Euro-Regiunile

I. Euroregiunile - forme de cooperare transfrontaliera

Termenul de “regio” provine din latinescul “regere”, care însemna a trage o linie sau o granita. În Roma antica “regio” era folosit pentru a demarca o zona, nu neaparat pentru a o si guverna; mai mult spatiul care era desemnat de termenul “regio” nu avea un statul legislativ si nici nu intra sub jurisdictia unei guvernari institutionalizate.

Situatia, se poate afirma, se mai perpetueaza si în prezent: o euroregiune sau o alta forma de cooperare transfrontaliera nu duce obligatoriu, sau poate chiar deloc, la creearea unor noi nivele de guvernare transfrontaliera. Acestea nu detin putere politica si domeniile lor de activitate sunt limitate la competentele autoritatilor locale si regionale care le formeaza.

Privite din perspectiva geografica, euroregiunile se definesc ca fiind structuri transfrontaliere de cooperare între entitatile locale sau regionale despartite de o granita, cu scopul de a promova interesele comune si de a mari nivelul de trai al populatiilor frontaliere.

Asociatia Europeana a Regiunilor de Granita a stabilit o seama de criterii pentru identificarea euroregiunilor:

- asociere a autoritatilor locale sau regionale de-o parte si alta a granitei nationale;

- asociatie cu un secretariat permanent si cu o echipa tehnica si administrativa care detine propriile resurse;

- asociatii de drept privat, organizatii non-profit sau fundatii de o parte si alta a granitei, care functioneaza în concordanta cu legislatia nationala în vigoare;

- asociatii de drept public, fondate pe baza unor acorduri interstatale, la care participa si autoritati teritoriale.

Ideea unei “Europe a regiunilor” a aparut în Europa de Vest în anii ‘60, formula fiind enuntata în scrierile eseistului elvetian Denis de Rougemont care critica statul centralizat care blocheaza afirmarea entitatilor interne. Tot din anii ‘60 dateaza si prima colaborare între regiuni vecine creata la granitele Frantei, Elvetiei si Germaniei. Astfel fenomenul euroregional a aparut în strânsa legatura cu evolutia autonomiei locale si a regionalizarii. Dar el nu presupune stergerea granitelor nationale sau iesirea acestor teritorii de sub autoritatea organelor centrale, ci constau în crearea unor legaturi directe între regiuni si comunitati aflate de o parte si de alta a frontierelor de stat, în virtutea competentelor autoritatilor locale, asa cum sunt ele definite în legislatia nationala si europeana.

Conditiile pentru dezvoltarea optima a unei euroregiuni sunt considerate a fi echilibrul economic minimal, existenta unei apropieri culturale în ciuda diversitatii etnice, proximitatea geografica si aceeasi mostenire istorica, iar cooperarea se desfasoara cu precadere în aceste domenii. Deci nu poate fi vorba de o încalcare a suveranitatii nationale nefiind vizate domenii strategice si nici nu creeaza autoritati de conducere egale statului national.

Asa cum sunt definite prin Conventia-cadru europeana privind cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale (1980) a Consiliului Europei, scopurile euroregiunilor sunt:

- cresterea încrederii si a tolerantei ca premise ale unei bune relatii de vecinatate în teritoriile de granita care cuprind minoritati nationale

- îmbunatatirea serviciilor publice peste frontiere, managementul problemelor care depasesc granitele statelor cum ar fi cele de mediu

- coordonarea politicilor de interes comun: planificare regionala, dezvoltare rurala si urbana, turism, transporturi

- rezolvarea problemelor specifice ale populatiei de granita ca impozitarea, securitatea sociala, muncitorii transfrontalieri

- stabilirea de structuri institutionale de cooperare care sa asigure colaborarea în cadrul euroregiunilor între actorii implicati.

Euroregiunile difera în practicarea activitatilor transfrontaliere. Unele dintre ele se limiteaza la schimb de informatii, consultari si studii comune, în timp ce altele au capacitatea sa administreze si sa implementeze proiecte concrete. Mai trebuie mentionat ca, desi atât Consiliul Europei, cât si Uniunea Europeana sunt implicate în dezvoltarea politicilor regionale, este de remarcat diferenta de orientare a celor doua institutii. Astfel, daca politica regionala a UE are mai ales o finalitate economica, Consiliul Europei acorda o importanta deosebita conservarii patrimoniului cultural specific, dialogului între culturi, grupuri etnice si religii, precum si dezvoltarii institutionale.

În cazul în care nu exista tratate internationale privind cooperarea transfrontaliera pe o granita specifica, etapele pentru înfiintarea structurilor de tip euroregiune pot fi considerate urmatoarele:

- autoritatile regionale/locale (municipalitati, judete, regiuni etc.) constituie asociatii dedicate cooperarii transfrontaliere, pe ambele parti ale granitei, urmând prevederile legilor;

- aceste asociatii semneaza ulterior un acord de cooperare transfrontaliera (de obicei sub lege privata) care urmareste urmatoarele aspecte:

- reprezentare egala în structura de conducere a Euroregiunii (consiliu, comitet);

- contributia finaciara în vederea constituirii bugetului comun al asociatiei;

- secretariat comun;