Falimentul bancar - monedă și credit

1.1 Evoluţia economie româneşti în anii `90

Economia românească a avut, în perioada scursă de la evenimentele din decembrie 1989 şi până în prezent, o evoluţie sinuoasă a cărei principală caracteristică se circumscrie opţiunii generale a poporului român, aceea de reîntoarcere la relaţiile economice de piaţă, puternic deformate în cei peste 50 de ani de conducere centralizată. Datorită unor condiţii interne şi internaţionale de mediu economic şi sociale specifice, precum şi datorită circumstanţelor inedite în care se desfăşoară procesul tranziţiei, economia României nu a răspuns întotdeauna, aşa cum se preconiza, la stimulii de natură economică şi legislativă care să o angreneze pe un drum ascendent în sensul stabilizării şi apoi al creşterii economice durabile. Comportamentul atipic al economiei româneşti în această perioadă are multiple cauze ce ţin atât de factorii politici interni şi internaţionali, cât şi de anumite trăsături ale economiei româneşti, aşa cum a fost ea preluată la sfârşitul anului 1989.

În perioada 1990-1998 au avut loc prefaceri profunde în viaţa economico-socială din România ca urmare a procesului de tranziţie de la forma de conducere excesiv de centralizată la economia concurenţială. Deschiderea economiei româneşti impusă de noile condiţii economice şi politice, a dus la apariţia unor fenomene contradictorii de creştere şi descreştere a rezultatelor economice ale ţării, care pe ansamblu au determinat o scădere continuă a nivelului de trai şi a calităţii vieţii în România. Impactul evoluţiilor din economie asupra dezvoltării umane au fost preponderent negative, fiind exprimat în esenţă prin pierderi masive de locuri de muncă şi modificarea structurii pe ramuri a ocupării forţei de muncă în direcţii ce sunt împotriva unei evoluţii normale conform experienţei statelor dezvoltate :

-Numărul de salariaţi a scăzut cu aproximativ 3 milioane între 1990 şi 1997;

-Ponderea populaţiei ocupate în agricultură- domeniu slab remunerat- a crescut de la 29% în 1990 la 35,5 % în 1996;

-Şomajul s-a menţinut la cote înalte, evoluţia şomajului în România fiind de la 337440 persoane în 1990 (3%), la 1.223.925 în 1994 (10.9%) din totalul populaţiei ocupate;

-Semnalarea unei vaste pieţe negre a muncii unde se apreciază că lucrează aproximativ 1,5 milioane persoane;

-Disponibilizări masive în cazul restructurării unor regii sau societăţi comerciale falimentare, neînsoţite de programe de absorbţie a şomerilor în alte sectoare etc.

1.2 Economia românească în prezent

Anii 1998 şi 1999 s-au dovedit a fi alţi ani nefaşti pentru economia românească: indicatorii macroeconomici demonstrând cu evidenţă această afirmaţie. În aceşti ani de căutări lipsite de finalitate, soluţiile au fost preluate în mare parte din experienţele anterioare şi, ca urmare, rezultatele s-au arătat nesatisfăcătoare.

Politicile economice nu au dovedit o înţelegere reală a crizei pe care o parcurge economia românească; de aici , neputinţa şi ineficienţa lor. Evaluările au pornit, cel mai adesea, nu de la cauzele şi esenţa crizei, ci de la efectele acesteia. Şi efectele cele mai importante sunt recesiunea şi criza financiară.

Esenţa crizei economice constă în simultaneitatea dintre declinul producţiei şi persistenţa inflaţiei. Iar dimensiunea sa structurală este dată de insuficienta dezvoltare a mecanismelor de piaţă.

Consider că aprecierea guvernanţilor anilor 1992-1996, potrivit căreia strategia din acea vreme a fost mai bună pentru România, trebuie combătută. E drept, analiza comparativă a indicatorilor macro arată că , spre deosebire de anii 1998-1999, în 1994-1995 s-a înregistrat o relativă creştere economică.

Un raport prezentat la sfârşitul anului 1993 de către Centrul pentru Studii Politice şi Analiză Comparativă şi numit în mod sugestiv „Sindromul tergiversării”, enumera 103 teme rămase nerezolvate de guvernările de până atunci. Iată câteva dintre ele:

-Descurajarea constituirii şi consolidării mediului de afaceri şi a iniţiativei private;

-Utilizarea managementului economic ca instrument pentru amânarea dezetatizării;

-Menţinerea blocajului economic şi financiar;

-Neaplicarea legislaţiei şi procedurilor cu privire la situaţia de faliment şi executarea silită a societăţilor comerciale;

-Ignorarea creşterii datoriei externe şi menţinerea utilizării creditelor îndeosebi pentru consum;

-Continuarea politicii de subvenţionare a industriei de stat după criterii nespecifice economiei de piaţă.