Fenomenul migrației în România - migrația cercetătorilor români

I. Preambul

Fenomenul migratiei a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanta, invazii, colonizari si cruciade, sau provocate, în general, de atractia exercitata de regiunile mai bogate asupra populatiilor mai sarace.

In zilele noastre preocuparea demografica reapare datorita riscurilor pe care le naste in producerea unor crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influenta in mod negativ ordinea sociala, sau in declansarea unor tulburari a echilibrelor etnice sau religioase.

Deşi în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a înregistrat fluxuri sporite, problema migraţiei internaţionale este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.

În cadrul fluxurilor de populaţie, circulaţia forţei de muncă înregistrează dimensiuni în creştere,atât a numărului cât şi a intensitătii. La scară mondială migraţia este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o ţară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale”. Acestea sunt fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate cele trei atribute simultan.

Pentru spaţiul european, circulaţia persoanelor şi respectiv a forţei de muncă prezintă o importanţă deosebită, lărgirea UE în valuri succesive, îmbătrânirea demografică a populaţiei ţărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat şi motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea circulaţiei persoanelor şi a forţei de muncă.

II. Definitia fenomenului de migratie

Migratia reprezinta deplasarea unei populatii dintr-o regiune in alta, pentru a se stabili acolo. Ea reprezinta deci deplasare si stabilire. A emigra semnifica actiunea de parasire a propriei tari pentru a te stabili in alta tara. A imigra reprezinta activitatea prin care intri intr-o tara, alta decat a ta, pentru a te stabili acolo. In acest sens nu trebuie confundat termenul de „strain” cu „imigrant” cum uneori o fac administratiile care ii contabilizeaza pe detinatorii de permise de sedere ca emigranti. Un student aflat la studii in alta tara, diplomatii sau turistii nu sunt imigranti. Retinem ca fenomenul imigratiei este deci un fenomen international si are ca punct de plecare tara de origine a emigrantului si ca punct de sosire tara in care se va stabili imigrantul respectiv.

Pierre George distinge patru categorii de emigranti:

- emigrantul care isi manifesta dorinta de a-si schimba tara si, in final, nationalitatea;

- muncitorul strain care este un emigrant temporar;

- persoanele deplasate (expulzate, repatriate, transferate) alungate din tara lor de origine;

- refugiatii care au optat pentru parasirea tarii lor.

Dupa cum am observat populatia mondiala in ultimii cincizeci de ani a crescut considerabil. Evolutia si repartizarea sa a evoluat sub influenta, pe de o parte a, dinamicii populatiilor din zona lumii a treia, si, pe de alta parte, sub influenta imbatranirii progresive a populatiei din zonele cele mai bogate. Aceste state au devenit in cativa ani dependente de cerintele de imigrari. Perioada aceasta se caracterizeaza prin rasturnarea de tendinte si prin complexitatea extrema a miscarilor populatiei mondiale. Pentru a argumenta aceasta afirmatie vom analiza in continuare evolutia si tendintele fenomenului imigratiei contemporane. Cu referire la un teri¬toriu naţional, se face distincţia între migraţia internă, atunci cînd deplasarea se face în in¬teriorul ţării respective, şi migraţia externă sau internaţională. Migraţia in¬ternaţională din zilele noastre se realizează sub câteva forme mai importante: migraţia forţei de muncă, migraţia membrilor familiilor lucrătorilor an¬terior emigranţi, migraţia forţată de calamităţi naturale, de persecuţii politice sau religioase, de războaie etc. Dacă, în ceea ce priveşte migraţia internă, nu intervin decât arareori oprelişti de ordin juridic, migraţia internaţională este, într-o măsură importantă, determinată de politicile materializate în reglementări specifice în raport cu emigraţia şi, mai ales, cu imigraţia. Societatea românească se confruntă cu o serie de transformări care sunt conexe cu migraţia ea desemnează deplasarea populaţiei unei regiuni în altă regiune, îndeosebi din zonele rurale către cele urbanizate, dar şi dinspre o societate spre alta. În ambele cazuri cei care se deplasează nu sunt cei mai săraci, ci indivizii capabili să sesizeze decalajul dintre aspiraţiile lor şi posibilitatea de a le realiza. Efectul principal al migraţiei este acela că îi constrânge pe cei care migrază să-şi elaboreze o serie de roluri noi. Este mai evident în cazul migraţiilor internaţionale (Borrie, 1956).

III. Tipuri specifice de migratie

În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare : migrarea permanentă care avea drept principale motivaţii pe cele politice şi pe cele etnice şi migrarea temporară pentru a studia sau lucra în străinătate care se baza numai pe acorduri inter-guvernamentale ale României cu alte ţări. După 1989, principalele motivaţii ale migrării s-au transformat din cele etnice şi politice în motive de ordin economic. O consecinţă este faptul că migraţia temporară a crescut în cifre absolute cât şi ca pondere în totalul migranţilor.

În prezent există câteva mecanisme de migrare prin care are loc migraţia la nivel internaţional. Vom pune accentul pe acele mecanisme pe care le regăsim la nivel european, şi anume cele prin care persoane din România migrează către ţările Uniunii Europene. Astfel avem :

Migraţia permanentă legală reprezintă fluxurile migratorii ce pleacă din România către terţe ţări pentru a se stabili acolo prin următoarele modalităţi :

- pe baza obţinerii unor vize de emigrare în cadrul unor programe speciale de încurajare a emigrării unor persoane ce deţin calificări ce sunt deficitare în ţara primitoare sau alte tipuri de programe (gen loteria vizelor). UE nu derulează astfel de programe de emigrare permanentă. Cetăţenii români care emigrează permanent se îndreaptă către ţările ce au astfel de politici şi programe de emigrare cum ar fi Canada, Australia, Noua Zeelandă, SUA;

- prin căsătoria cu un cetăţean dintr-o ţară membră UE şi schimbarea locului de rezidenţă în ţara partenerului de viaţă;

- posibil ca refugiat sau azilant din motive politice sau de război. În ultimii ani nu a fost cazul României, dar a fost cazul statelor din fosta Iugoslavie