Evaziunea fiscală în România

CAPITOLUL I. EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1. Noţiunea de evaziune fiscală

Juriştii români au fost preocupaţi încã de la începutul secolului de definirea evaziunii fiscale, în acest scop dându-se diferite definiţii cum ar fi de exemplu: “totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cãrora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”.

Evaziunea fiscalã este rezultantã logicã a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cãrui fiscalitate excesivã este tot atât de vinovatã ca şi cei pe care îi provoacã prin aceasta la evaziune.

Art.1 din legea 87/1994 defineşte evaziunea fiscalã ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiţi în continuare contribuabili”. În art.3 din aceastã lege sunt prevazute obligaţiile contribuabilului, şi anume:

- declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legãtura cu subunitãţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în care se desfãşoarã activitãţi producatoare de venituri, bãncile şi conturile bancare în lei sau în valutã, indiferent de locul unde funcţioneazã, în ţarã sau în strãinatate

- declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri

- declararea oricãror schimbãri cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale competente

- evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activitãţile desfãşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege

- plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfãşurãrii de activitãţi supuse taxelor şi impozitelor

1.2. Formele evaziunii fiscale

Dupã modul cum se procedeazã în activitatea de evitare a reglementãrilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscalã legalã şi evaziunea fiscalã ilicitã.

A) Evaziunea fiscalã legalã reprezintã acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazutã a acesteia. Aceastã formã de evaziune nu este posibilã decât atunci când legea este lacunarã sau prezintã inadvertenţe. Evaziunea fiscalã legalã se realizeazã atunci când o anumitã parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasã de la impozitare datoritã modului în care legislaţia fiscalã dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gãsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal, sustrãgându-se în totalitate sau în parte plãţii impozitelor, tocmai datoritã unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rãmân în limita drepturilor lor, fãrã putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apãra decât printr-o legislaţie clarã, precisã.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeazã de interpretarea favorabilã a legislaţiei fiscale, în practica ţãrilor cu economie de piaţã, sunt:

a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervã, în cuantum mai mare decât cel ce se justificã din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile

b) practica unor societãţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, mãsurã care este menitã sã stimuleze acumularea

c) asocierile de familie, precum şi societãţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzãtorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separatã a acestora, repartizarea separatã a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale