Elasticitatea Cererii în Funcție de Factorii care o Influențează

1.Cererea

Neglijată timp de mai bine de două secole, perioadă în care economiştii şi-au îndreptat eforturile spre studiul ofertei drept element determinat al creării bogaţiei, cererea a intrat în atenţia specialiştilor datorită unor dezvoltări apărute în practica şi teoria economică.

În plan practic, la sfarşitul secolului al nouăsprezecelea, au abut loc două evenimente importante; primul este criza de supraproducţie de la sfârşitul anilor ’70,generată de elascticitatea prea mare a ofertei ca urmare a creşterii productivităţii într-o măsură fără precedent în trecut, criză care, pe fondul deflaţiei generate de aceasta a obligat conştientizarea faptului că volumul crescând al ofertei nu putea fi absorbit decât prin creşterea cererii, respectiv prin stimularea puterii de cumparare. Cel de-al doilea îl constituie creşterea fluxului de aur către Europa, ca urmare a creşterii exporturilor, rezultat al dezvoltării mijloacelor de transport şi coimunicaţie moderne, aur care a stimulat cererea şi implicit producţia.

În plan teoretic cererea a intrat în atenţia specialiştilor o dată cu apariţia şi dezvoltarea teoriei utilităţii marginale. Promotorii neoclasicismului de tip marginalist au îndreptat atenţia cercetării spre componentele subiective ale deciziilor agenţilor economici, analizând pe larg rolul cererii în determinarea preţurilor de piaţă, al formării şi redistribuirii veniturilor şi a creşterii economice.

Încă în 1890, Alfred Marshall a acordat o atenţie deosebită rolului jucat de cerere în cadrul sistemului economic. El a subliniat mobilitatea crescută a cererii în raport cu oferta (producţia) printr-un exemplusemnificativ: „cumpărptorul se poate decide pe loc dacă doreşte să înlocuiască berea cu vinul, în timp ce trecerea de la producţia de bere la cea de vin presupune câţiva ani”

Calea deschisă de Marshall în studiul cererii a fost urmată de teoreticienii neoclasici. Dintre aceştia se detaşează John Maynard Keynes, care, pe fondul crizei de supraproducţiei din anii 1929-1933, a dezvoltat rolul consumului individual şi a celui neproductiv în funcţionarea economieide piaţă. El şi-a axat teoria pe ideea conform căreia efectele unei crize de supraproducţie pot fi diminuate nu prin reducerea ofertei, ci prin stimularea cererii. Aceasta putea fi sporită prin intervenţia statului în creşterea cheltuielilor publice şi stimularea investiţiilor.

Reconsiderarea rolului cererii s-a făcut simţită şi în planul definirii noţiunii de valoare economică. Dacă în teoria economică clasică formarea valorii unui bun era legată de ofertă(mai exact de contribuţia forţei de muncă şi a capitalului la crearea bogăţiei), în viziunea neoclasică ea apare ca rezultantă a dimensiunii cererii.În anul 1939 John Hicks a demonstrat că valoarea este o noţiune subiectivă care depinde de atitudini psihologice şi subiectivă faţă de ceea ce dorim să cumparăm: cererea defineşte ceea ce este de utilitate pentru un cumpărător, iar certificarea valorii se face prin plata unui preţ.

1.1.Conceptul de cerere

Literatura de specialitate defineşte în mod dinstinct cererea şi cantitatea cerută. Astfel, cererea este definită prin cantitatea dintr-o anumită marfă, bun economic ce se poate cumpăra într-o perioadă de timp dată, la preţul pieţei (în fiecare moment la un nivel diferit). Cantitatea cerută reprezintă o mărime determinată la un anumit moment, la un nivel dat al preţului, în condiţiile în care celelalte elemente sunt menţinute constante.

E de asemenea importantă distincţia între tipul de preţ utilizat în definirea şi determinarea cererii. E vorba aici de preţul relativ, adică preţul unui bun comparat cu preţul altui bun sau combinaţie de bunuri şi respectiv de preţul în expresie bănească.

Spre exemplu, pentru a calcula preţul relativ al unui compact disc (al cărui preţ monetar este de 11 Euro), comparativ cu preţul unui măr (al cărui preţ monetar este de 50 eurocenţi),vom raporta cele două preţuri: 11 Euro: 50 eurocenţi = 22. Altfel spus, se pot cumpăra 22 de mere cu un CD sau un CD cu 22 de mere.

În cazul preţului monetar (numit şi preţul actual) informaţia este legată strict de faptul că pentru a cumpăra un CD e nevoie de 11 Euro.

În definirea cererii, respectiv a legii acesteia, se utilizează preţurile relative.

Cererea se poate determina pe mai multe planuri. În plan individual, ea reprezintă cantitatea dintr-o marfă ce se doreşte a fi cumpărată în condiţii date de loc şi de preţ de către un consumator.

Cererea totală reprezintă întreaga cantitate cerută dintr-un bun şi se formează prin însumarea cererilor individuale pentru bunul respectiv ale tuturor consumatorilor.