Etica Afacerilor Internaționale

Oamenii de afaceri oneşti şi performanţi nu se mai îndoiesc de faptul că good ethics is goos business, asumându-şi responsabilităţi şi obligaţii faţă de angajaţii lor, consumatori, furnizori, creditori, comuniăţile locale unde îşi au sediul, statul sau mediul înconjurător. Dar până nu demult ei şi-au limitat sfera de valabililate şi aplicabilitate decât pe plan naţional, motiv pentru care abordarea eticii în afacerile internaţionale a apărut destul de târziu. Prima lucrare în acest domeniu a fost „The Ethics of Intrenational Business” publicată de către Thomas Donaldson în 1989.

Etica în afacerile internaţionale vizează un cod de conduită morală al persoanelor cu atribuţii decizionale şi executive, aflate pe diferite trepte ierarhice ale unei firme care îşi desfăşoară activitatea nu numai pe plan naţional, cât şi în alte ţări.

Donaldson afirma „etichetez drept "realist" pe oricine se opune aplicării conceptelor morale în politica internaţională, fie în afaceri, fie în alt domeniu. Realiştii susţin că, oricât de grijuliu ar proceda, oricine ar încerca să aplice concepte morale într-o manieră normativă dincolo de graniţele naţionale comite o eroare” .Practic Donaldson susţine că realismul se îndoieşte de posibilitatea formulării şi aplicării unor norme morale universale cu aceeaşi semnificaţie şi autoritate pretutindeni.

Suportul teoretic al realismului este relativismul cultural, portivit căruia fiecare cultură posedă un sistem propriu de valori şi norme, prin care îşi defineşte identitatea. Acest relativism manifestat în lumea afacerilor este unul moderat, care acceptă că există o serie de principii morale universal valabile, precum curajul, onestitatea, respectul deminităţii umane,etc, doar că înţelegerea şi aplicarea lor în diferite situaţii şi contexte specifice variază foarte mult de la o cultură la alta, dar şi de la o perioadă la alta. Un exemplu în acest sens poate fi statutul femeilor în ţările europene faţă de cele islamice. Ţările europene le percep ce femeile islamice discriminate profund, în timp ce cultura lor nu doreşte luarea atribuţilor femeii din sânul familiei. Ambele culturi respectă femeia, dar văd diferit rolul lor social.

Modul de înţelegere a corectitudinii în afaceri nu face excepţie în ceea ce priveşte diversitatea culturală. De exemplu, nu toată lumea acordă aceeaşi importanţă şi valoare contractelor scrise. Dacă americanii şi germanii, pun un mare accent în elaborarea lor şi respectă clauzele foarte minuţios şi în litera legii, în alte părţi ale lumii unde relaţiile personale sunt la mare preţ, iar legislaţia mai precară (exemplu în Rusia, China sau Norvegia), contractele sunt privite mai degrabă ca declaraţii de intenţii decât ca obligaţii formale, însoţite de penalităţi severe în cazul nerespectării lor.

• Statele Unite. O glumă americană susţine că orice semnătură pusă pusă pe linia punctată este primul pas către proces. Avocaţii joacă un rol important în redactarea contractelor, ceea ce pentru unele culturi poate fi considerat un lucru jicnitor, interpretat ca lipsă de încredere.

• Germania. Contractele în acest caz sunt şi mai detaliate decât în Statele Unite. O dată semnate, germanii le respectă cu sfinţenie şi se aşteaptă ca şi partenerii să facă acelaşi lucru.

• Japonia. Contractele sunt orientative şi orice problemă este soluţionată mai curând prin arbitraj decât prin procese în justiţie. Contractele includ o clauză care permite renegocierea completă în cazul unor schimbări majore de situaţie. De multe ori, an angajament informal şi verbal din partea unui executiv japonez valorează mai mult decât un contract scris.

• Africa de Sud. Nu este o societate amatoare a proceselor în justiţie. Contractele de afaceri nu sunt prea complicate, dar uneori sunt întocmite intenţionat în termeni vagi pentru a lăsa libertate de manevră în cazul apariţiei unor situaţii nefavorabile.

• Rusia. În această societate contractele sunt privite ca nişte declaraţii de intenţii a căror nerespectare atrage penalităţi clar definite şi severe. Reglările extra-juridice de conturi, în stil mafiot, sunt mai degrabă regula decât excepţia.

• Mexic. Contractele reprezintă mai mult o chestiune de onoare personală decât un angajament al firmei. Când sunt corecţi, mexicanii o fac mânaţi de principiile lor morale personale, dar dacă persoana respectivă emigrează sau moare, contractul nu mai are nicio valoare. În astfel de situaţii se mai poate spera eventual la o renegociere.

• Egipt. Contractele au mai degrabă valoarea de principii orientative, deoarece conţinutul unui contract poate fi renegociat, revizuit şi completat pe parcursul derulării afacerilor. Nerespectarea clauzelor contractuale nu atrage nici blam moral, nici consecinţe legale serioase. Acesta este oarecum şi din nefericire şi cazul ţării noastre.

Această diversitate culturală se manifestă pe toate planurile vieţii economice, de aceea este bine să ne informăm de cultura ţării cu care dorim o colaborarea în domeniul afacerilor.

”Cultura reprezintă un ansamblu de valori, de convingeri, modele de comportament, cunoştinţe, moravuri, legi şi obiceiuri comune unei societăţi, care orientează modul în care membrii săi gândesc, simt şi acţionează, pe fondul unei anumite viziuni despre ei înşişi în relaţie cu ceilalţi.”

Unele elemente ale culturii exercită o influenţă considerabilă asupra comportamentului în afaceri. Felul în care se definesc popoarele şi culturile au un impact major asupra eticii lor în afaceri. În japonia, de exemplu, interesele, nevoile şi ţelurile grupului sunt mult mai importante decât cele individuale. Deciziile se iau prin consens, urmărind mai presus de orice păstrarea armoniei colective.

O problemă fundamentală frecventă în afacerile internaţionale este alegerea uneia dintre următoarele două politici alternative: fie respectarea strictă a codului etic al firmei din ţara de origine, oriunde ar opera în lume, fie adaptarea politicii firmei la tradiţiile şi stilul de afaceri din fiecare ţară străină unde operează.

Păstrarea strictă a codului etic al corporaţiei, elaborat pe baza valorilor morale din ţare de origine al acesteia, are avantajul că menţine reputaţia firmei nepătată şi nu stârneşte obiecţii, rezerve sau critici vehemente din partea consumatorilor, consolidând totodată şi prestigiul firmei pe plan internaţional. Dezavantajul major al acestei politici constă în faptul că pe anumite pieţe nu se poate pătrunde şi nu se pot face afaceri profitabile dacă nu se acceptă recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect etic, datorate corupţiei sau concurenţei neloiale.

Flexibilitatea codurilor etice şi adaptarea la practicile economice locale permite corporaţiilor multinaţionale să penetreze pieţele dominate de practici neetice şi să se menţină pe acele pieţe, cu profituri tentante. Dezavantajele acestei practici sunt legate de reacţiile opiniei publice din ţările de origine şi în general din statele care adoptă o politică dură faţă de corupţie, dar şi efecte negative pe termen lung prin imposibilitatea atragerii de parteneri serioşi cu o putere de cumpărare mare.