FMI în România

Aranjamentele stand-by incheiate de Romania cu Fondul Monetar International pana in anul 1989

Pana in anul 1989, Romania a incheiat cu FMI trei acorduri stand-by, primul fiind semnat dupa trei ani de la momentul aderarii Romaniei la aceasta institutie. Acordurile stand-by sunt acorduri incheiate cu FMI prin care tarile membre au dreptul de a cumpara o suma intr-o anumita valuta de la FMI, in cursul unei perioade date, cu conditia respectarii de catre acestea a unor criterii si conditii stabilite prin programul elaborat si aprobat de Consiliul Executiv al FMI.

Primul acord stand-by al Romaniei cu FMI a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 si a fost finalizat cu succes pe 2 octombrie 1976, desfasurandu-se pe o perioada de 12 luni, in care Romania a primit 95 de milioane DST.

Al doilea acord a fost aprobat pe 9 septembrie 1977 si a fost incheiat pe 8 septembrie 1978, Romania primind 64,1 milioane DST.

Cel de-al treilea acord, in valoare de 1.102,5 milioane DST a fost incheiat pe 15 iunie 1981, insa a fost reziliat dupa 30 de luni de la semnarea lui, pe 14 ianuarie 1984, dupa ce Romania a reusit sa traga de la FMI suma de 817,5 milioane DST. De retinut ca pana la sfarsitul anilor '90, Romania nu avea datorii externe nici fata de celelalte state si nici fata de FMI, imprumuturile primite fiind achitate esalonat, in mai multe transe.

Dupa anul 1990, relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International au cunoscut o imbunatatire permanenta, ca urmare a eforturilor depuse de autoritatile romane in acest sens. Incepand cu anul 1991 a fost deschisa o reprezentanta permanenta a FMI la Bucuresti, care desfasoara o gama larga de activitati in scopul asigurarii implementarii de catre autoritatile romane a recomandarilor de politica economica ale Fondului, de a mentine legaturi stranse intre organele de conducere ale FMI si autoritatile din Romania, precum si la asigurarea transparentei politicilor FMI in Romania. Incheierea acordurilor cu FMI dupa anul 1990 a fost o necesitate pentru Romania, care se confrunta la acea vreme cu un deficit extern de amploare (circa 1,5 miliarde de dolari), aceste acorduri fiind necesare in vederea solutionarii problemelor balantei de plati si procurarii de capitaluri de pe pietele internationale. Dupa 1990, Romania a incheiat 7 acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima transa.

Diferentele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat si suma trasa efectiv s-au datorat atat conditiilor severe impuse de Fond la acordarea unei noi transe din acord, cat si nerespectarii de catre Romania a programului de reforma.

Primul aranjament stand-by a fost incheiat cu Fondul pe o durata de 12 luni si a fost aprobat la 11 aprilie 1991 pentru un volum total de 380,5 milioane DST, care a inclus si trageri in cadrul facilitatii de finantare compensatorie (imprumuturi acordate tarilor care fac dovada unui necesar financiar care sa compenseze o scadere temporara a incasarilor din exporturi sau o crestere temporara a volumului importurilor) pentru componenta import de titei. El a avut drept scop accelerarea reformei economice, proces demarat in 1990, si a fost orientat in special pe reforma sistemului financiar-bancar si conturarea unui cadru legislativ si institutional specific economiei de piata. Memorandum-ul incheiat cu guvernul roman viza o stabilizare graduala a economiei prin: liberalizarea treptata a preturilor, eliminarea dobanzilor real-negative, stimularea procesului de economisire si a investitiilor, reducerea inflatiei, instituirea unor impozite si taxe corelate cu veniturile incasate, devalorizarea cursului de schimb si introducerea unei rate de schimb flotante etc. Efectele pozitive urmarite nu au fost la nivelul asteptarilor: consumul de materii prime si energie a fost incurajat in continuare prin mentinerea unor preturi scazute, nerealiste, ritmul economisirii si al investitiilor interne a scazut, volumul productiei interne si-a continuat declinul, iar rata de schimb oficiala a leului fata de dolarul american a fost supraevaluata, o situatie mai buna inregistrand-o doar volumul investitiilor straine directe, care a cunoscut o oarecare crestere.

Al doilea acord a fost un aranjament stand-by pe 10 luni, aprobat pe data de 29 mai 1992 pentru o suma de 314 milioane DST, care a inclus inca o facilitate de finantare compensatorie pentru importul de titei. Al doilea aranjament a avut ca obiective macroeconomice incheierea miscarii corective a preturilor si liberalizarea cursului de schimb al leului, diminuarea inflatiei, mentinerea deficitului bugetar la un nivel ce poate fi finantat fara consecinte inflationiste, stoparea declinului economic si redresarea pozitiei externe a tarii prin ameliorarea situatiei balantei de plati externe si cresterea rezervelor valutare. La fel ca si in cazul primului aranjament, si in cadrul celui de-al doilea au fost respectate obiectivele cantitative doar in primele 3 trimestre de aplicare. Neindeplinirea obiectivelor ambelor aranjamente s-a datorat unui complex de factori nefavorabili, atat interni cat si externi, printre cei mai importanti putand fi mentionati intarzierea procesului de privatizare si restructurare a economiei, inexistenta unei legislatii cu privire la proprietatea individuala, liberalizarea preturilor si a comertului fara infiintarea unor institutii care sa reglementeze relatiile de concurenta, liberalizarea salariilor fara asigurarea corelarii lor cu productivitatea muncii, ratele inalte ale dobanzilor, care au descurajat investitiile, supraevaluarea cursului de schimb al monedei nationale, indisciplina financiara etc.

Al treilea aranjament stand-by cu FMI a fost semnat pe data de 11 mai 1994 pentru o suma de 301,5 milioane DST, care a inclus si o facilitate de transformare sistematica (aceste facilitati sunt acordate tarilor aflate in tranzitie, care se confrunta cu dificultati in echilibrarea balantei de plati). Masurile de reforma, partial atinse, au vizat stabilirea unei rate a dobanzii real-pozitive, devalorizarea substantiala a cursului valutar oficial, controlul si reducerea inflatiei, stabilirea unor obiective cantitative clare in domeniul privatizarii si de restructurare a sistemului financiar-bancar (inclusiv de infiintare a bursei de valori), eliminarea subventiilor acordate de stat producatorilor ineficienti s.a.

Al patrulea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 22 aprilie 1997 pe o perioada de 13 luni si pentru o suma de 301,5 milioane DST, care urma sa fie trasa in 5 transe trimestriale. Programul economic aprobat viza atingerea unor obiective importante: liberalizarea pietei valutare si a preturilor utilitatilor, mentinerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil (4,5%), cresterea rezervelor BNR, sistarea creditelor discretionare, reducerea ratei inflatiei etc. Neindeplinirea obiectivelor asumate de guvernul roman a condus la atingerea unor performante slabe atat la nivel micro cat si macroeconomic.