Evoluția pieței valutare din România

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 3941
Mărime: 39.34KB (arhivat)
Puncte necesare: 7

Extras din referat

1. Piața valutară

1.1 Piața valutară-concept, factori de influență

Piața valutară este un sistem de relații finaciar-valutare prin care se desfășoară vânările și cumpărările de valută (efectivă și în cont) și de devize (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină, activitate ce reprezintă un gen specific de comerț. Pe piața valutară monedele și devizele sunt tratate ca mărfuri și negociate ca atare.

Piața valutară se compune dintr-o serie de bănci autorizate de banca centrală pentru astfel de operațiuni; case de schimb care sunt, de asemenea, autorizate în acet sens și alte instituții care au relații financiar-valutare. De obicei există o bursă de valutară. În unele țări tranzacțiile cu valută se fac în cadrul bursei de valori.

Pe piața valutară negocierile sunt supuse cererii și ofertei, condițiile de schimb fiind stabilite de părți, în limitele prevăzute de lege. În urma acestor negocieri valoarea de schimb a valutelor variază, stabilindu-se în jurul unei valori medii numite cursul valutar al pieței.

Piețele valutare se supun legislației financiare și monetare ale statului pe teritoriul căruia funcționează, fiind supuse controlului băncii centrale sau al altor autorități financiare.

Există însă și piețe valutare care au un caracter internațional deservind interese nelocalizate pe un anumit spațiu geografic. Aceste piețe au influențe puternice în activitatea valutar-financiară internațională. Astfel, cursurile valutare stabilite pe aceste piețe determină în bună parte cursul valutar pe alte piețe valutare. Cele mai importante piețe valutare cu caracter internațional sunt: Londra, Zürich, Paris, New-York, Tokio, Frankfurt ș.a. Piețele valutare internaționale, fiind și ele plasate pe teritoriile unei țări, au obligația, de asemenea, de a respecta legislația acestor țări, dar, evident, această legislație este mai permisivă, fapt căruia se datorează și dezvoltarea lor.

Pe piața valutară, tranzacțiile ajung uneori să se desprindă de activitățile economice propriu-zise, ele efectuându-se numai din anumite interese, caz în care cererea și oferta sunt deformate. Aceste situații apar ca urmare a unor factori specifici: speculația valutară, arbitrajul valutar și intervenția statului.

Speculația valutară este operația de vânzare-cumpărare, care nu are o bază economică, ea efectuându-se numai în scopul de a realiza un câștig din negocieri. Acest câștig se realizează prin folosirea inteligentă a diferențelor de curs valutar între două valute pe aceeași piață, sau pe piețe diferite sau între cursul la vedere (imediat) și cel la termen (îndepărtat). Speculația valutară comportă un risc inerent, căci dacă previziunea agentului nu se realizează, pot rezulta pierderi.

Arbitrajul valutar este un gen asemănător de activitate cu deosebirea că se efectuează de către bănci și cu valori mai mari. Băncile au mijloace moderne și perfecționate de informație promptă asupra evoluției cursului valutar pe diverse piețe.

Intervenția statului constă în cumpărări sau vânzări masive de valută, în scopul menținerii cursului valutar al monedei naționale. În condițiile stabilite de organizațiile financiare internaționale, statul este obligat să intervină pentru a menține fluctuația monedei naționale în anumite limite. Uneori această intervenție, cu toate sacrificiile de valută din rezerva internațională, s-a dovedit a fi fără efect, fiind în joc influența unor factori mult mai puternici.

Rolul piețelor valutare este determinat de posibilitatea pe care acestea le oferă participanților la schimburile economice internaționale, pentru obținerea și alegerea mijloacelor de credit și de plăți cele mai convenabile.

Creșterea importanței piețelor valutare în dezvoltarea schimburilor economice internaționale este condiționată de următorii factori:

- tendințele de liberalizare a comerțului internațional și de atenuare a restricțiilor valutare datorită activității organismelor financiare internaționale;

- creșterea ponderii creditului internațional în volumul tranzacțiilor comerciale externe;

- tendința de creștere a rolului unor valute naționale cu mare pondere pe piața financiar-bancară internațională;

- creșterea unei penurii de lichidități, îndeosebi pentru țările în curs de dezvoltare.

Penuria de lichidități este combătută de organismele financiare internaționale, care facilitează și dirijează creditele pe piețele valutare.

Amploarea relațiilor economice internaționale, participarea tuturor țărilor la circuitul economic mondial, fac să crească rolul piețelor valutare în desfășurarea operațiunilor economice externe. Ele devin un fel de barometru al activității economice dintr-o țară și în același timp al conjucturii economice generale de pe piața internațională.

Preview document

Evoluția pieței valutare din România - Pagina 1
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 2
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 3
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 4
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 5
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 6
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 7
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 8
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 9
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 10
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 11
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 12
Evoluția pieței valutare din România - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Evolutia Pietei Valutare din Romania.docx

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Piața valutară și influența sa asupra cursului de schimb

I N T R O D U C E R E Lucrarea de faţă îşi propune prezentarea conceptului de piaţă valutară, ca fiind locul unde se desfăşoară vânzarea şi...

Piața Valutară în România

CAPITOLUL 1 PIAŢA VALUTARĂ(DEFINIŢII,TRĂSĂTURI,CONŢINUT,ORGANIZARE) 1.1.DEFINIŢII TRĂSĂTURI: Piaţa valutară asigură confruntarea cererii şi...

Integrarea monetară europeană și moneda euro

CAPITOLUL 1 Consideraţii generale cu privire la noţiunile de euro şi integrare monetară 1.1. Integrarea economică şi monetară europeană. Misiune...

Piețe financiar globale - piața valutară

Capitolul I: ELEMENTE CONCEPTUALE Valutele şi monedele internaţionale Moneda unei ţări reprezintă unitatea de măsură care serveşte la evaluarea,...

Apariția și dezvoltarea pieței valutare în România

1.1 APARITIA SI DEZVOLTAREA PIETEI VALUTARE IN PLAN INTERNATIONAL In societatea contemporana, volumul zilnic de schimburi valutare tranzactionat...

Practică Banca Românească

Introducere Obiectivul principal al practicii îl constituie dezvoltarea aptitudinilor de muncă necesare ale studenților sau masteranzilor, cu...

Evoluția Pieței Muncii în România

CAPITOLUL I. EVOLUŢIA PIEŢEI MUNCII ÎN ROMÂNIA 1.1. Piaţa muncii în România – caracteristici principale Efectuarea unui studiu cuprinzător cu...

Tipuri de plasamente bancare

I. Caracteristicile plasamentelor bancare în România I.1. Conceptul de plasament bancar Conceptul de plasament bancar poate fi definit ca o...

Ai nevoie de altceva?