civile în general, a relaţiilor sociale în special.

5 – Inflaţia antrenează redistribuirea arbitrară şi inechitabilă a avuţiei şi veniturilor între operatori persoane fizice şi juridice. Cei mai mulţi vor pierde şi tot mai puţini vor câştiga, ceea ce generează o polarizare aberantă a bogăţiei.

6 – Costurile sociale, politice şi psihologice sunt efecte distrugătoare ale inflaţiei; nu numai că sunt spulberate vechile norme, instituţii, atitudini (unele greşite, pe care s-au edificat structuri economice şi sociale o îndelungată perioadă de timp) dar nu se acoperă acest gol cu nimic sau aproape cu nimic care să redea speranţe, orizonturi pentru o societate solidă pusă pe criterii mai bune.

Inflaţia afectează atât economia unei ţări şi a condiţiilor sale sociale, precum şi de viaţa politică şi morală a locuitorilor săi. Cu toate acestea, efectele economice ale inflatiei sunt :

-Deprecierea monetară:conduce la ieftinirea mărfurilor naţionale pentru cumpărătorii străini şi deci uşurează exportul. Este un factor ce nu avantajează pe moment.Pentru producătorii naţionali, în situaţia în care inflaţia se permanentizează, devine evident că preţurile de achiziţie a materiilor prime din import cresc mai repede decât preţurile cu care se exportă mărfurile şi deci că pentru fiecare partidă de mărfuri se produce în fapt o pierdere de substanţă.

-Procesul inflaţionist antrenează şi extinde şomajul. Vizând creşterea competitivităţii şi având în vedere costurile crescute de salarii, patronii apelează la aplicarea tehnologiilor moderne, care prezintă avantajul că ridică randamentele şi diminuează personalul. Condiţiile specifice inflaţiei facilitează investiţiile şi asigură acoperirea şi amortizarea lor în sensul cel mai favorabil pentru firme. Aşa se face că eliberările de personal şi şomajul creşte, în timp ce producţia şi cererea globală sunt încă normale.

-Inflaţia favorizează şi accelerează procesul investiţional. Factorii care facilitează investiţiile sunt numeroşi. Pe de o parte, marea majoritate a întreprinderilor au perspective mai sigure privind evoluţia de viitor. Iar reînnoirea echipamentului şi modernizarea tehnologiilor este o condiţie a creşterii profitului. Pe de altă parte, în timpul inflaţiei se ieftineşte creditul – întrucât toate obligaţiile decurgând din împrumutiri: rate de rambursare şi dobânzi devin tot mai “ieftine” pe măsură ce înaintează procesul inflaţionist.

-Inflaţia afectează creditul şi descurajează economiile. Inflaţia contribuie la deprecierea depozitelor şi prin aceasta descurajează economiile.

-Inflaţia privilegiază debitorii. Debitorii sunt deosebiţi de avantajaţi, întrucât, în condiţiile diminuării inflaţiei, ratele de rambursare, inclusiv dobânzile, în termeni reali, sunt tot mai diminuate.

-Inflaţia favorizează creşterea profiturilor. Prin mobilitatea specifică a preţurilor de vânzare a mărfurilor, din timpul inflaţiei şi condiţiile de piaţă mai favorabile vânzătorilor, aceştia practică de regulă dimensiuni sporite ale cotelor de profit incluse în preţuri.

Din punct de vedere al economistilor, inflatia are efecte mult mai importante, chiar daca unii le considera preponderent negative, altii preponderent pozitive, mai ales in cazul unei rate mici a inflatiei. Printre consecintele cele mai importante ale inflatiei in economie se numara:

- Scaderea puterii de cumparare a populatei, care duce, pe de o parte, la o scadere a nivelului de trai, dar si la scaderi ale vanzarilor si deci ale profiturilor companiei, precum si la presiuni sociale in sensul maririi salariilor. Se poate astfel intra in ceea ce se numeste spirala inflationista.

- Redistribuirea veniturilor si a avutiei este un proces prin care anumiti actori economici pierd, putand chiar sa ajunga la faliment, in timp ce altii castiga din cauza cresterii inegale a preturilor si a veniturilor.

Preview document

Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 1
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 2
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 3
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 4
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 5
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 6
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 7
Efectele economice și sociale ale inflației - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Efectele Economice si Sociale ale Inflatiei.doc

Alții au mai descărcat și

Curba lui Phillips

CURBA LUI PHILLIPS Evolutia teoriei contemporane a inflatiei a fost influentata in mare masura de aparitia modelului curbei lui Phillips,intr-o...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Inflația în România

CAPITOLUL 1. INFLAŢIA “Inflaţia este un proces de creştere a nivelului general al preţurilor de consum, mecanism care provoacă varietăţi multiple...

Inflația vs Șomajul

INTRODUCERE Dacă se poate vorbi despre vreun avantaj al ţărilor ex-comuniste, acela este de a avea o ţintă precisă: economia de piaţă. Ţările...

Inflația

INTRODUCERE Dupa mai bine de opt ani de la prabusirea comunismului în tarile din Europa, tranzitia spre economia de piata continua în toate aceste...

Inflație versus șomaj - care este râul cel mai mare

DIVERSITATEA BANILOR O diversitatea uimitoare de mijloace au fost folosite ca bani de-a lungul timpului. Cuvantul “pecuniar” provine din latina,...

Inflația - un Flagel al Economiei

Inflatia – un flagel al economiei Ce este inflatia ? Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, în proportii diferite, toate economiile...

Prețuri și concurență - Inflația, factor de influență a nivelului prețului

INFLAŢIA - FORMĂ DE MANIFESTARE A DEZECHILIBRELOR MONETARE 1. CONCEPTUL DE INFLAŢIE Unul din obiectivele esenţiale ale politicii economice este,...

Evoluția procesului inflaționist în România și țările Europei Centrale și de Est

INTRODUCERE După mai bine de opt ani de la prăbuşirea comunismului în ţările din Europa, tranziţia spre economia de piaţă continuă în toate aceste...

Inflația și deflația

Printre principalele fenomene si procese economice contemporane se numara si inflatia care, dupa cel de-al doilea razboi mondial a capatat un...

Ai nevoie de altceva?