Falimentul băncii Barings

1. Scurt istoric

Barings, cunoscuta inainte ca Baring Brothers & Co, a fost cea mai veche banca comerciala din Anglia, fiind fondata in 1762 de Sir Francis Baring.

Barings a avut o istorie lunga ce abunda in evenimente rasunatoare. In 1802, a spijinit finantarea achizitiei statului american Louisiana de la Imperiul Francez in ciuda faptului ca Anglia era in razboi cu Franta iar tranzactia a finantat efotul militar al lui Napoleon.

Mai tarziu, eforturile indraznete (mai multe majorari de capital) au generat probleme grave pentru banca Barings iar in 1890, dupa Revolutia din Brazilia, banca este salvata de un consortiu organizat de guvernatorul de atunci al Bancii Angliei, William Lidderdale. Aceasta „salvare” prompta a diminuat popularitatea de care se bucura pana atunci. Aceasta noua si discreta abordare a bancii a contribuit la stabilirea unor stranse legaturi cu Regele George V si cu monarhia britanica ce va dura pana la marele colaps din 1995. Familia Baring a fost investita cu titlul de Baron Revelstoke. Restrictiile impuse bancii in aceasta perioada au privat-o de popularitate in lumea financiara dar acest dezavantaj a fost compensat mai tarziu cand refuzul bancii de a finanta recontructia Germaniei dupa primul Razboi Mondial a salvat-o de la pierderi majore pe care le-au experimentat alte banci britanice la inceputul marii recesiuni.

Candva un monstru in industria bancara, Barings a fost ingenuncheata pe 26 Februarie 1995 de actiunile unui singur om, Nick Leeson care a pierdut 1.4 miliarde de dolari speculand pe SIMEX (Singapore International Monetary Exchange), folosind in principal contracte futures. Dupa colaps, Barings a fost cumparata de societatea financiara daneza ING pentru suma de 1 lira sterlina, preluandu-i toate datoriile, Barings nemaiavand o existenta de sine statatoare ca si corporatie. Numele ei a supravietuit o perioada ca Baring Asset Management dar BAM a fost divizata si vanduta de ING catre Mutual and Northern Trust in martie 2005.

2. Privire de ansamblu asupra cazului

Falimentul Bancii Barings, in Februarie 1995, este expresia clara a faptului ca managementul riscului nu a functionat. Esecul a fost total neasteptat. In decurs de numai cateva zile, banca a trecut de la o pozitie pe piata aparent puternica la faliment. Ceea ce a socat opinia publica a fost faptul ca falimentul a fost provocat de actiunile unui singur trader, detasat intr-un mic birou din Singapore.

Traderul Nick Leeson, a fost angajat de Barings pentru a profita de oportunitatea arbitrajului pe derivative la Singapore Mercantile Exchange si Japan’s Osaka Exchange. De fapt, el si-a asumat pozitii prea riscante prin cumpararea si vanzarea contractelor futures de diferite valori sau de tipuri diferite. Totul a inceput pe 16 Ianuarie 1995 cand Leeson a adoptat o pozitie short (vanzare) pentru derivatele de pe cele doua piete bursiere: Singapore si Tokyo, mizand ca piata nu va fluctua peste noapte. Dar, in dimineata zilei de 17 Ianuarie 1995, cutremurul Kobe din Japonia a trimis piata asiatica intr-un colaps, tragand si investitiile lui Leeson dupa ea. Leeson a incercat sa-si compenseze pierderile printr-o serie de investitii extrem de riscante, de data aceasta pariind ca Nikkei va inregistra o revenire rapida, lucru care nu s-a intamplat si s-a concretizat intr-o imensa gaura financiara de 1.4 miliarde USD, de doua ori mai mult decat capitalul disponibil din banca.

In 1993, Nick Leeson a fost numit General Manager al sucursalei Barings Futures din Singapore. In aceasta calitate, el a putut ascunde tranzactiile bursiere neautorizate timp de mai bine de 1 an abuzand de cele 2 functii pe care le detinea: supraveghea atat activitatile bursiere cat si cele de back-office, adica:

1. Tranzactiona ordinele pe futures si options ale clientilor sau ale altor firme din interiorul companiei, si

2. Arbitraja diferentele de pret dintre contractele futures ale firmei Nikkei tranzactionate pe bursele din Singapore si Japonia.

Arbitrajul este prin definitie o strategie cu risc scazut si i-a fost incredintata lui Leeson si echipei sale cu scopul de a produce profituri mici, si nu pentru a specula castigurile.

Experienta lui Leeson in tranzactiile bursiere era destul de redusa dar a dat un examen care l-a calificat sa speculeze pe SIMEX impreuna cu colegii lui.

Managerii seniori ai bancii proveneau in principal dintr-o banca comerciala si nici ei nu aveau destule cunostinte despre trading cu derivative. Chiar si in fata unor profituri mari, care le-ar fi tras un semnal de alarma asupra riscurilor mari pe care le implicau, managerii au continuat sa creada ca Leeson si-a acoperit pozitiile pe SIMEX si OEX, astfel facand un profit neriscant.

De fapt, Leeson tranzactiona contracte derivate pe cele 2 piete care erau, in unele cazuri de tipuri diferite iar in alte cazuri de valori neacoperite. De exemplu, ajutatat de lipsa de supraveghere, Leeson a executat o strategie cunoscuta sub numele de „straddle” cu scopul de a face profit prin vanzarea de optiuni put si call pe acelasi instrument financiar, in cazul acesta, indicele Nikkei 225. O operatiune straddle genereaza castiguri cand piata este stabila dar poate produce pierderi dezastruoase daca piata este volatila, un contrast izbitor cu arbitrajul relativ conservator pe care Barings il avea in vedere pentru operatiunile derulate de Leeson.