Evoluția Pieței de Capital din România

1. Considerente teoretice privind piața de capital

Orice economie este caracterizată de existența și funcționarea unor piețe specializate în tranzacționarea de active financiare. Circuitul activelor financiare, de la ofertanții de fonduri (investitori) la utilizatorii de fonduri, are drept scop satisfacerea nevoilor economice, finalizarea fiind profitul.

O economie sănătoasă depinde, în mod vital, de transferurile eficiente de fonduri de la cei ce economisesc către firme și persoane ce au nevoie de capital - economia depinde de piețe financiare eficiente.

Ca urmare a industrializării crescânde a țărilor dezvoltate, majoritatea oamenilor lucrează pentru corporații și cea mai mare parte a economiilor sunt canalizate către instituții cum sunt: casele de pensii, fondurile mutuale sau companii de asigurări. Aceste instituții posedă peste 90% din totalul obligațiunilor corporative și aproximativ 60% din capitalurile acționarilor ce nu aparțin blocurilor de control sau companiilor-mamă.

Entitățile ce doresc să împrumute bani sunt puse în legătură cu cei ce dispun de surplusuri de fonduri în cadrul piețelor financiare. Fiecare piață operează cu titluri financiare diferite, servește unor clienți diferiți sau acționează în părți diferite ale țării.

Considerăm activul ca fiind un bun aparținând unei persoane și care poate fi valorificat în activitatea economică. În raport cu natura procesului de valorificare, activele sunt de două feluri: reale și financiare.

Activele reale sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau necorporale (intangibile) care, integrate în circuitul economic, generează venituri în viitor sub formă de profituri, rente, chirii etc. (din englez “tangible” sau “real assets”).

Activele financiare sunt materializate în înscrisuri (hârtii ori înregistrări în cont) care consacră drepturile bănești ale deținătorilor lor, precum și drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobânzi, dividende, etc.).

După tipul activelor care se negociază și mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piața financiară este formată din 3 mari sectoare: piața bancară, piața monetară, piața de capital.

Piața bancară se caracterizează prin tranzacții cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societățile bancare au rol de intermediere între investitori și utilizatori, pe baza relațiilor de credit. Se caracterizează prin risc redus, siguranță (posibilitatea retragerii activelor în orice moment).

Piața monetară este caracterizată prin tranzacții cu active financiare pe termen scurt de către societățile financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate și sunt negociabile (exemple de active financiare pe termen scurt: depozite bancare, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit).

O componentă distinctă a pieței monetare este piața valutară, care asigură conversia activelor dintr-o valută în alta.

Piața de capital este specializată în tranzacții cu active financiare pe termen mediu și lung. Acest tip de active au un grad de risc mai mare și sunt negociabile.

Motivația principală a unei piețe de capital constă în economia și plasarea valorilor mobiliare ale agenților economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deținători de excedente bănești.

Mișcarea fondurilor în economie se poate face, fie ca o finanțare indirectă (prin concentrarea fondurilor disponibile în bănci și utilizarea acestor resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri), fie ca o finanțare directă (prin emisiuni de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri).