Estetica și Exprimarea unui Magazin

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 42 în total
Cuvinte : 18585
Mărime: 75.03KB (arhivat)
Publicat de: Casian Olteanu
Puncte necesare: 8

Extras din referat

I. INTRODUCERE

Punctul de vânzare se poate defini ca fiind locul de vânzare permanent în care pătrunde clientul şi unde el îşi efectuează cumpărăturile. Acesta poate fi un centru de decizie autonom (comerciant independent), sau numai una din entităţile spaţiale aflate în posesia unei firme comerciale, care poate să exploateze diferite forme de organizare a activităţii de comerţ: magazin, magazin-depozit, depozit.

Magazinul este un sistem constructiv, proiectat a etala, a depozita şi a vinde mărfuri consumatorilor finali, respectiv clientelei sale. O asemenea definiţie sugerează necesitatea existenţei unui plan general al magazinului, în care elementele sale definitorii să ofere în mod distinctiv de organizare şi funcţionare.

Un magazin trebuie să prezinte o imagine proprie care să-l individualizeze faţă de concurenţii săi. Imaginea magazinului poate fi definită ca percepţia consumatorilor asupra magazinului şi atributelor sale, puse în valoare de un pachet de caracteristici: amplasarea magazinului, mărimea şi structura asortimentului de mărfuri, ambianţa şi organizarea interioară, mijloace promoţionale, amenajarea de ansamblu.

Aceste caracteristici sunt percepute sinergetic de către clienţi, ca fiind acele elemente care definesc personalitatea magazinului. Întrebaţi cum apreciază personalitatea magazinului, consumatorii vor răspunde folosind termeni ca: cinstit, corect, demn de încredere, captivant, foarte interesant, etc. tot astfel descriind şi facilităţile fizice oferite: curăţenie, uşor de găsit, loc de parcare, etc.

O listă de atribute nu pot fi exhaustivă. Fiecare magazin, în funcţie de politica sa comercială, de particularităţile zonei de atracţie, poate avea şi alte atribute.

Se apreciază că reuşita comercială a unui magazin depinde de:

a) amplasamentul său;

b) alegerea sortimentului de mărfuri şi servicii oferite spre vânzare;

c) ambianţa şi organizare (amenajarea) interioară.

II. AMPLASAREA MAGAZINULUI

Problema implantării unui magazin nu se pune pentru un comerciant deja instalat într-un loc care poate fi excelent sau mediocru. Ea se pune comerciantului care vrea să creeze o nouă afacere fie prin cumpărarea unui spaţiu existent, fie prin construcţia altuia.

Fundamentarea deciziilor privind proiectarea noilor magazine, precum şi remodelarea celor existente pentru a fi rentabilizate se sprijină pe cunoaşterea riguroasă a factorilor care condiţionează volumul şi structura cererii de mărfuri, a populaţiei din perimetrul ariei de atracţie a magazinului respectiv.

Delimitarea ariei de atracţie este punctul de plecare pentru determinarea dimensiunilor unui viitor magazin, cât şi pentru reproiectarea tehnologiei comerciale a unui magazin supus modernizării. În acest top, pe baza unui studiu, se urmăreşte analiza valorii amplasamentului magazinului respectiv. Un asemenea studiu trebuie să răspundă la întrebări de genul:

- Se află magazinul pe un amplasament cu largi căi de acces?

Exemplu: procentul persoanelor ce trec prin faţa magazinului; posibilităţile de parcare în faţa magazinului.

- Care sunt caracteristicile geografice ale zonei de amplasare?

Exemplu: zonă centrală, ultra-centrală sau la periferie; zonă industrială sau defavorizată; zonă rezidenţială sau turistică.

- Cartierul are o atracţie mai deosebită?

Exemplu: magazinul se află în proxemitatea unei pieţe publice, unei gări, unui oficiu.

- Zona este

Punctul de vânzare a magazinului, de barierele naturale;

- a doua etapă: culegerea informaţiilor necesare evaluării potenţialului de vânzări (de la băncile de date oficiale sau prin intermediul societăţilor specializate)

- a treia etapă: analiza punctelor de vânzare din proxemitate (suprafaţa, cifra de afaceri).

Metoda analogiei. Este o metodă empirică, dezvoltată de către Applebamm şi constă în delimitarea zonei comerciale şi apoi la estimarea penetraţiei concurenţilor pe piaţă. Vânzările potenţiale se evaluează prin analogie. Se calculează „puterea atracţiei” sau „cota de absorbire”, a fiecărui magazin, din fiecare zonă definită. În acest sens se disting următoarele zone:

- o zonă primară: delimitată în jurul centrului de greutate al ariei de atracţie, de unde magazinul îţi asigură cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri (pentru un supermagazin procentul este de aproximativ 60-70%);

- o zonă secundară: care asigură 15-25% din vânzările supermagazinului;

- o zonă terţiară: care reprezintă diferenţa până la 100%.

III. ASORTIMENTUL DE MĂRFURI

Stabilirea asortimentului de mărfuri şi servicii pune două mari tipuri de probleme: pe de o parte, este vorba de problemele politicii comerciale, care pot fi rezolvate doar prin raportarea la piaţă, oferta punctului de vânzare este rezultatul unui proces complex de căutări pentru găsirea echilibrului dinamic, permanent între cerinţele clientelei şi limitele impuse de factori endogeni, pe de altă parte, există o serie de probleme legate de rentabilitatea suprafeţei care nu pot fi rezolvate decât prin cunoaşterea structuri detaliate a ofertei.

Strategia sortimentului urmăreşte stabilirea marilor linii ale politicii comerciale, putându-se accepta:

a) o politică de imitare, care constă în a cuceri aceleaşi pieţe şi aceleaşi segmente ţintă ca ale concurenţilor, în a utiliza aceleaşi tehnici de vânzare şi a promova aceleaşi servicii;

b) o politică de diferenţiere care caută să consolideze o imagine specifică acţionându-se asupra modului de organizare interioară a preţurilor şi politicilor promoţionale.

Asortimentul de mărfuri – în forma sa concretă, de bunuri materiale puse la dispoziţia clientelei unui punct de vânzare – ocupă un loc dominant în politica comercială a unui firme. El îl defineşte prin natura produselor din care este constituit, segmentul de utilizatori căruia i se adresează şi măsura activităţii economice a punctului de vânzare.

În faţa diversităţii nevoilor clientelei, comerciantul stabileşte un asortiment printr-o reunire de produse particulare.

Vocabularul curent folosit pentru descrierea subdiviziunilor unui asortiment cuprinde:

Produsul, care reprezintă un bun căutat şi obţinut de către consumator în vederea satisfacerii unei nevoi. Produsul este vândut sub un nume care îi individualizează starea şi/sau uneori calitatea, de exemplu: bluză, cravată, televizor.

Categoria de produs, care desemnează un ansamblu de produse susceptibile să răspundă unei finalităţi globale identice, respectiv acelaşi nevoi, de exemplu: cămăşi pentru bărbaţi, scaune de bucătărie.

Modelul, care corespunde individualizării unui produs în funcţie de materia primă, de design-ul folosit, de exemplu: rochii clasice, sau scaunele de bucătărie fabricate din lemn.

Referinţa, care este veriga de analiză cea mai mică pentru că ea identifică marca, talia şi culoarea unui anumit model dintr-un produs.

Piesa sau articolul, care răspunde unităţii de vânzare dintr-o referinţă particulară dată.

Următoarele bunuri de consum pot constitui asortimentul unui punct de vânzare:

A. Bunuri comparative. Sunt bunuri care, în raport cu consumatorul, se caracterizează prin: eforturi de alegere şi de informare, un risc legat de decizia de cumpărare, o frecvenţă de cumpărare slabă şi o durată de consum medie.

În acest caz, comerciantul, adoptă o strategie ofensivă sau de atracţie, cu asigurarea asortimentului prin service-ul pentru care se angajează practicând cote de adaos comercial convenabile.

B. Bunuri specifice. Sunt bunuri pentru care consumatorul are o scală de preferinţe deja formată şi trebuie să facă un efort de alegere pentru a dobândi produsele înscrise în această scală de preferinţe. Comerciantul propune un asortiment profund şi practică marje ridicate (o strategie ofensivă de atracţie).

C. Bunuri de comoditate. Sunt bunuri care se caracterizează prin frecvenţa ridicată de cumpărare, fără un efort deosebit în alegere din partea consumatorului; preocuparea consumatorului pentru comparaţia „calitate/preţ” este nesemnificativă, ceea ce determină un tip de alegere limitat şi slabă cota de service.

În cazul acestor bunuri, comerciantul poate să apeleze fie pentru o strategie defensivă, fie pentru o strategie de depanare.

În contextul amenajării unui punct de vânzare este utilă şi următoarea clasificare a asortimentului de mărfuri:

a) colecţia de bază, formată din aşa-zisul sortiment standard (obligatoriu şi permanent);

b) colecţia selectivă, constituită din mărfuri de impuls, de „modă” şi „speciale”;

c) colecţia sezonieră cuprinzând, alături de unele produse de bază, unele mărfuri cu destinaţie specială ce se vor comercializa, în timpul campaniilor promoţionale, în puncte de vânzare în acest scop.

Preview document

Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 1
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 2
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 3
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 4
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 5
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 6
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 7
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 8
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 9
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 10
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 11
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 12
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 13
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 14
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 15
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 16
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 17
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 18
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 19
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 20
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 21
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 22
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 23
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 24
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 25
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 26
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 27
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 28
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 29
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 30
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 31
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 32
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 33
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 34
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 35
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 36
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 37
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 38
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 39
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 40
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 41
Estetica și Exprimarea unui Magazin - Pagina 42

Conținut arhivă zip

  • Estetica si Exprimarea unui Magazin.doc

Alții au mai descărcat și

Plan de Afaceri - SC Farmec SA Cluj - Napoca

Capitolul I-Sinteza planului de afaceri 1.1 Obiectivul avut in vedere Compania ‘Farmec’ S.A Cluj-Napoca este un simbol al produselor cosmetice in...

Politică de distribuție

I. DISTRIBUTIA-CONTINUT SI ROL Valorificarea oportunitatilor pietei si finalizarea efectiva a activitatii intreprinderilor producatoare de bunuri...

Modalități de Formare a Prețurilor în Cadrul Canalului de Distribuție

1. Rolul pretului in strategia de distributie a firmei Pretul poate fi un element major al mixului de marketing, însa deciziile cu privire la...

Promovarea prin Merchandising

Promovarea vanzarilor reprezinta acordarea de stimulente pe termen scurt cu scopul de a incuraja clientii sa incerce sa achizitioneze un anumit...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Designul și Estetica unui Spațiu Comercial

Ca o definitie, am putea spune ca Punctul de Vânzare ar putea fi locul in care clientul patrunde si isi efectueaza cumparaturile. Acesta poate fi...

Tehnici Comerciale FLo și JO

CAPITOLUL I TEHNOLOGIA AMENAJĂRII MAGAZINULUI Introducere Punctul de vânzare se poate defini ca fiind locul de vânzare permanent în care pătrunde...

Analiza de Marketing la Nivelul Firmei Jolidon Import Export

Capitolul 1 Scurta caracterizare a SC. JOLIDON IMPORT EXPORT S.R.L. Societatea comercială S.C. JOLIDON IMPORT EXPORT S.R.L., cu sediul social în...

Designul Comercial

Analizând designul în cadrul oraşului, se constată că oraşele cu un renume cât şi spaţiile urbane au fost gândite şi proiectate, nu “s-au...

Estetica și exprimarea unui magazin

Punctul de vânzare se poate defini ca fiind locul de vânzare permanent în care patrunde clientul si unde el îsi efectueaza cumparaturile. Acesta...

Campanii de relații publice - firma Zannetti

CAMPANIA DE POZIŢIONARE A UNEI MĂRCI PE PIAŢĂ Orice campanie de poziţionare a unei mărci pe piaţă are la bază un set de obiective clare şi...

Exprimarea și estetica unui magazin, ambianța și amanajarea

Exprimarea si estetica unui magazin, ambianta si amanajarea I. INTRODUCERE Punctul de vanzare se poate defini ca fiind locul de vanzare permanent...

Etica și estetica unui magazin

Rolul eticii în deciziile de marketing Abstract: Etica în marketing vizeaza aplicarea normelor si principiilor morale opticii si practicii de...

Ai nevoie de altceva?