Evaziunea fiscală

I Noțiunea de evaziune fiscală

Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor precum și povara ce vine la pachet cu aceste obligații au dus la stimularea, încă din cele mai vechi timpuri, a ingeniozității persoanelor, atunci când vine vorba de procedee prin care să fie evitată plata acestor sume.

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părți mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Într-o definiție mai complexă, ea poate fi prezentată ca fiind acțiunea de sustragere, prin orice mijloace, de la impunerea sau de la plata impozitelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale.

Având în vedere faptul că acest fenomen economico-social este deosebit de important, statele lumii încearcă să găsească soluții pentru a limita cât mai mult consecințele nedorite ce rezultă din prezența acestuia.

Efectele negative indiscutabile pe care le generează fenomenul evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor veniturilor fiscale, determinând importante distorsiuni în mecanismul funcționării pieței.

Termenul de evaziune fiscală, în sensul cel mai simplist, poate fi definit ca “arta de a evita căderea în câmpul de atracție al legii fiscale”. Astfel, ea este văzută ca rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a neprevederii și nepriceperii legiuitorului.

În momentul în care sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să evadeze. Se poate afirma faptul că această acțiune este un reflex economic ce duce la dispariția capitalurilor pe care fiscul le are în vedere.

Natura omenească are întotdeauna tendința de a pune interesul general în urma interesului particular. Ea este înclinată să considere impozitul mai mult ca un prejudiciu decât ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să vadă întotdeauna cu ochii săi pe acela care vrea să-i micșoreze patrimoniul.

II Formele evaziunii fiscale

Din punctul de vedere al modului în care poate fi săvârșită, evaziunea fiscală cunoaște două forme de manifestare:

a) Evaziune fiscală licită (realizată sub protecția legii)

b) Evaziune fiscală ilicită (frauduloasă) sau fraudă fiscală

Din punct de vedere spațial:

a) Evaziune fiscală la nivel național

b) Evaziune fiscal internațională

Evaziunea fiscală licită reprezintă sustragerea unei părți din materia impozabilă, fără a fi considerată contravenție sau infracțiune. Ea presupune exploatarea cadrului normativ existent, în sensul valorificării inteligente a inconsecvențelor, contradicțiilor sau echivocității unor prevederi legale, în scopul evitării obligațiilor legale catre stat.

Prima tendință în ceea ce privește această formă a evaziunii fiscale ar fi să afirmăm că atrage culpa subiectului economic implicat. Cu toate acestea, acestuia nu i se aplică sistemul de penalități, care însoțește frauda fiscală, întrucât acesta nu a încălcat nici o lege, ci practic a profitat de legislația existentă sau mai bine spus de lipsa ei, recurgând la o cale neprevăzută inițial de legiuitor și, în consecință, tolerată prin scăpare din vedere, singurul "vinovat" de producerea evaziunii fiscale legale fiind, deci, legiuitorul.

Evitarea obligațiilor fiscale, în limitele legii, necesită, de obicei, asistență din partea unor contabili sau avocați specializați în domeniul fiscal. Astfel, costurile implicate sunt suportate și justificabile doar pentru contribuabilii cu venituri mari. Frecvența manifestării acestui tip de evaziune este mai accentuată în perioadele când se modifică sau se introduc legi noi, precum și atunci când statul utilizează, în mod intenționat, impozitul în scopul promovării unor politici stimulatoare față de anumite categorii socio-profesionale sau în anumite domenii de activitate.

În România, evaziunea fiscală licită s-a realizat, adesea, pe baza facilităților fiscale acordate de guvern: eșalonări, amânări sau scutiri la plata impozitelor și taxelor, a majorărilor și penalităților aferente acestora. Așadar, au fost avantajați contribuabilii rău-platnici, în defavoarea celor care au ales să-și onoreze obligațiile fiscale în termenele legale.

Evaziunea fiscală frauduloasă (frauda fiscala), constituie o formă de eludare agravantă, fiind studiată, analizată, legiferată și sancționată, prin măsuri privative de libertate, ori de câte ori este depistată. Aceasta constă, deci, în ascunderea ilegală, totală sau parțială, a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin.