Efectele migrației internaționale în România

În prezenta lucrare ne propunem să evidenţiem fluxurile migraţiei internaţionale a forţei de muncă din România şi impactul procesului migratoriu asupra dezvoltării economice a ţării, vizând aspectele pozitive şi cele negative.

Pentru început vom defini termenul de “migraţie” şi vom identifica tipurile şi componentele acesteia, pentru o mai bună înţelegere a fenomenului. Ulterior vom încerca să abordăm o mică analiză în ceea ce priveşte procesul migratoriu în România cu referire la perioada de după anii 1990. Pe parcurs vom asocia oarecum migrarea populaţiei cu stabilirea domiciliului şi tipul de migraţie în scopul muncii încercând să realizăm o paralelă între cele două. Mai departe vom căuta să identificăm posibilele cauze ce au determinat acest proces migratoriu al forţei de munca dar şi efectele ce au condus la dezvoltarea economică a ţării, urmând ca în final să prezentăm succint câteva concluzii referitoare la acest subiect.

Fenomenul de migraţie consta în deplasarea unei persoane sau a unui grup de persoane de la o unitate geografică la alta peste o frontieră administrativă sau politică şi care doreşte să se stabilească permanent sau temporar într-un loc diferit de cel de origine. Ea reprezintă deci deplasare şi stabilire. Acţiunea de părăsire a propriei ţări cu scopul stabilirii în altă ţară poartă denumirea de emigraţie, pe când, activitatea de intrare într-o ţară, alta decât cea de origine,cu schimbarea reşedinţei poartă denumirea de imigraţie. În acest sens, nu trebuie confundat termenul de „străin” cu „imigrant” întrucât un student aflat la studii în altă ţară, diplomaţii sau turiştii nu sunt imigranţi tocmai pentru faptul că nu îşi schimba reşedinţa. Reţinem că fenomenul imigraţiei este deci un fenomen internaţional şi are ca punct de plecare tara de origine a emigrantului şi ca punct de sosire ţara în care se va stabili imigrantul respectiv.

Cu referire la un teritoriu naţional, se face distincţia între migraţia internă, atunci când deplasarea se face în interiorul ţării respective, şi migraţia externă sau internaţională ce se produce în afara graniţelor ţării. Migraţia internaţională se realizează sub diverse forme printre care menţionăm câteva: migraţia forţei de muncă, migraţia membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranţi, migraţia forţată de calamităţi naturale, de persecuţii politice sau religioase, de războaie.

În cadrul acestui proiect ne vom concentra asupra migraţiei internaţionale a forţei de muncă, încercând o definire a acestui proces şi identificarea efectelor acesteia asupra dezvoltării economice având ca ţară de studiu România.

Pornind de la denumirea sa “migraţia internaţională a forţei de muncă”, aceasta constă în deplasarea unor mase de populaţie din ţările slab dezvoltate economic spre cele bine dezvoltate economic pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin găsirea unui loc de muncă mai bun în ţara de destinaţie.

Când emigrarea este mai mare decât imigrarea, avem de-a face cu o emigraţie netă iar dacă situaţia este inversă, adică imigrarea este mai mare decât emigrarea, avem de-a face cu o imigraţie netă.

Raportându-ne la teritoriul României, fenomenul migraţiei internaţionale a forţei de muncă a înregistrat creşteri şi scăderi de-a lungul timpului determinate în mare parte de condiţiile economice, sociale şi politice interne.

În România, înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare :

• migrarea permanentă cauzată de motive politice şi etnice, astfel încât mare parte din emigranţi precum germani, unguri sau evrei aveau ca ţări de destinaţie Germania, Ungaria, Israel

• migrarea temporară pentru a studia sau lucra în străinătate care se baza numai pe acorduri inter-guvernamentale ale României cu alte ţări.

După 1989, principalele motive ale migraţiei internaţionale au fost de ordin economic.

Vârful emigraţiei românilor îl reprezintă anul 1900, când practic numărul acestora s-a dublat raportat la anii anteriori în principal datorită deschiderii graniţelor ţării ce a permis libera circulaţie a cetăţenilor săi. Dacă până în anul 1900 acest procent era susţinut în mare parte de germani, după acest an , acest procent este înlocuit de români. Ulterior, începând cu anul 1991, ca o consecinţă a introducerii de restricţii vizând permisele de lucru şi viza, rata emigraţiei în România a scăzut, urmând ca mai apoi, în anul 1995 să cunoască o oarecare creştere, înregistrându-se conform datelor obţinute de la Institutul Naţional de Statistică , un număr de 25.675 de emigranţi (Grafic 1). Creşteri semnificative s-au mai produs după anul 2002 ca urmare a ridicării vizei Schengen, a modificării sistemului legislativ european şi national care permite libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate şi ceva mai mici în 2007 ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană. Pentru a stimula şi facilita libera circulaţie a lucrătorilor, Uniunea Europeană a creat în toate statele membre serviciul EURES care sprijină gratuit cetăţenii români care doresc un loc de muncă în UE.