Elemente definitorii ale politicilor economice neoliberale

Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social și politico-economic care se bazează, printre altele, pe liberalismul clasic și pe teoria neoclasică și care urmărește minimizarea influențelor statului asupra evenimentelor economice. Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic se consideră necesară intervenția regulatorie a statului pentru garantarea piețelor funcționale.

Termenul neoliberalism a fost inițial o descriere proprie, însă în prezent este folosit aproape exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru această definire a termenului, vorbesc de regulă despre o politică economică liberală orientată înspre stabilitate monetară sau înspre un stat suplu, și sunt, în general, împotriva statului social sau al statului prosper.

Protopărinții ideilor neoliberale pot fi considerați Friedrich Hayek și Ludwig von Misses, însă neoliberalismul ca școală nu există. Se poate mai degrabă vorbi de o rețea diversificată, instituționalizată, în care există păreri diferite, diferențiate, și care se și contrazic. Rezultatul unui așa-zis proces orientat înspre piață este neprevăzut și deschis, Karl Popper vorbește aici (după părerea criticilor, eufemistic) despre o societate deschisă. Hayek a dezvoltat până la moartea sa neoliberalismul ca teorie dinamică a instituțiilor sociale.

Friedrich August von Hayek (n. 8 mai 1899, Viena, Austro-Ungaria - d. 23 martie 1992, Freiburg im Breisgau, Germania) a fost un economist și filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1974). A fost un reprezentant de seamă al școlii austriece, s-a remercat prin apărarea pieței libere și respingerea economiei centralizate. Cea mai cunoscută carte a sa este Drumul către servitute. De numele său este legat termenul de catalaxie, o redefinire a conceptului de ordine spontană a pieței.

Hayek a fost un economist și un filosof important în secolul XX. Născut la Viena pe 8 mai 1899, a luptat în armata austro-ungară în Primul Război Mondial, urmărind acțiunile de pe frontul italian. La sfârșitul războiului s-a întors în Viena pentru a-și lua doctoratele în economie și drept. În 1923 Hayek a devenit asistentul lui Ludwig von Mises alături de care, în 1927 a fondat Institutul Austriac de Cercetare a Ciclurilor Economice (Austrian Institute for Business Cycle Research) unde Hayek era președinte și Mises vicepreședinte.

În 1931 a primit o catedră la școala Economică din Londra, unde a stat până în 1948, timp în care a publicat multe cărți, printre care se numără și „Drumul către servitute” în 1944. Din 1950 a predat filosofie socială și morală la Universitatea din Chicago, până în 1962. Din 1962 până în 1967 a fost profesor de economie politică la Universitatea din Freiburg, apoi profesor de economie la Universitatea din Salzburg până în 1974.

Neoliberalismul este folosit contemporan pentru a se referi la politici de reformă orientate spre piață, cum ar fi „eliminarea controlului prețurilor , dereglementarea piețelor de capital , reducerea barierelor comerciale ” și reducerea influenței statului în economie, în special prin privatizare și austeritate . De asemenea, este de obicei asociat cu politicile economice introduse de Margaret Thatcher în Regatul Unit și Ronald Reagan în Statele Unite.

Unii cercetători observă că are o serie de utilizări distincte în diferite sfere:

Ca model de dezvoltare , se referă la respingerea economiei structuraliste în favoarea consensului de la Washington

Ca ideologie , denotă o concepție a libertății ca o valoare socială generală asociată cu reducerea funcțiilor statului la cele ale unui stat minim .

Ca politică publică , aceasta implică privatizarea sectoarelor sau serviciilor economice publice, dereglementarea corporațiilor private, scăderea bruscă a datoriei publice și reducerea cheltuielilor cu lucrările publice .

Critica neoliberalismului

Există multe critici asupra neoliberalismului.

Abordarea pieței libere a serviciilor publice este greșită

O critică comună a neoliberalismului este că promovarea unei abordări a pieței libere în domenii precum sănătatea și educația este greșită, deoarece aceste servicii sunt servicii publice. Serviciile publice nu sunt supuse aceleiași motivații de profit ca alte industrii. Mai important, adoptarea unei abordări a pieței libere în domeniile sănătății și educației poate duce la o creștere a inegalității și la subfinanțarea resurselor (sănătate și educație) care sunt necesare pentru sănătatea pe termen lung și viabilitatea unei economii.

Monopoluri

Adoptarea politicilor neoliberale în lumea occidentală a fost concurentă cu o creștere a inegalității atât a bogăției, cât și a veniturilor. În timp ce lucrătorii calificați pot fi în situația de a obține salarii mai mari, lucrătorii cu calificare scăzută sunt mai predispuși să vadă salarii stagnante.

Politicile asociate cu neoliberalismul tind să încurajeze prezența monopolurilor, care sporesc profiturile corporațiilor în detrimentul oricăror beneficii pentru consumatori.

Creșterea instabilității financiare

Contrar a ceea ce susțin de obicei susținătorii neoliberalismului, dereglementarea capitalului nu a ajutat neapărat la dezvoltarea economică. Mai degrabă, dereglementarea capitalului a condus la o creștere a instabilității financiare, inclusiv șocuri economice mai largi care, uneori, au trimis valuri de șoc în întreaga lume.

De fapt, un raport al Fondului Monetar Internațional (FMI) despre neoliberalism arată că o creștere a fluxurilor de capital a fost un factor în riscul crescut de cicluri economice adverse.

Inegalitate

S-a dovedit că politicile neoliberale sporesc inegalitatea. Și această inegalitate poate împiedica perspectivele de creștere pe termen lung ale unei economii. La un capăt al spectrului, cei care câștigă un venit mic au o putere de cheltuieli limitată. În același timp, cei care devin mai bogați au o înclinație mai mare de a salva; în acest scenariu, bogăția nu se scurge în felul în care susținătorii neoliberalismului susțin că o va face.