Expertiză și etică în gestiunea afacerilor

CAPITOLUL I. Introducere

P. V. Lewis defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv”.

Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, spune în sensul cel mai frecvent utilizat, etica în afaceri este un domeniu de investigaţii filosofice, având propriile sale probleme şi teme de discuţie, specialişti, publicaţii, centre de cercetare şi, desigur, o varietate de curente sau şcoli de gândire.

Crisp sugerează că „etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens (cel conturat în definiţia lui Lewis), de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină «etica» afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali” .

Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale. Nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acţionează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice”.

O definiţie şi mai scurtă propun Andrew Crane şi Dirk Matten, într-un foarte recent tratat semnificativ „Etica în afaceri este studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu (ceea ce este moralmente) bine şi rău”.

Ştiinţa eticii are un caracter analitic se preocupă de cauzele acţiunilor noastre în funcţiile de standardele aflate în vigoare şi ne spune ce trebuie să facem; ea nu este însă o ştiinţă descriptivă nu ne indică cum să facem, dar este orientată spre acţiune: se învaţă din practică. De aceea, se foloseşte adesea şi conceptul de etică aplicată, prin care se înţelege analiza din punct de vedere moral a unor situaţii concrete din practica socială sau profesională, în vederea luării unor decizii.

Etica este o trăsătură umană universală chiar dacă codul de etică nu este acelaşi pentru toţi, el prezentând particularităţi pentru fiecare societate, organizaţie sau pentru fiecare individ în parte.

Etica socială se ocupă de relaţiile omului cu cei din jurul sau, individul fiind în centrul acestor relaţii. Din raţiuni economice organizaţiile acţionează întotdeauna în serviciul unor persoane; binele comun al organizaţiei reprezintă un ansamblu de obiective pe care membrii săi încearcă să le atingă. De aceea putem afirma că etica în organizaţie se bazează pe două principii fundamentale:

- supremaţia omului şi a principiilor morale asupra organizaţiei;

- atingerea scopului sau binelui comun, respectând principiile morale.

Din punctul de vedere al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, etica este definită ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite societăţi sau organizaţii. Contextualizată astfel, discuţia despre etică porneşte de la ipoteza că afacerile ar trebui să conţină şi acea dimensiune numită responsabilitate socială. Susţinătorii acestei idei cred că atât marile corporaţii, cât şi firmele mici au obligaţii şi faţă de societate, obligaţii care se situează deasupra celei de maximizare a profitului. Unul dintre argumentele aduse în discutie este acela că, fiind atât de puternice, corporaţiile au datoria să-şi asume responsabilităţi sociale. Corporaţiile trebuiesc conduse în beneficiul tuturor celor care au interese în respectivele firme, (clienţii lor, furnizorii, angajaţii şi comunităţile locale) la fel ca şi faţă de proprietari. Conducerea corporaţiei este încărcată cu o responsabilitate bazată pe credibilitate faţă de toţi cei implicaţi. Argumentaţia anterioară prezintă aceeaşi valoare de adevăr şi în cazul în care este aplicată organizaţiilor de dimensiuni mai reduse. De aceea, putem considera provocările legate de etică organizaţională din mai multe perspective:

- cum putem genera o cultură a organizaţiei care să fie caracterizată de schimbare, flexibilitate, îmbunătăţire continuă, şi să menţinem în acelaşi timp un sentiment de stabilitate şi siguranţă?

- cum facem ca oamenii şi cultura să se alinieze la strategie, în aşa fel încât fiecare om din organizaţie să fie la fel de devotat strategiei ca şi cei care au formulat-o?

- cum pot toţi oamenii (de la toate nivelurile organizaţiei) să adopte principiile calităţii maxime şi ale îmbunătăţirii continue chiar dacă sunt cinici, obosiţi, dezamăgiţi?

- cum eliberăm creativitatea, talentul şi energia vastei majorităţi a angajaţilor, ale căror posturi nu cer şi nici nu recompensează astfel de resurse?

- cum realizăm şi păstrăm un echilibru înţelept şi mereu reînnoit între zona profesională şi cea personală a vieţii, în mijlocul permanentelor presiuni şi crize?

- cum putem crea o echipă ai cărei membri se completează reciproc, bazată pe respect mutual, în condiţiile în care puţini oameni preţuiesc diversitatea şi pluralismul?

În ultimii ani, organizaţiile tind să devină din ce în ce mai conştiente la nivel global de responsabilităţile lor faţă de totalitatea celor pe care activităţile operaţionale – şi nu numai – îi implică. într-o primă fază, aceasta se manifestă prin elaborarea şi aplicarea unui plan de măsuri menit a îmbunătăţi comunicarea dintre organizaţie şi toţi reprezentanţii grupurilor de interese cu care ele vin în contact, permanent sau incidental.

Deşi nu există o formulă universală pentru a rezolva dilemele etice, un anumit cadru de organizare a gândirii este absolut necesar. Analiza poziţiei tuturor celor implicaţi oferă uneltele de care este nevoie pentru a putea analiza diferitele elemente şi a formula o decizie. Este necesară întocmirea unei liste a tuturor părţilor ce pot fi afectate de respectiva decizie de afaceri, urmând a fi totodată evaluate daunele şi beneficiile acestei acţiuni asupra tuturor celor implicaţi. Următorul nivel de analiză determină drepturile şi responsabilităţile fiecăreia dintre părţile afectate.