Fiziocratismul și reprezentanții lui

1. Introducere

Pe măsură ce mercantilismul târziu încearca să se modernizeze prin acordarea unui rol din ce în ce mai important producției, în același timp și proporții, creștea și opoziția față de el. Asemenea reacții veneau din mai multe părți, dar cel mai adesea din partea agriculturii, pe care mercantiliștii o neglijaseră.

Ordinea economică gândită exclusiv prin voinţa suveranului, atotputernicia statului cu înăbuşirea liberei iniţiative, imoralismul economic ridicat la rangul de principiu, exacerbarea rolului comerţului şi sacrificarea agriculturii nu puteau rămâne fără contareacţii. Ca urmare, o nouă filosofie socială, cu valori fundamentale în ordinea naturală, liberalism şi dreptul de proprietatea, se instalează şi se impune la finele secolului XVII şi începutul secolului XVIII.

”Fiziocraţii dau forma cea mai şlefuită noii paradigme. Ei făuresc o nouă doctrină, în esenţă liberală. Punerea ei în practică are nevoie de o nouă concepţie despre mecanismul economic de ansamblu. Pregătirea terenului este făcută de un număr de economişti francezi şi englezi care manifesta predilecţie pentru abordarea problemelor economice în termeni de circuit, fie de expresie monetară, fie în expresie fizică.”

„Fiziocratismul este o doctrină economică burgheză din secolul al XVIII-lea, având o aparenţă feudală care admite existenţa unei ordini naturale în societate şi a unor legi economice independente de voinţa oamenilor.”

2. Doctrina economică a fiziocraților

Denumirea fiziocraților derivă din cuvintele physis (ntură) și kratos (putere) și redă pe scurt esența liberal a concepției despre ordinea natural sau firească din societate, care constă în recunoașterea atotputerniciei legilor natural, dezaprobând voluntarismul și intervenționismul mercantiliștilor.

Aspectele majore ale concepției fiziocraților sunt :

- concepția lor despre ordinea natural și politica economic optimă;

- concepția lor despre bogăție și rolul primordial al agriculturii în crearea ei, precum și elaborarea teoriei produsului net;

- concepția lor despre crearea, repartiția și circulația produsului între clasele societății, respectiv despre reproducția simplă la scara macroeconomică.

Fiziocraţii au criticat şi respins voluntarismul mercantiliştilor manifestat în ideea intervenţiilor statului în economie, inclusiv protecţionismul vamal, deoarece erau convinşi că mai presus de dorinţele şi voinţa oamenilor există în societate , deci şi în economie, o ordine firească sau naturală care se impunea cu forţa lucrurilor implacabile şi care , daca era cunoscută şi respectată, asigura buna funcţionare a economiei şi armonia dintre toate componentele societăţii.

După părerea lor, viaţa economică nu era arbitrară, nu se desfăşura la întâmplare, ci pe baza unor legături durabile, mai puternice decât voinţa şi sentimentele, inclusiv iluziile oamenilor, respectiv pe baza unor legi naturale. Pe temeiul acestor legi economice, fiziocraţii au denunţat caracterul iluzoriu sau chiar dăunător al măsurilor de intervenţie a statului în problemele economice, de totală libertate a agenţilor economici.

Concepţia despre ordine naturală şi legile naturale din economie a constituit un argument esenţial în apărarea liberalismului economic împotriva mercantilismului.

Ostilitatea fiziocraţilor faţă de mercantilişti i-a determinat să respingă concepţia despre bogăţie şi sursa ei. După părerea fiziocraţilor, bogăţia nu consta numai în primul rând bani, respectiv în metale preţioase, ci în produsele utile care puteau satisface diferite trebuinţe ale oamenilor. Bogăţia nu putea fi creată în sfera circulaţiei mărfurilor, în comerţ deoarece schimbul de mărfuri presupunea echivalenţa dintre ele sau dintre ele şi bani, astfel încât nu putea apare un spor de avuţie în comerţ. În opoziţie cu mercantilişti, fiziocraţii susţin că bogăţia sau avuţia poate fi creată numai în sfera producţiei, mai precis în agricultură. Prin aceasta ei au meritul de a-i fi obligat pe economişti să acorde o atenţie mai mare producţiei ţi legilor naturale care o guvernau. Ei susţineau că numai în această ramură poate spori bogăţia, susţinând că toate celelalte ramuri ale economiei, inclusiv industria erau sterile, în sensul de incapabile să asigure un spor peste cheltuielile de producţie.