Efectele serviciilor asupra randamentului utilizării timpului liber

“Timpul liber nu înseamnã sfârşitul muncii ci, dimpotrivã, munca înseamnã sfârşitul timpului liber. Acesta trebuie consacrat artei, ştiinţei şi mai ales filosofiei.” (Aristotel, Etica nicomahicã)

INTRODUCERE

Obiectivul final al demersurilor de policǎ economicǎ şi socialǎ este satisfacerea la un nivel corespunzǎtor a cerinţelor societǎţii moderne, a nevoilor de trai materiale şi spirituale ale populaţiei. Un rol esenţial în aceastǎ privinţǎ îl au serviciile care satisfac o paletǎ largǎ de trebuinţe ale oamenilor, începând de la cele primare (de transport, de asigurare a condiţiilor de bazǎ ale existenţe: apǎ, cǎldurǎ, energie electricǎ, de îngrijire a sǎnǎtǎţii, de comunicare etc.) şi pânǎ la cele de nivel superior legate de asigurarea confortului, ridicarea nivelului de culturǎ, petrecerea agreabilǎ a timpului liber etc.

Pe mǎsura progresului societǎţii, inventarea de noi produse şi servicii , însoţitǎ de creşterea veniturilor şi a timpului liber al populaţiei conduc la o creştere exponenţialǎ a nevoilor şi cererii de servicii.

Serviciile destinate populaţiei au în primul rând rolul de a satisface multitudinea trebuinţelor oamenilor şi de a stimula dezvoltarea personalitǎţii umane. Astfel, serviciile destinate populaţiei se regǎsesc, în principal, în special, în sfera consumului, influenţând nivelul şi calitatea acestuia; în acelaşi timp, însǎ, ele se gǎsesc şi în sfera distribuţiei, implicându-se, în acest caz, în reluarea ciclului producţiei bunurilor materiale, chiar în accelerarea lui, participând, în acest fel, la progresul general al societǎţii.

Serviciile au un aport important în crearea condiţiilor pentru petrecerea timpului liber şi în folosirea acestuia. Prin diversificarea ofertei de servicii , în mod special a ofertei de servicii turistice se produc efecte benefice asupra dimensiunilor şi modului de utilizare a timpului liber şi pentru creşterea calitãţii vieţii populaţiei, în special în condiţii de stres accentuat ce caracterizeazã civilizaţia modernã.

I. CONCEPTUL ŞI FUNCŢIILE TIMPULUI LIBER

Depǎşind sfera preocupǎrilor individuale, timpul liber devine în zilele noastre, mai mult decât oricând o importantǎ problemǎ economicǎ, socialǎ, culturalǎ. Sensul acestei deschideri se exprimǎ prin aceea cǎ, pe de o parte, gradul de participare la reproducţia condiţiilor materiale de existenţǎ depinde de sǎnǎtatea, inteligenţa şi forţa de creaţie a membrilor societǎţii, calitǎţi care se menţin şi se dezvoltǎ în timpul liber.

Primele încercãri de a defini timpul liber au fost înregistrate încã din antichitate şi reflectau anumite idei filozofice. O lungǎ perioadǎ, în condiţiile unor forţe de producţie slab dezvoltate, a unei productivitǎţi a muncii scǎzute, timpul de muncǎ şi timpul liber nu sunt cunoscute ca elemente distincte a bugetului de timp.

Cel mai adesea timpul liber este privit ca fiind “una din trǎsǎturile fundamentale ale civilizaţiei tehnice”, absolutizând rolul acesteia în formarea şi dezvoltarea personalitǎţii omului. Timpul de muncǎ şi timpul liber sunt privite într-o poziţie ireductibilǎ, ceea ce duce la definirea acestuia din urmǎ ca ceva în afara obligaţiilor umane, un fel de spaţiu al deplinei libertǎţi individuale. Astfel, J. Dumazedier considerǎ timpul liber ca un produs al progresului tehnic, definindu-l drept “un ansamblu de activitǎţi cǎrora individul li se dedicǎ în mod liber, de bunǎ voie şi cu plǎcere, fie pentru a se odihni, fie pentru a-şi satisface nevoile estetice, fie pentru a-şi îmbogǎţi informaţia sau a-şi completa în mod dezinteresat formaţia, pentru a-şi lǎrgi şi dezvolta participarea socialǎ voluntarǎ sau capacitatea creatoare, dupǎ ce s-a eliberat de obligaţiile profesionale, sociale şi familiale”.

De asemenea, G. Friedman considerǎ cǎ “orice civilizaţie tehnicǎ pe mǎsurǎ ce devalorizeazǎ munca, valorizeazǎ loisirul”. Potrivit unei asemenea concepţii, munca nu poate fi baza dezvoltǎrii personalitǎţii, producţia maşinistǎ cǎpǎtând trǎsǎturi prin care omul se transformǎ în automat, în anexǎ a maşinii. Doar în timpul liber se va lichida “oboseala socialǎ a personalitǎţii provocatǎ de muncǎ”.

In opinia lui Miller şi Robinson timpul liber se referã la acel timp aflat la dispoziţia individului, dupã munca necesarã sau alte activitãtţi şi obligaţii ce trebuie îndeplinite; acesta trebuie sã fie consumat dupã opţiunea individualã. Timpul de odihnã reprezintã acea parte din timpul liber destinatã activitãţilor angajate în scop de odihnã, care prin procese recreative şi activitãţi vesele, poate sau nu sã fie atinsã.

Apreciem, astfel, timpul liber ca reprezentând o parte a timpului în afara procesului de producţie dedicat de oamenii muncii studiului, instruirii şi autoinstruirii, participând la viaţa de familie, educaţiei, sportului distracţiei, care asigurã creşterea nivelului de culturã generalã şi de specialitate, contribuind la dezvoltarea fizicã, intelectualã, spiritualã armonioasã şi multilateralã a personalitãţii umane.