Fluctuațiile Activitații Economice

În decursul unei perioade îndelungate de timp, fiecare economie nationala cunoaste o evolutie oscilanta (fluctuanta) fata de tendinta generala a cresterii economice, o evolutie ciclica.

1.1. Ciclicitatea - forma de evolutie a activitatii economice

Evolutia economiei, atât la nivel microeconomic (la nivel de agenti economici), cât si la nivel macroeconomic (la nivel de ramura sau economie nationala), privita prin prisma principalilor indicatori cum sunt: volumul productiei, al desfacerilor si profiturilor, venitul national, investitiile si economiile etc. releva faptul ca, în anumite perioade, se înregistreaza cresteri, în altele, stagnari sau chiar regrese. Prin urmare, activitatea economica nu are o evolutie uniforma liniara, ci fluctuanta.

Din analiza dinamicii activitatii economice se disting patru tipuri de evolutii si fluctuatii: trendul, care caracterizeaza tendinta generala si de lunga durata si se masoara prin ritmurile medii de crestere economica; variatiile sezoniere, care reprezinta fluctuatii care au loc în activitatea economica în interiorul unei perioade scurte, de regula un an, si care sunt determinate de cele mai diverse cauze (naturale, economice, sociale etc.); variatii întâmplatoare, care se produc ca urmare a unor împrejurari si evenimente neasteptate sau neobisnuite; variatii ciclice, care se desfasoara independent de celelalte tipuri de fluctuatii si sunt repetabile.

Evolutia principalelor fenomene economice, începând cu deceniul al treilea al secolului XIX, se deruleaza sub forma ondulatorie, are un caracter ciclic. Ciclicitatea reprezinta acea forma de miscare a activitatii economice dintr-o tara, în care fazele de expansiune alterneaza cu cele de stagnare si descrestere. Ca expresie a fluctuatiilor ciclice, activitatea economica parcurge deci anumite faze, fiecare având trasaturi distincte si derulându-se aproximativ cu aceeasi succesiune. De aceea, în caracterizarea ciclicitatii ca forma de miscare a activitatii economice, dintr-o tara, se porneste de la succesiunea si repetabilitatea în timp a unor stari ale economiei (anumite faze ale ciclului), care seamana, în linii generale, de la un ciclu la altul. Aprecierea se poate face prin analiza unui singur indicator sau a mai multor indicatori, prin performantele agregate ale economiei (ritmul de crestere al venitului national, al productiei industriale si agricole, gradul de ocupare a fortei de munca, dinamica nivelului de trai etc.).

Fluctuatia ciclica a economiei nu trebuie privita în mod static, ci în dinamica (evolutie), în sensul ca repetabilitatea fazelor nu se manifesta la aceleasi dimensiuni, ci la dimensiuni mai mari, asistând cu fiecare nou ciclu la o crestere a indicatorilor fizici, valorici si calitativi. Fazele miscarii ciclice se conditioneaza reciproc si, în unitatea lor, pregatesc premisele care asigura activitatii economice continuitate, schimbari calitative si progres. De aceea, teoria economica a desprins concluzia ca ciclicitatea reprezinta forma de evolutie fireasca, normala a activitatii economice.

1.2. Diversitatea ciclurilor economice

Unitatea de timp pentru miscarea ciclica o constituie ciclul economic. El se defineste ca fiind perioada de la începutul unei crize, pâna la începutul crizei urmatoare, sau perioada de timp care separa doua crize.

Istoria economica avea sa consemneze ca momentele de ruptura, de criza economica, au marcat evolutia sinuoasa a economiei cu o regularitate ciclica, dupa cum urmeaza: 1925, 1836, 1847, 1857, 1866, 1873, 1882, 1890, 1900, 1907, 1913, 1920-1921, 1929-1933, 1937-1938, 1948-1949, 1957-1958, 1970-1971, 1973-1975, 1979-1982, 1989-1990.

Pornind de la adevarul ca orice forma de viata sociala fluctueaza, oscileaza, urmând miscarile periodice reluate la infinit si referindu-se la miscarile întelese drept cicluri, Fernand Braudel sustine ca pentru a le deosebi, li se atribuie nume de economisti.

Pe baza analizei datelor disponibile, teoria economica evidentiaza cu preferinta trei tipuri esentiale de cicluri generale, care se suprapun si întrepatrund:

1. Cicluri lungi, seculare sau Kondratieff, de la numele economistului rus care le-a studiat pentru prima data.

2. Cicluri propriu-zise, numite decenale sau Juglar, purtând numele economistului francez, preocupat de evolutia fluctuatiilor economice pe termen mediu.

3. Cicluri scurte sau Kitchin, de la numele economistului american care în 1923 a pus în evidenta aceste cicluri, având o durata de la 6 la 40 de luni, din rândul carora se detaseaza ciclul inflationist si al variatiei stocurilor.

în afara ciclurilor generale, literatura de specialitate consemneaza si unele cicluri specifice, întelese ca cicluri "intermediare", si care se manifesta în domeniul constructiilor surprinzând miscarea capitalului imobilizat în aceasta activitate, precum si în domeniul agricol, reflectând linia sinuoasa pe care raportul cerere-oferta o parcurge.

1.2.1. Ciclurile lungi

Evolutia pe termen lung a vietii economice demonstreaza ca aceasta se desfasoara sub forma unor unde lungi cu o durata de 50-60 ani. Ideea existentei unor cicluri lungi a fost formulata cu circa opt decenii în urma de catre economistul rus Kondratieff care analizând seriile de date statistice pentru Anglia, Franta, SUA si Germania, referitoare la preturi, ratele dobânzii, salarii, comert exterior, a evidentiat o serie de miscari cronologice.