Expertiză contabilă

Expertizele contabile judiciare au o tradiție mai îndelungată. De altfel, înseși conceptele de bază ale expertizei contabile au luat ființă și s-au cristalizat în domeniul judiciar. În țara noastră primele referiri la necesitatea expertizei contabile sunt conținute în Codul Comercial din 1887, care prevedea dreptul judecătorului de a ordona cercetarea scriptelor de către un specialist în materie de societăți, asigurări, falimente, litigii comerciale.

Dar asemenea prevederi erau mai puțin precise și frecvent contradictorii, utilizându-se alternativ denumirea de experți, comisari și arbitri, ceea ce demonstrează că la momentul respectiv noțiunea de expertiză contabilă și rolul expertului în cadrul procedurilor judiciare erau insuficient de clare. Un exemplu ar fi edificator în acest sens. Astfel în articolul 155 din Codul Comercial era prevăzut dreptul asociaților de a se adresa Tribunalului de Comerț atunci când au bănuieli că directorul, administratorii sau cenzorii se fac vinovați de neregularități, „Tribunalul, ascultând pe administrator și cenzori dacă recunoaște urgența de a lua măsuri înainte de întrunirea adunării generale, poate dispune printr-o încheiere a se inspecta registrele societățiin numind în acest sens unul sau mai mulți comisari, al căror onorar va fi în sarcina reclamantului”. După cum putem observa, era vorba de o veritabilă expertiză contabilă ordonată de o instanță, deși textul de lege nu o califica în mod explicit ca atare.

În prezent, dar și în etapele anterioare, expertizele contabile judiciare propriu-zise sunt cele care au ca și scop și finalitate administrarea lor ca mijloace de probă în justiție. Acestea sunt ordonate de către organele de jurisdicție (Judecătorii, Tribunale, Curți de Apel), fie de către organele de cercetare sau de urmărire penală.

Principala necessitate a expertizelor contabile judiciare decurge din faptul că sistemul contabil din întreprinderi, instituții și organizații poate fi condus și organizat numai de specialiști în materie, iar datele și informațiile furnizate de contabilitate pot fi interpretate corect doar de către profesioniști ai domeniului. Cu atât mai mult folosirea datelor și documentelor contabile ca probe în justiție nu se poate face în orice condiții.

Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX reprezintă cristalizarea relaţiilor capitaliste în România. Structurarea instituţiilor statului şi dezvoltarea societăţilor comerciale impuneau organizarea unui sistem de contabilitate atât la nivel de întreprindere, cât şi la nivel de administraţie publică. Datorită faptului că nu exista un cadru legal, cei care se ocupau cu ţinerea registrelor şi cu înregistrarea şi prelucrarea datelor contabile erau, de cele mai multe ori, persoane necalificate.

Necesitatea numirii unor persoane competente care să se ocupe în special cu efectuarea expertizelor judiciare a grăbit procesul de cristalizare şi de organizare a profesiei contabile.

În anul 1888, un grup de absolvenţi ai şcolilor comerciale, în majoritate funcţionari superiori ai Băncii Naţionale a României, înfiinţează Cercul Absolvenţilor Şcoalelor Comerciale şi Financiare, al cărui preşedinte este ales profesorul Theodor Ştefănescu. Scopul declarat al Cercului era de “organizare şi legiferare a unei asociaţii de experţi contabili”.

În anul 1898, Cercul absolvenţilor se transformă în Asociaţia Absolvenţilor Şcoalelor Superioare de Comerţ, sub preşedinţia aceluiaşi Theodor Ştefănescu.

Pe 29 octombrie 1906, cu ocazia Expoziţiei naţionale din Parcul Carol I, se organizează cel dintâi Congres al Asociaţiei Absolvenţilor Şcoalelor Superioare de Comerţ, unde ca prim punct din program figura “necesitatea legiferării profesiei de contabil”, dar mai ales stăvilirea erorii grave ce se comitea prin încredinţarea expertizelor de natură contabilă persoanelor cu totul străine de această profesie.

Anul 1907 marchează instaurarea bazelor „Uniunii absolvenților școalelor superioare de comerț”, urmând ca în februarie 1916 aceasta să devină persoană juridică.

În anul 1918 au luat ființă „Asociația titraților în științe comerciale” și „Cercul de studii comerciale”, tot în această perioadă comercianţii din toată ţara îşi strâng rândurile, iar lupta pentru constituirea unui Corp al contabililor se reia cu şi mai mare perseverenţă.

Se pune în discuția Cercului de studii comerciale problema experților contabili, în anul 1919, hotărându-se înființarea unui corp de experți contabili.

Astfel în anul 1921 a fost înființat Corpul de Contabili Autorizați și Experți Contabili, ca o persoană juridică, cu statut propriu, clar, cu norme și reguli specifice profesiei în cauză.